Pe aceeași temă
"Săvârșirea unor infracțiuni determinate, precum cele de corupție sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept amenințare al adresa securității naționale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor români”, spune Curtea Constituțională a României în motivarea deciziei din 28 februarie, când a admis o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.
Din document rezultă că decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi, existând și o opinie separată, a fostei șefe a Înaltei Curți de Casație și Justiție Livia Stanciu.
În document se arată, referitor la termenul de "securitate naţională", că CCR a statuat deja, în jurisprudenţa sa, că aceasta nu implică numai domeniul militar, ci are şi o componentă socială şi economică.
"Curtea constată că realizarea securităţii naţionale nu reprezintă o proiecţie viitoare, ci este un proces continuu care menţine starea de securitate naţională existentă. În acest sens, Curtea a statuat că, spre deosebire de 'apărarea ţării', care presupune posibilitatea unei intervenţii active, dinamice în cazul unor atacuri sau al unor acţiuni ostile din exterior, 'securitatea naţională' implică activităţi destinate menţinerii unei stări preexistente de linişte şi de siguranţă internă. (...) Astfel, complexul de activităţi derulat de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se circumscrie acestei sfere şi are ca scop obţinerea de informaţii care să asigure cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe la securitatea naţională", se precizează în motivare.
CCR a observat, pe de altă parte, că activitatea procesual penal este destinată "constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificării persoanei care a săvârşit-o, cunoaşterii împrejurărilor care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal, necesare pentru justa soluţionare a cauzei", scopul fiind tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate.
"Aşa fiind, Curtea constată că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţii procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Astfel, (...) rezultă că Legea 51/1991 şi Codul de procedură penală au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice", se arată în documentul citat.
Instanţa constituţională a concluzionat că existenţa unei situaţii care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale nu presupune "în mod automat şi necesar" pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, mijloacele de preîntâmpinare a ameninţărilor neputându-se rezuma la combaterea infracţiunilor. Ca argument este adusă măsura declarării ca indezirabil, ce se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
"Astfel, dacă s-ar accepta premisa înaintată de autorul excepţiei, potrivit căreia ameninţările la adresa securităţii naţionale trebuie să se regăsească, exclusiv, printre infracţiunile prevăzute de Titlul X din Codul penal, în realitate, s-ar ajunge la situaţia în care organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale ar putea solicita încuviinţarea efectuării de activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului doar dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la Titlul X din Codul penal. Or, o atare limitare ar însemna, în realitate, imposibilitatea acestor organe de a-şi exercita competenţele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare", se menţionează în motivare.
CCR a constatat, în consecinţă, că nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale doar pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, stabilind că, din acest punct de vedere, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea.51/1991 privind securitatea naţională este neîntemeiată.
***
CCR a admis parţial, pe 28 februarie, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României.
La momentul deciziei din 28 februarie, jurnaliștii de la „România curată” au arătat că pe lista potențialilor beneficiari ai deciziei CCR se află președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta ar fi fost interceptat, pe mandat de siguranță națională, iar probele au ajuns în dosarele DNA. Un exemplu, primul dosar Tel Drum, trimis deja în instanță. Potrivit unor surse judiciare, și dosarul mare Tel Drum, în care este acuzat Liviu Dragnea de constituirea unui grup infracțional organizat, ar cuprinde interceptări efectuate de SRI pe mandat de siguranță națională.
.jpg)
