Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Banca Angliei, între ciocan și nicovală
2018-08-14
0
Războiul celor care sprijină ieșirea din UE cu Banca Angliei se amplifică, ori de câte ori avertismentele guvernatorului privind efectele unui „Hard Brexit“ ajung în spațiul public.

 

Săptămâna trecută, banca centrală a Marii Britanii a majorat dobânda cheie cu 25 de puncte de bază, până la 0,75%, cel mai ridicat nivel din martie 2009. La vremea respectivă, în urmă cu nouă ani, surprinsă de criza financiară cu o dobândă de referință la 4,5%, banca a trebuit să mute rapid și în pași mari. În martie același an, pentru prima oară în istoria de peste 300 de ani a Bank of England (BofE), s-a atins nivelul de 0,5%, un minim istoric. Doar că, șapte ani mai târziu, în 2016, Brexit a impus un nou minim. La ședința din august 2016, comitetul de politică monetară (MPC) a votat în unanimitate pentru reducerea dobânzii de referință la 0,25%. Decizia a marcat totodată și o premieră pentru guvernatorul Mark Carney, având în vedere că reducerile anterioare au fost operate sub bagheta lui Mervyn King. Tot atunci s-a pus în funcțiune și așa-numita Term Funding Scheme (TFS), o facilitate de finanțare acordată băncilor comerciale pentru ca acestea să transfere costul mai redus către debitori. „Nu au nicio scuză ca să nu o facă“, insista acum doi ani guvernatorul. Fiecare a înțeles ce-a vrut. Lloyd’s, spre exemplu, a luat bani cu două mâini, fără să transfere mai departe nimic. Nici dobânzi mai ieftine și nici credite. Potrivit The Telegraph, în perioada respectivă portofoliul de împrumuturi al băncii s-a redus cu 5,5 miliarde de lire, în timp ce accesările TFS s-au ridicat la 20 de miliarde.

 

Ședința de politică monetară din urmă cu doi ani merită evocată pentru că, prin contrast, ne oferă o mai bună înțelegere a prezentului. Acum dobânzile o iau în sus, așa cum era normal să se întâmple încă mai din timp. Doar că a intervenit Brexit. Mark Carney nu se mai grăbește să bată obrazul băncilor. Dacă la o reducere a dobânzii cheie acestea poate mai stau pe gânduri dacă să ajusteze corespunzător costul împrumutului, la o majorare sigur nu mai au nevoie de nicio invitație. Oricum, normalizarea politicii monetare, într-un ritm gradual, adecvat atât economiei, cât și condițiilor din piața creditelor, trebuia începută.

 

Cei care-și permit să o facă nu mai stau de mult pe gânduri. În Statele Unite ale Americii, Rezerva Federală a demarat procesul la sfârșitul lui 2015. Și în cazul Marii Britanii existau motive. În 2014, Regatul Unit a fost campionul creșterii economice la nivel de G7, performanță repetată și în 2016, după un mai mult decât onorabil loc secund în 2015. Mulți au sperat că 2017 va fi la fel de spectaculos, având în vedere că scenariile pesimiste nu s-au confirmat imediat după referendumul din martie 2016. Într-adevăr, efectele macro nu lovesc instantaneu, există întotdeauna o întârziere: în 2017, Regatul Unit se afla deja la coada celor șapte economii dezvoltate, cu un avans de doar 1,7% (revizuit la 1,8%), pe fondul dezaccelerării din ultimul trimestru.

 

Emoțiile au venit abia în primele trei luni ale lui 2018, când ritmul de creștere al PIB s-a redus la 0,1%. În campania premergătoare referendumului, Carney a fost acuzat de susținătorii Brexit că alimentează teoria Project Fear, potrivit căreia, în cazul ruperii de Uniunea Europeană, economia ar urma să se prăbușească. Guvernatorul nu a mers niciodată atât de departe cu avertismentele, însă datele pe primul trimestru au cam speriat lumea. Prudența Băncii Angliei, tradusă printr-o serie întreagă de măsuri luate în ipoteza unui vot pro-Brexit, părea deodată foarte la îndemână. Cifra a fost ulterior revizuită în sus la 0,2% și majoritatea analiștilor merge pe varianta unui one-off (incident unic/singular), cu alte cuvinte, nu este vorba despre o tendință.

