Maestrul Victor Rebengiuc, un reper moral

Ne aflăm astăzi aici pentru a onora o personalitate excepțională a culturii românești, un artist ale cărui voce și prezență scenică au marcat generații întregi. Grupul pentru Dialog Social are onoarea de a acorda Premiul GDS pe anul 2024 maestrului Victor Rebengiuc, o figură emblematică a teatrului și cinematografiei românești, un om de o verticalitate rară și un reper moral pentru societatea noastră.

 În cei 30 de ani de când Grupul pentru Dialog Social a instituit acest premiu, este pentru prima oară când îl acordă unui artist și acest lucru are o însemnătate excepțională. În primul rând, aceea de a afirma rolul fundamental al oamenilor de cultură, al oamenilor de teatru în particular, în mersul anevoios al societății românești către libertate și democrație. În al doilea rând, aceea de a distinge în rândul lor nu doar un mare actor, ci și un om de o mare conștiință civică. În momentele dificile ale istoriei recente, vocea lui s-a făcut auzită clar și răspicat, pledând pentru integritate, pentru decență, pentru curaj.

Maestre, autoritatea cu care ați vorbit de fiecare dată se sprijină pe o imensă experiență umană. Ați acumulat-o nu numai prin deceniile propriei vieți și încercările personale în cursul numeroaselor forme de opresiune, intimidare și dictatură pe care le-ați trăit, dar și prin nenumăratele roluri pe care le-ați jucat, și care v-au pus, pentru public, dar și în spațiul conștiinței personale, în situații existențiale totale. Ați fost, rând pe rând, în teatru, personaj al lui Shakespeare (Richard al II-lea, Brutus, Orlando, Caliban, Nick Bottom, Regele Lear), al lui Cehov (doctorul din Unchiul Vania), al lui Pirandello, Gogol, Bulgakov și al multor altora, în film, ați fost memorabilul Apostol Bologa, inconfundabilul Ilie Moromete, dar și infernalul Pampon al lui Caragiale.

Nu voi vorbi aici despre lucrul în echipă cu mari regizori români, de la Radu Penciulescu la Liviu Ciulei, de la Lucian Pintilie la Silviu Purcărete, de la Stere Gulea la Dan Pița, de la Yuri Kordonsky la Cristi Puiu. Nu voi vorbi nici despre magnificele întâlniri pe scenă cu marii noștri actori, Mariana Mihuț, în primul rând, soția, prietena și confidenta de o viață, dar și Leopoldina Bălănuță, Olga Tudorache, Gina Patrichi, Clody Bertola, Irina Petrescu, George Constantin, Amza Pellea, Toma Caragiu, Florian Pittiș.

Toate aceste întâlniri v-au dat o cunoaștere a naturii umane, o familiaritate a procesului creației artistice, în care ați izbutit de fiecare dată să aduceți o dimensiune nouă, personală, inconfundabilă, luând mereu de la capăt, cu inteligență și intuiție, cercetarea fiecărui rol pe care l-ați jucat. Cu o forță scenică extraordinară, ați transformat teatrul și filmul într-un spațiu al adevărului, unde emoția și reflecția se împletesc în mod sublim.

În roluri, dar și în viață, ați dăruit cuvântului rostit dimensiunea lui firească, dând mereu certitudinea că îi cunoașteți și îi respectați valoarea lui adevărată. Rostirea curată, dicția impecabilă, limpezimea atenției au arătat mereu nu numai respectul pentru text și pentru public, dar și deplina cumpănire a valorilor fundamentale. „Eu nu puteam să mint, spuneați într-un interviu, nici acum nu pot să mint.” Franchețea o aveți din naștere, dar și grație marilor artiști care v-au format. Undeva mărturiseați că, încă din primul an de studenție, profesoara dvs., Aura Buzescu, v-a indicat drumul: „Am înțeles că Aura Buzescu vrea adevăr, vrea sinceritate, vrea economie de mijloace”. Lecția asta nu ați uitat-o nici pe scenă, nici în spațiul public.

 Maestre, ne amintim de demnitatea cu care ați refuzat orice forme de colaborare cu structuri politice pe care, în diverse momente, le-ați considerat opresive, curajul prin care ați devenit de atâtea ori un simbol al libertății de expresie. Prin refuzul de a fi membru al Partidului Comunist, prin rezistența de a nu popula penibilele spectacole festive ale „Cântării României”, ați arătat că talentul, libertatea interioară și claritatea jocului actoricesc sunt acele trăsături care îl disting pe artistul de vocație.

