La ce ne-au ajutat protocoalele cu SRI?

Toate par inițiate de SRI, care în acest fel și-a dezvoltat o rețea de instituții, gata să ofere în orice moment sprijin Serviciului. Informatorii, ofițerii sub acoperire, recruții de orice fel nu erau suficienți pentru cea mai mare instituție de intelligence din România sau pur și simplu nu puteau fi recrutați din zona justiției fără încălcarea legii. Justiția este, însă, doar unul dintre domeniile în care SRI avea interes, celelalte peste 60 de de instituții sunt din interiorul Ministerului de Interne, de Finanțe. Există documente semnate între SRI și Inspecția Muncii, Ministerul Culturii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția de Plăți și Inspecție Socială, Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă. 64 dintre aceste documente sunt încă în vigoare, după cum a precizat președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, senatorul PSD Claudiu Manda.

Colaborarea dintre SRI și parchete în domeniul siguranței naționale poate fi înțeleasă până la un punct. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Cercetarea corupției ajunsese un risc pentru siguranța națională și a intrat în atenția Serviciului, iar echipele mixte de procurori și ofițeri de intelligence ar fi putut să lucreze nestingherite în favoarea țării. Atunci, ce le-a oprit pe aceste echipe de experți să descopere ilegalitățile din marile dosare, înainte ca acestea să aducă prejudicii imense? Cum de Sebastian Ghiță, deputatul PSD care își bea cafeaua cu liderii SRI, nu a fost descoperit mai devreme, în vreme ce semna prin firmele pe care le controla contracte de milioane de euro cu statul, unele chiar cu Serviciul? A fost folosit de SRI ca momeală? A fost cultivat de înalții oficiali ai Serviciului în anumite scopuri, iar apoi, când s-a dovedit inutil, l-au abandonat și l-au lăsat să cadă? Între 2003 și 2010, câțiva politicieni români și câțiva afaceriști s-au jucat cu licențele Microsoft pentru școlile din toată țara, chiar sub ochiul vigilent al SRI s-a luat mită de până la 20 de milioane de dolari.

E posibil ca profesioniștii Serviciului Român de Informații să nu fi dat atenția cuvenită nici laboratoarelor Hexi Pharma? Nu era o chestiune de siguranță națională faptul că spitalele din România aveau ca furnizor major o firmă care dilua dezinfectanții de ani și ani. SRI susține că a trimis peste 500 de informări despre infecțiile intraspitalicești între 2011 și 2016, din care 22 se refereau la Hexi Pharma, dar insistă că nu era o chestiune de siguranță națională. Situația e ciudată, mai ales că nu știm ce conțin acele informări, iar Hexi Pharma avea birourile, printr-o coincidență stranie, în blocul în care SRI ocupă cea mai mare parte a spațiului.

Dar nenumăratele anchete jurnalistice care au demonstrat că firma Tel Drum ar fi una dintre jucăriile preferate ale liderului PSD, Liviu Dragnea, și despre care DNA a primit date abia anul trecut, ca urmare a unei acnhete OLAF, nu avea cum să ajungă în vizorul SRI? 21 de milioane de euro prejudicii nu era o sumă importantă pentru Serviciul Român de Informații? Retrocedările ilegale cu prejudicii de peste 20 de milioane de euro nu puteau fi oprite la timp? Dar privatizările strategice? Ce făceau profesioniștii SRI când cea mai veche rafinărie autohtonă a fost dată rușilor? Sau, mai târziu, între 2008 și 2014, când Lukoil a făcut plăți externe de 15 miliarde de euro? Or, poate, scoaterea din țară a unei sume atât de mari nu făcea parte nici din capitolul siguranță națională, nici din cel referitor la corupție. Prejudiciile adunate din marile tunuri date în anii în care existau relații bune între justiție și SRI ar putea ajunge la PIB-ul României pe un an întreg.

Nu se știe, de fapt, ce randament au avut aceste protocoale secrete semnate de SRI și alte aproape 70 de instituții. Ar fi normal ca Serviciul să facă un raport în acest sens. Să spună, de pildă, la ce era bun un document secret cu Inspecția Judiciară, cu CSM sau, și mai grav, cu Înalta Curte.

Dumitru Dumbravă, șeful Direcţiei Juridice a SRI, a explicat în 2015 că departamentul pe care-l conduce se ocupă „de dosare, parchete, opinii, instanţe uneori invariabil amalgamate cu multe, foarte multe informaţii, mai mult sau mai puţin secrete“ și că angajarea SRI în lupta cu faptele de corupție este o formă de „asanare morală a societății“. Generalul Dumbravă mai spunea că SRI a devenit „structură suport a autorității juridice cu atribuții în materie“ și că „nivelul de încredere şi calitate a cooperării a atins o cotă de neimaginat într-un trecut nu prea îndepărtat“. SRI se implica „pe toată lungimea lanțului trofic“, fiindcă dacă mai înainte, pe vremea PNA (Parchetul Național Anticorupție), Serviciul se retrăgea din „câmpul tactic“ odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, „în prezent – sublinia Dumitru Dumbravă - ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze“. Generalul SRI mărturisea că ofițerii Serviciului sunt „angrenați“ alături de „procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA [Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne] ori ai altor structuri similare“, ceea ce „a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar“.

Deci câmpul tactic al SRI începea cu anchetatorii (procurori sau polițiști) și ajungea până la judecători. Dar cum colabora SRI cu Înalta Curte? Era vorba, de pildă, doar despre semnarea rapidă a unor mandate de ascultare sau de urmărire operativă de către judecători sau de mai mult decât atât? E posibil ca SRI să se fi putut amesteca în anumite decizii pe care le dădea Înalta Curte? Ce nevoie avea Serviciul de un protocol cu magistrații din Consiliul Superior al Magistraturii?

Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, nu a vrut să dea prea multe amănunte în fața Comisiei parlamentare pentru supravegherea Serviciului, în schimb i-a amenințat pe „trădători“ că vor sfârși tragic. E vorba despre cei care au decis desecretizarea documentelor secrete? Despre prietenii SRI din politică și administrație, care astăzi dezvoltă teoria statului paralel? Despre lacheii Serviciului care au profitat ani în șir și care între timp au trecut în tabăra anti-Coldea? E probabil o răfuială în SRI între unii care au deținut conducerea până nu demult și alții care vor să devină la rândul lor influenți.

Din această răfuială au ieșit la iveală excesele pe care le făcea Serviciul pe baza protocoalelor secrete care îi dădeau voie să controleze aproape 70 de instituții publice. Întrebarea e dacă, nu cumva, colaborarea Serviciului cu justiția (cu parchetele sau cu Înalta Curte) ar putea funcționa ca pretext pentru o amnistie generală a celor acuzați de fapte de corupție în perioada existenței protocoalelor? Pe de altă parte, oricât de bine intenționat ar fi un serviciu secret, amestecul lui în justiție este periculos și dincolo de limita legalității, aducându-ne aminte de Securitatea comunistă, care avea sub control totul, de la viața intimă a populației la felul în care funcționau instituțiile publice. Tinde SRI spre acest model sau e vorba de neîndemânarea unor foști lideri ai Serviciului care au imitat fără să înțeleagă cum funcționează instituții similare din zona atlantistă?