Radicalizarea. Consecințele politice ale unui referendum ratat

PSD va avea un aliat periculos, cu o agendă naționalistă explicită, în Coaliția pentru Familie.

Cristian Campeanu 09.10.2018

De același autor

 

Peste tot în lume, în democrații și autocrații deopotrivă, un referendum „aparține“ puterii politice, guvernului care îl convoacă și organizează și urmărește modificarea legislației în sensul dorit de grupul politic aflat la putere. Nicăieri nu va fi convocat vreodată un referendum pe orice temă imaginabilă care să nu aibă un obiectiv politic.

 

Este de neînțeles, din acest punct de vedere, cum se poate susține că referendumul pentru familie a fost o „acțiune civică“ care nu are decât o legătură conjuncturală cu guvernul PSD și cu liderul de facto al acestuia, Liviu Dragnea. Referendumurile nu se organizează de la sine. Dragnea și PSD/ALDE au introdus proiectul de modificare a Constituției pe agenda parlamentului și l-au votat cu majoritate uriașă (alături de PNL), Dragnea și PSD au decis organizarea referendumului, datele și modul de desfășurare și tot guvernul PSD/ALDE a decis printr-un OUG suspect modificări care invitau generos la fraudă electorală. Și atunci, cum să NU fie „referendumul lui Dragnea“?

 

Întrebare legitimă este dacă Dragnea și PSD își vor asuma și eșecul acestui referendum și vor plăti politic prețul acestuia. Prin „asumare“ înțeleg fără niciun echivoc demisia atât a prim-ministrului Dăncilă, cât și a liderului suprem al PSD. Dar tocmai fiindcă e vorba de PSD și de Dragnea, această ieșire de onoare din scenă este exclusă. În schimb, avem parte de o transformare propagandistică a eșecului în victorie. Pe de o parte, PSD s-a delimitat politic de eșecul referendumului „civic“ în care pretinde că nu s-a implicat, deși s-a implicat, dar s-a grăbit să și-i asume pe toți participanții la referendum, pe care i-a calificat drept alegători PSD. Este vorba despre o apropriere ilicită al cărei scop e însă transparent: să transforme eșecul în victorie. PSD minte că alegătorii care au participat la referendum îi aparțin, pentru a propaga pretenția falsă că nu a pierdut niciun vot de la alegerile din 2016, când a obținut puțin peste 3.200.000 de voturi, ba chiar a câștigat. În lipsa unor date sociologice clare despre structura politică a participanților la referendum, conducerea PSD poate susține orice, inclusiv că a câștigat alegători. Un grup de oameni care au o foarte vagă legătură cu realitatea și care au inventat „statul paralel“ nu vor avea scrupule să se proclame victorioși în mijlocul unui eșec.

 

Efectul va fi că PSD și Dragnea vor continua politica de subordonare politică a justiției, precum și exacerbarea discursului naționalist și antieuropean. Sigur, dacă referendumul ar fi fost validat, Dragnea și-ar fi consolidat poziția în conflictul cu instituțiile europene, dar acest conflict va continua chiar și fără acest triumf personal, ba chiar cred că se va radicaliza, pentru că de-acum PSD va avea un aliat periculos, cu o agendă naționalistă explicită, în Coaliția pentru Familie. CpF a denunțat într-un comunicat un pretins „boicot“ al referendumului din partea PSD, dar nu ar fi făcut-o dacă nu s-ar fi așteptat la mai mult din partea PSD, ceea ce înseamnă că CpF conta cel mai mult pe participarea alegătorilor PSD, care nu au venit sau nu au venit în număr suficient. Dar cel mai important este că a existat o alianță cel puțin informală între CpF și guvern/PSD și că este foarte probabil ca, după acest eșec, această alianță să se formalizeze. În pofida reproșurilor, PSD a adus, dintre partide, cei mai mulți alegători la vot, chiar dacă nu a vrut sau nu a putut să mobilizeze mai mulți. O alianță electorală între cele două nu va face decât să consolideze baza electorală și agenda fiecăreia dintre cele două formațiuni. CpF va câștiga o expunere politică la care altfel nu poate avea acces. CpF nu poate face alianță cu liberalii, unde deja referendumul a provocat o revoltă aparent anticonservatoare la vârf, și nu se poate constitui ea însăși în partid care să riște un nou eșec electoral, deci singura sa opțiune este PSD. Pentru PSD câștigul este accesul la o bază electorală ultranaționalistă relativ stabilă.

 

În pofida pretenției că „nu și-a turat motoarele la maximum“, este limpede că mașinăria de voturi a PSD dă rateuri. Deși referendumul era o miză mare pentru Dragnea, baronii nu au răspuns și nu și-au epuizat resursele pentru a aduce oamenii la vot nici măcar în județele captive pentru un referendum pe care până și pesediștii de rând l-au perceput ca fiind „al lui Dragnea“. În aceste condiții, o parte din electoratul pierdut va putea fi mobilizat de activiștii CpF prin preoții și reprezentanții Bisericii rămași fideli „cauzei“.

 

Dacă PSD se va radicaliza în sensul autohtonismului naționalist-autoritar, la PNL se așteaptă o radicalizare de sens opus, spre asumarea unei poziții proeuropene și modernizatoare. Acest lucru nu înseamnă că nu mai e loc pentru un filon conservator în PNL, dar soluția nu este o lovitură de forță, ci un congres cu moțiuni asumate. În orice caz, asocieri abulice la agenda PSD pentru obiective incerte, cum a fost acest referendum, nu mai pot avea loc fără o pierdere de credibilitate. Rebelii anti-Orban nu fac decât să torpileze și mai mult credibilitatea PNL, pentru că nu au nicio legitimitate oferită de-o poziționare anterioară (au votat alături de PSD) antireferendum, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la USR, un partid care are acum temeiuri politice pentru a asuma poziții mai radicale anti-establishment.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22