 

Revenind la ultima decizie de politică monetară, chiar dacă astăzi lucrurile par ceva mai stabile, criticile la adresa băncii centrale continuă cu aceeași vehemență. Într-un interviu acordat BBC Radio 4, după publicarea deciziei MPC, guvernatorul a spus că „posibilitatea de a nu se ajunge la o înțelegere [cu Uniunea Europeană – n.r.] este deja neconfortabil de mare“, scenariu pe care îl consideră „foarte neplăcut“. Așa cum era de așteptat, piețele au reacționat prompt, dar nu dramatic. Lira s-a ieftinit ușor față de dolar, pierdere pe care ulterior a recuperat-o. Mult mai dramatice au fost reacțiile din partea susținătorilor Hard Brexit. Jacob Reese-Mogg, pretendent cu șanse reale la fotoliul de prim-ministru și în același timp un posibil înlocuitor al lui Mark Carney la cârma Băncii Angliei, crede că guvernatorul e pus pe distrugerea reputației băncii centrale. „Patriarhul Project Fear“ oricum nu știe meserie și este motivat exclusiv politic, crede Reese-Mogg. Și celelalte atacuri s-au păstrat tot în același registru.

 

Noul avertisment nu avea nevoie de nicio confirmare într-o lume ideală și lucidă. Guvernul și-a anunțat intențtia să stocheze alimente și medicamente. Mai multe companii din sectorul privat, mai ales din industria farmaceutică, i-au urmat exemplul fără să mai stea pe gânduri. Confirmarea a venit totuși și a fost cum nu se poate mai credibilă. Unul dintre cei mai înfocați Brexiteers, secretarul pentru comerț internațional Liam Fox, le-a mărturisit jurnaliștilor de la Sunday Times că, în prezent, un „no deal Brexit“ este mai plauzibil decât un acord.

 

Concluziile Raportului asupra Inflației, diagnosticul macroeconomic al Băncii Angliei de după decizia MPC, abia dacă se mai aud pe fundalul sonor strident și dat la maximum al zgomotului politic. La fel cum isteria de moment generată de reacția lirei la declarațiile guvernatorului ar putea, la nivelul publicului, să abată atenția de la motivele care au determinat performanța slabă a monedei naționale din ultimele luni. În definitiv, dacă nici majorarea dobânzii cheie și perspectiva înăspririi politicii monetare, fie ea și graduală, nu conduc la întărirea unei monede, înseamnă că lipsa de încredere se menține la cote foarte ridicate. Ritmul de creștere relativ robust, de 1,75%, scenariul central al băncii pentru 2019 și 2020 nu generează entuziasm, având în vedere incertitudinile pe termen mediu. La fel cum nici condițiile nemaipomenite din piața muncii nu mai impresionează de mult pe nimeni. O rată a șomajului care testează minime istorice (sub 4%) și o rată de participare peste așteptări nu spun mare lucru despre calitatea locurilor de muncă. Trebuie avut în vedere că, în termeni reali, ultimul deceniu a adus cea mai spectaculoasă erodare a puterii de cumpărare din istoria modernă. Pe fondul deficitului comercial persistent, inflația rămâne oricum o preocupare pentru banca centrală. În iunie, CPI (indicele prețurilor de consum) a depășit cu 0,4% puncte procentuale ținta de 2%, evoluție aparent îngrijorătoare. Pentru alții, poate. Pentru Regatul Unit nu e atât de grav. Vremurile în care RPI (indicele prețurilor din retail), o măsură mult mai fidelă a costului vieții, sărea ocazional de 5%, sunt încă vii și dureroase în memorie. Cu atât mai jenant, cu cât se întâmplă într-o perioadă (2011) în care atât Statele Unite cât și zona euro se rugau pentru un plus de inflație, la fel cum britanicii se roagă astăzi pentru un strop de ploaie.

 

În concluzie, vulnerabilitățile structurale rămân aceleași și procesul de Brexit, cu sau fără acord, nu face decât să complice lucrurile. Misiunea imposibilă a Băncii Angliei continuă.

TAGS : banca angliei brexit marea britanie Mark Carney dobinzi rezerva federala
Comentarii
Total 0 comments.
Recomandari
2598
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22