De același autor
Strategia Administrației Trump pentru Europa a trecut aproape neobservată. Lansată săptămâna trecută printr-un discurs al lui Wess Mitchell, asistent al secretarului de stat pentru afaceri eurasiatice, la Fundația Heritage, aceasta avea menirea de a clarifica prioritățile față de Europa. Discursul a fost profund ancorat în documentele centrale care ghidează planificarea la nivelul Administrației Trump – Strategia de Securitate Națională a Casei Albe (publicată în decembrie 2017) și Strategia de Apărare Națională a Pentagonului (prezentată în ianuarie). Ambele documente recunosc faptul că trăsătura fundamentală a epocii noastre este revenirea competiției între marile puteri și a revizionismelor (o Rusie „care-și invadează vecinii, care sprijină regimuri ostile și lucrează pentru subminarea societăților occidentale din interior“) care amenință integritatea ordinii occidentale. Discursul a invocat și experiența formativă care se află la baza cimentării Vestului: „în trei războaie mondiale – două fierbinți și unul rece – am ajutat la mobilizarea Vestului democratic pentru a-i preveni pe oponenții brutali să domine Europa și țărmurile occidentale ale Eurasiei“. Iată și contextul pentru care orice viitoare abordare trebuie să plece de la constatarea faptului că Europa a redevenit un teatru al competiției geopolitice tradiționale, mai ales din perspectiva frontierei estice. Și nu doar Rusia este o putere problemă, dar tot mai mult și China, care se infiltrează economic prin formule precum 16+1 (China plus cele 16 state din Europa Centrală, de Est și Sud-Est) sau Inițiativa One Belt One Road, considerate drept veritabile „proiecte geopolitice care vizează cultivarea influenței și slăbirea solidarității occidentale. Trebuie să ne întărim legăturile cu statele vulnerabile și să le oferim alternative viabile pentru a le menține în Occident sau să ne așteaptăm să le pierdem“. Iar acest lucru înseamnă că ambele părți, deopotrivă America și Europa, au partea lor de responsabilitate nu doar materială, de a investi în securitatea Vestului, de a-și respecta angajamentele asumate, dar și de a ajunge la un numitor comun pe chestiunile care fragmentează și separă Vestul, precum Iranul sau Nord Stream 2. Din perspectiva priorităților imediate, în nordul Europei Centrale misiunea este una a descurajării militare, în timp ce mai spre sud (în restul Europei Centrale și în Balcani) amenințarea principală este cea a corupției, a dezinformării rusești și a unor societăți civile insuficient consolidate. O atenție deosebită se acordă stabilizării frontierei sudice, bazinului Mediteranei și zonelor litorale. Însă obiectivul de fond rămâne unul al apărării Vestului: „după 1945, misiunea a fost una de creație. Astăzi, sarcina noastră este una a conservării - de a mobiliza și conserva Occidentul ca spațiu al unei libertăți ordonate, împotriva amenințărilor pe care puțini le-ar fi putut imagina după căderea comunismului. Dar pentru a reuși trebuie să ne consolidăm alianțele și valorile democrației pe care acestea sunt construite“.
Pe de altă parte, atmosfera de război permanent, pe multiple fronturi, în special cu aliații cei mai apropiați expune o administrație americană desincronizată cu ea însăși și al cărei comportament pare să ia accente bipolare. Relația transatlantică traversează o serie de crize, multe dintre ele alimentate de Donald Trump, care pun sub semnul întrebării capacitatea Vestului de a acționa unitar și omogen. De exemplu, reprimirea Rusiei în clubul celor mai industrializate economii, fluturată de președintele Trump înainte de Summit-ul G7 de la sfârșitul săptămânii trecute. De parcă motivul expulzării Rusiei (anexarea Crimeei) nu ar mai fi de interes pentru Administrația Trump, deși tot aceasta, în documentele sale programatice, vorbește despre Rusia ca fiind un mare competitor al Vestului. Măsurile punitive pe care Washingtonul le-a adoptat sub forma tarifelor la oțel și aluminiu și eventuala taxare a importurilor de mașini, ambele mișcări asumate sub mantia „securității naționale“, vor tensiona profund relațiile cu aliați importanți, în special Japonia și Germania. Nu poate fi ignorată nici deteriorarea climatului retoric dintre aliați, ajuns la un prag extrem de toxic în marginea Reuniunii G7, când Peter Navarro, un consilier al președintelui Trump, remarca despre premierul canadian: „există un loc special în iad pentru orice lider străin care se angajează într-o diplomație de rea-credință cu președintele Donald J. Trump și apoi încearcă să-l înjunghie în spate“. La toate acestea se adaugă și litigiul fundamental creat prin retragerea SUA din acordul cu Iranul, care ar putea avea efectul aruncării relative a Europei în brațele Rusiei. Cu atât mai mult, cu cât Moscova înțelege foarte bine că o politică America First maximală, lipsită de nuanțe, care sfârșește prin a genera măsuri de retorsiune economică, dublată și de duplicitatea unor state din Vechea Europă, va distanța decisiv Uniunea Europeană de Statele Unite. În general, succesul și prezervarea Vestului depinde de coeziunea membrilor săi. Dar multe dintre politicile Administrației Trump au avut efectul contrar, de fragmentare și divizare, în beneficiul marilor adversari.
.jpg)
