Pe aceeași temă
Decizia de sesizare a fost luata la presiunile lui Liviu Dragnea, judecat de Completul de 5 judecatori in procesul in care contesta condamnarea la 3 ani si 6 luni de inchisoare in dosarul Angajarilor la DGASPC Teleorman, scrie Ziare.com.
Dăncilă spune că odată cu intrarea in vigoare a modificarilor legislative, Inalta Curte a pastrat vechea reglementare a compunerii acestor complete, "adica nu prin tragere la sorti pentru toti membrii completului, infrangandu-se astfel vointa Parlamentului, ca autoritate legiuitoare".
Premierul arata ca din Decizia 69/2018 a CCR (referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor unor articole din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii-n.red.) rezulta ca o astfel de practica ridica "problema lipsei de impartialitate a instantei supreme".
Aceasta decizie nu ar fi fost respectata de Inalta Curte "care a continuat conservarea acestei conduite, devenita cu aceasta data in mod fatis contrara atat jurisprundentei Curtii Constitutionale, cat si Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ".
"Prin Hotararea 89/ 4 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere, ICCJ a decis sa continue incalcarea legii, contrar vointei Parlamentului si cu ignorarea jurisprudentei constitutionale si a celei europene, asadar implict a art. 1 din Constitutie care consacra valorile fundamentale ale statului roman - stat de drept, bazat pe principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, in care este obligatorie respectarea legii si suprematiei Costitutiei", se arata in sesizarea trimisa la CCR de Viorica Dancila.
In sesizare se mai arata ca Inalta Curte "a actionat ca un veritabil legiuitor in acest caz".
Premierul sustine ca ICCJ si-a arogat competente care tin de sfera puterii legiuitoare si astfel ar fi generat un conflict juridic de natura constitutionala cu Parlamentul, "a carui gravitate insa se resfrange in mod direct in garantarea accesului liber la justitie, in sensul afectarii acestuia pe componenta asigurarii impartialitatii instantelor de judecata".
Dragnea a dat în judecată conducerea ÎCCJ. Amânare în apelul la dosarul angajărilor fictive
Liviu Dragnea a acționat în instanță ÎCCJ și Colegiul de conducere al instituției împotriva hotărârii privind constituirea completelor de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe 5 octombrie la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, potrivit Mediafax. Luni, Dragnea a obținut amânare, ca să-și angajeze apărător, în apelul pe care l-a făcut la condamnarea în primă instanță în dosarul angajărilor fictive.
Liviu Dragnea a contestat la Curtea de Apel București hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind constituirea completelor de cinci judecători în dosarul în care se judecă apelul la decizia de condamnarea a sa în primă instanță la 3 ani și șase luni de închisoare. Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată, dosarul fiind înregistrat pe data de 5 octombrie.
La instanța supremă a avut loc, luni, primul termen în apelul din dosarul în care a primit condamnarea, numit și dosarul angajărilor fictive. Dragnea, însă. nu s-a prezentat la acest termen ci a cerut o amânare pe motiv că să-și angajeze apărător.
Controversele privind formarea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă au început după ce a intrat în vigoare legea 304, de modificare a legii de organizare judiciară, modficiată în parlament de PSD-ALDE cu sprijinul UDMR. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a anunţat la acel moment că modificările legislative aduse Legii nr.304/2004 nu conţin norme tranzitorii în cazul formării completelor de 5 judecatori aşa că schimbările intră în vigoare abia anul viitor. Cristina Tarcea a mai spus că de imediată aplicare este legea 207/2018, care arată că aceste complete de 5 judecători se trag la sorţi la începutul fiecărui an. La rândul său, Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) referitor la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.