Ați dobândit astfel înălțimea morală ca, în decembrie 1989, să oferiți în prime time o rolă de hârtie igienică colaboratorilor televiziunii române și tuturor celor care contribuiseră la cultul personalității în timpul regimului Ceaușescu. În ei ați văzut monstrul care desfigurează umanul, opusul acelui limbaj în care ați crezut toată viața, vorbele cu sens pe care atunci când le rostești le și crezi.

Poziția inconfortabilă pe care v-ați asumat-o în 1990 v-a despărțit de mulți colegi de breaslă care, solicitați sau nesolicitați, făcuseră compromisuri grave cu regimul, de la a-și vinde vocea sau talentul pentru a supraviețui ca prezențe vizibile până la a accepta incalificabila colaborare cu Securitatea, prin care au acceptat să facă rău actorilor, regizorilor, oamenilor de teatru și de film.

 Ați fost unul dintre puținii oameni de teatru care au crezut într-o însănătoșire imediată a societății românești, ați citit de la balconul Universității din București, la
1 mai 1990, în fața a mii de ascultători, un protest, prin care oameni de cultură, artiști, intelectuali renumiți își exprimau solidaritatea cu protestatarii din piață și cu spiritul Proclamației de la Timișoara. Nu v-ați mărginit însă la a-i lăuda pe „golani” pentru activitățile lor de protest pașnice, ați criticat conducerea FSN-ului și ați văzut în partidul care a rezultat din el continuarea vechilor metehne ale regimului totalitar. Pozițiile dvs. publice v-au adus de îndată represalii din partea unor colegi de breaslă. În 1996 vi s-a comunicat că Teatrul Bulandra va înceta colaborarea cu dvs. Ați primit telefoane și scrisori de amenințare, semnate de tot felul de persoane în spatele cărora ați bănuit, cu îndreptățire, că se aflau structuri ale vechii (sau noii) Securități. Ați fost căutat la teatru de grupuri de oameni mânioși care încercau să afle unde locuiți ca „să vă ia gâtul”. Nu mai departe de acum trei luni, când vă opuneați unui fals lider mesianic și îi îndemnați pe tineri să voteze pentru Europa, primeați din nou mesaje care vă amenințau cu moartea.

 Toate aceste intimidări nu v-au împiedicat însă să construiți. În 1990, când ați fost ales rector pentru doi, apoi pentru patru ani, ați reînființat, practic, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie. Ați readus toate secțiile la învățământ de zi, ați oferit studenților un cămin în care să locuiască, ați construit un platou de filmare în curtea Institutului. Deși ați fost un rector iubit de studenți, apropiat de problemele lor și respectat de profesori, ați găsit mai nimerit să respectați limita de două mandate pe care o indica societatea civilă, exact în aceeași perioadă în care însuși președintele României o nesocotea cu dezinvoltură și în care alți rectori găseau, și găsesc astăzi în continuare, subterfugii pentru a o încălca prin siluirea legii.

 În 1996 ați început să conduceți Teatrul Bulandra, în care ați fost angajat cu 40 de ani mai înainte, și primul lucru a fost să angajați imediat 8 tineri actori care tocmai terminaseră facultatea. A fost un semnal extraordinar pentru tinerii ieșiți de pe băncile școlii, pierduți pe atunci, ca și acum, în fața unei lumi în care aveau sentimentul că toate jocurile sunt făcute și că nu-și vor putea niciodată croi un drum. Când ați simțit că oamenii din teatru sunt victimele unei injustiții, nu ați ezitat să le luați apărarea, cum ați făcut pentru cei de la Teatrul din Brașov, în decembrie 2016. Ați luat apărarea teatrului independent, socotindu-l un principiu de dinamism, de schimbare, de concurență, de competiție.

 Deși nu v-ați găsit locul în vreun partid politic, ați dat mereu o mână de ajutor, prin voce și atitudine, când ați simțit că o boală cumplită s-a înstăpânit pe conducerea țării, văzând în Ion Iliescu, în Liviu Dragnea, în Tudorel Toader simptomele unui rău pe care îl cunoșteați de mult. Simțind derapajele lor grotești, nu ați șovăit să vă numiți „golan”, membru al „statului paralel”, „soroșist”, să vă identificați cu acele categorii pe care puterea politică încerca și încearcă să le stigmatizeze, pentru a reduce orice formă de gândire liberă.

 Astăzi, prin acordarea acestui premiu, Grupul pentru Dialog Social vă exprimă profunda lui recunoștință. Într-o Românie în care valorile sunt necontenit puse la încercare, avem în continuare nevoie de dumneavoastră – un artist care inspiră, un cetățean care îndrumă, un caracter care luminează.

 Maestre, vă mulțumim pentru tot ce ați dăruit și continuați să dăruiți României! Este o onoare să vă fim contemporani.

Felicitări pentru această distincție meritată din plin!

Fotografiile sunt realizate de George Călin/Inquam Photo