De același autor
Nereușind să o doboare pe d-na Kövesi în chip direct, deoarece e limpede că, după avizul negativ al CSM, președintele Iohannis are toată dezlegarea să refuze „propunerea“ ministrului Justiției, coaliția PSD-ALDE se chinuie să inventeze altceva, pentru a scăpa de „inamicul public nr. 1“. Planul suspendării președintelui, fluturat de un an, pare să fi fost abandonat. Într-adevăr, el comporta marele risc de a pune în coliziune directă coaliția cu Uniunea Europeană și în general cu aliații occidentali. Vizita numărului doi al Comisiei UE, Frans Timmermans, probabil că i-a convins pe Dragnea și pe Tăriceanu că un asemenea demers va fi inacceptabil pentru Comisie și că România va fi penalizată aspru. Se va vorbi din nou, ca în 2012, despre o lovitură de stat, se vor anunța sancțiuni, va fi activat probabil Articolul 7. Și într-adevăr, faptul că îl suspenzi pe președinte numai pentru motivul că nu acționează așa cum o dorești, deși acțiunea sa e legală, n-ar putea fi calificat altfel decât ca o lovitură de stat, chiar dacă te folosești de parlament pentru a acționa. În plus, insuccesul previzibil al demiterii prin referendumul ulterior ar atârna greu asupra coaliției.
Cred că s-a sperat, până acum, în intimidarea președintelui, mai ales după campaniile dezlănțuite de Antena 3 și de RTV. S-a sperat probabil și că CSM, și el intimidat, va da un aviz pozitiv cererii lui Tudorel Toader. Nu s-a întâmplat așa, ba chiar modul arogant în care Tudorel Toader și-a prezentat cererea de revocare, dar și conținutul acesteia par să-i fi confirmat pe toți cei care au afirmat că acțiunea sa e lipsită de temei faptic și juridic.
Așadar, se pare că intenția coaliției este acum aceea de a ataca la CCR refuzul probabil al președintelui Iohannis de a o destitui pe d-na Kövesi, susținând că ar exista un conflict constituțional între Executiv și președinte. Acțiunea n-ar mai putea fi criticată de Uniunea Europeană, care nu s-ar mai putea opune unei decizii a CCR, iar președintele ar fi obligat s-o demită pe d-na Kövesi. Totuși, fiindcă liderii coaliției nu sunt siguri de rezultat (demersul este extrem de discutabil, așa cum au arătat-o destui până acum), se pare că au decis să-i lase ministrului Justiției inițiativa, încercând să se disocieze formal de orice acțiune a sa. Totuși, acesta nu poate acționa singur, ci are nevoie de o decizie a guvernului, care este un guvern politic, așa cum Dragnea nu uită niciodată să ne spună. Pe scurt, indiferent de cine, sub raport instituțional, va avea inițiativa unei acțiuni la CCR (ar putea-o avea și Senatul ori Camera Deputaților, ori guvernul), răspunderea politică va rămâne a coaliției.
Problema e că d-l Dragnea se pregătește săptămâna asta de un congres extraordinar al PSD, la care, cum se aude, va fi propus candidat al PSD la alegerile prezidențiale din 2019. Or, dacă CCR ar admite o eventuală cerere a coaliției de anulare a deciziei președintelui, însăși arhitectura constituțională a statului ar fi profund modificată. Faptul că președintele n-ar mai putea refuza demiterea unui procuror general, asta după ce el deja nu mai poate intra în procesul de numire a președinților Înaltei Curți de Casaţie şi Justiție, l-ar împinge mult în direcția unui președinte ceremonial. România ar deveni tot mai mult o republică parlamentară, fie și deghizată sub aparența semiprezidențialismului. Alegerile prezidențiale vor deveni deci destul de irelevante, mai ales pentru un politician ahtiat după putere precum Dragnea.
Ce va decide deci Liviu Dragnea? Să se lase pe mâna lui Tudorel Toader, încercând să „rezolve“ problemele cu DNA la CCR, cu unele șanse de câștig, fără să riște totuși, în caz de eșec, mult mai mult decât încă o compromitere a deja compromisului Tudorel Toader? Dacă îi iese, scapă el și partidul de Kövesi (nu scapă totuși de procesul în curs), dar, prin decizia CCR, face alegerile prezidențiale relativ irelevante și nu mai are rost să se prezinte pe sine drept candidat. Și asta cu atât mai mult, cu cât popularitatea sa e mică, iar câștigarea acestor alegeri împotriva lui Iohannis, în dubiu. Or, dacă pierde alegerile prezidențiale, Dragnea e, probabil, terminat ca autoritate în partid și riscă să o ia, politic vorbind, pe urmele lui Năstase, Geoană, Ponta.
Sau se consolează cu Kövesi încă un an la cârma DNA și mizează în schimb pe câștigarea alegerilor prezidențiale, devenind candidatul oficial al PSD? N-ar fi exclus să vedem la congres un Dragnea „acceptând cu recunoștință“ candidatura din partea PSD, în uralele și aplauzele delegaților.
În acest caz, Dragnea și-ar putea face socoteala că, odată ajuns el președinte, PSD-ALDE vor schimba la ordinul său din nou legile justiției, astfel încât să-i redea puterile pe care le-au refuzat lui Iohannis. Va redeveni un președinte mai puternic și „jucător“, poate și sub pretextul că „statul paralel“ nu mai e de actualitate. Judecând după oportunismul iresponsabil al politicienilor români, scenariul nu-i imposibil. Totul este însă ca foștii colegi de partid să accepte ca, odată scăpați de Dragnea președinte al partidului, devenit președinte al României, să și-l ia în continuare drept jupân. Ceea ce nu-i tocmai sigur. Și, bineînțeles, rămâne loteria alegerilor prezidențiale pe care PSD le-a pierdut sistematic din 2004 încoace.
Oricum ar fi, dacă nu ajunge la închisoare în lunile următoare, Dragnea va fi tot mai însetat de putere. Va fi deci tot mai incapabil să se țină în limitele prudenței care l-a caracterizat destul de bine până acum și a acțiunii prin interpuși, pe care, deși n-a dorit-o inițial, i-a fost de folos. Va dori, probabil, nu numai păstrarea puterii pe care o are deja, dar și puterea totală; și nu numai puterea totală, dar și mantia și însemnele ei exterioare – președinția. Cât timp va mai rezista ispitei candidaturii la președinție? Poate că la sfârșitul săptămânii vom avea un răspuns.