Pe aceeași temă
1. Din textele comparate ale lucrării de doctorat a lui Victor Ponta şi cărţile din care acesta s-a inspirat (Dumitru Diaconu – Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate, Editura All Beck, 1999; Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal, Editura Tempus, 1996 şi Ion Diaconu - The International Criminal Court: A New Stage, Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002) reiese că zeci de pagini sunt identice, fără a avea vreun semn de citare sau note de subsol. Consideraţi că se poate vorbi în această situaţie de plagiat?
2. Care ar trebui să fie consecinţele în acest caz?
3. În cazuri similare din străinătate (Ungaria şi Germania), comunitatea academică a reacționat ferm. Consideraţi că ar fi normală o atitudine de acelaşi tip şi în România?
1: Nu am avut ocazia să compar textele şi, oricum, nefiind de specialitate, nu mă încumet să emit judecăţi de valoare. Specificul disciplinei mele este cu totul altul. Fireşte, plagiatul este plagiat, indiferent de disciplină, dar pronunţarea, în asemenea cazuri, trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, mai întâi de specialişti.
2: În caz de plagiat, vinovatul se descalifică profesional şi urmează să suporte consecinţele legale, care merg gradat, de la ridicarea titlului obţinut fraudulos până la marginalizarea profesională etc. În cazul politicienilor, sunt şi alte consecinţe, cum ştiţi, fiindcă aceştia ocupă funcţii publice, în care alegătorii au investit încredere.
3: Demnitatea trebuie să fie şi atributul politicienilor, inclusiv la noi. De aceea, dovedirea unui plagiat şi recunoaşterea sa oficială, cum spuneam, trebuie să atragă după sine consecinţe grave. La noi, însă, există un specific anume, local, legat de o „originalitate“ păguboasă, care ne-a atras şi un renume prost. Dar nu este târziu niciodată pentru îndreptare. Natural, în asemenea cazuri, în procesul de analiză şi dovedire a plagiatului, elementul politic şi presiunile extraprofesionale nu au ce căuta.
