Pe aceeași temă
Cititi discursul Ambasadorului SUA :
"Domnule ambasador Aurescu, doamnelor și domnilor, vă mulțumesc pentru că m-ați invitat astăzi aici pentru a vorbi despre problemele actuale de securitate în regiunea euroatlantică. Trăim vremuri nesigure și periculoase. Pericolele cu care ne confruntăm în prezent sunt mult mai complexe decât au fost în orice altă perioadă a istoriei recente.
În lumea actuală ne confruntăm cu amenințări din toate direcțiile. La est avem de a face cu o Rusie revanșardă care destabilizează securitatea europeană. Rusia a devenit extrem de inovatoare în privința utilizării unor tipuri de război tipice pentru secolul al XXI-lea, inclusiv războiul informațional, cibernetic și hibrid.
În afară de aceasta, ne confruntăm cu amenințări dinspre sud, în special sub forma terorismului extremist islamic, care a devenit și mai periculos ca rezultat al contextului din Siria și Libia. Există de asemenea amenințări care vin dinspre Europa, cum ar fi ascensiunea ideologiilor extremiste, Brexit-ul, criza financiară din Grecia, un sistem financiar slăbit în zona euro, precum și presiunea resimțită de zona Schengen și de Uniunea Europeană însăși ca urmare a sosirii în Europa a sute de mii de refugiați. Există apoi problemele care nu par să fie localizate într-o anumită zonă și nu vin neapărat din partea vreunui stat național, dar care pot veni din partea unei singure persoane sau a unui grup de persoane. Aceste amenințări includ terorismul individual al așa-numiților lupi singuratici, criminalitatea organizată, criminalitatea cibernetică și războiul cibernetic.
Mă voi limita în comentariile mele de astăzi doar la amenințarea potențială venită dinspre Rusia și la ceea ce Statele Unite, NATO și România întreprind în această privință.
În conformitate cu Doctrina militară a Federației Ruse, elaborată în 2014 și semnată de președintele Putin, Rusia evidențiază NATO drept principalul pericol militar extern, indicând “întărirea puterii potențiale a Organizației Tratatului Nord-Atlantic cu misiuni la scară globală întreprinse prin încălcarea normelor de drept internațional, prin dislocarea infrastructurii militare a țărilor membre NATO în apropierea granițelor Federației Ruse, inclusiv prin extinderea alianței”.
Mai departe în același document rușii afirmă că “amplasarea și dislocarea sistemelor de apărare împotriva rachetelor strategice subminează stabilitatea globală și afectează echilibrul de forțe stabilit în privința rachetelor nucleare…”
Consider că această afirmație este culmea duplicității. Am conlucrat cu rușii încă de la început în privința apărării antirachetă din Europa și chiar ne-am oferit să colaborăm cu ei în proiectarea arhitecturii apărării împotriva rachetelor balistice din Europa. Ei știu fără îndoială că etapa a doua a Abordării Europene Adaptive în Etape, care va deveni în mod oficial operațională în luna mai a acestui an la baza de la Deveselu, nu constituie o amenințare la adresa capacității lor de descurajare nucleară.
Cu toate acestea, prin declararea acestui sistem drept o amenințare strategică, Federația Rusă preferă să ignore legile fizicii și dovezile evidente referitoare la superioritatea numerică și capacitățile tehnologice, perseverând în această perspectivă lipsită de fundament real.
În Strategia de Securitate Națională a Federației Ruse până în 2020 publicată în 2009 Guvernul Rusiei a afirmat că intenția forțelor armate ale Rusiei este aceea de a își întări capacitățile militare pentru a se opune capacităților din ce în ce mai puternice ale NATO.
Desigur, cuvintele așternute pe hârtie sunt una, dar atunci când cuvintele se transformă în acțiune așa cum am văzut în Ucraina și în Siria, precum și în întărirea capacităților militare în regiunea Mării Negre, intențiile încep să devină mai clare.
Federația Rusă face o investiție serioasă în privința capacităților sale militare în regiunea Mării Negre. Putem face speculații în legătură cu motivele pentru care se întâmplă acest lucru, fie că este vorba de apărarea recentelor cuceriri teritoriale pe țărmul Mării Negre, de menținerea anumitor state de la Marea Neagră sub influența sa, de proiectarea puterii sale spre Marea Mediterană și Orientul Mijlociu, de protejarea intereselor economice ale Rusiei în același timp cu diminuarea celor ale Statelor Unite și Uniunii Europene, dar de fapt nu contează pentru că în curând Rusia va deține puterea militară pentru a face toate aceste lucruri.
Până în 2020, Rusia își va fi întărit în mod semnificativ capacitățile militare în regiune, folosind Crimeea drept bază pentru puterea sa militară în regiune, dar folosind și unele amplasamente în Abhazia.
Strategia sa militară principală în regiune pare să fie dislocarea unor capacități de interzicere a accesului în zonă, numite A2AD, capacități dislocate în Crimeea pentru a preveni capacitatea celor percepuți drept inamici de a interveni militar în Marea Neagră. Sub aceast[ egidă a A2AD, Rusia pare de asemenea hotărâtă să transforme flota sa de litoral din Marea Neagră într-una capabilă să proiecteze puterea Rusiei în partea de est a Mării Mediterane. Conform ministrului apărării al Rusiei Serghei Șoigu, Rusia va cheltui 2,4 miliarde de dolari pentru Flota Mării Negre până în 2020, care vor duce probabil la construirea și lansarea la apă a 18 noi nave militare împreună cu infrastructura portuară necesară. Aceste nave vor include o flotă înnoită de submarine în Marea Neagră constând din șase noi submarine din clasa Kilo, considerate drept unele dintre cele mai silențioase submarine din lume.
Desigur, capacitățile sale navale constituie doar una dintre componentele întăririi puterii militare a Rusiei în Marea Neagră. Forțele sale aeriene își întăresc și ele potențialul în Crimeea. Până în 2016 un regiment de bombardiere Tu-22M2 cu rază lungă de acțiune va fi dislocat la baza aeriană Gavardeșkoie. În plus, Rusia are în plan dislocarea unor avioane de vânătoare pentru atac la sol și atac aerian, a unor elicoptere, precum și a noului avion de vânătoare pentru forțele navale de tip Su-30M.
Acum că am examinat această nouă problemă de securitate în Marea Neagră, ce pot face Statele Unite, România și NATO pentru a asigura securitatea NATO de-a lungul flancului sud-estic și pentru a asigura libertatea de navigație în Marea Neagră? În primul rând, ceea ce trebuie să știe încă de la început aliații noștri, dar și potențialii noștri inamici, este faptul că Statele Unite sunt ferm angajate să respecte Articolul 5 al Tratatului de la Washington.
Un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor statelor membre. Acest fapt ar trebui să fie suficient pentru a descuraja Rusia să întreprindă acțiuni militare împotriva unui stat membru al NATO. Oricât de mult și-ar întări forțele armate ale Rusiei propriile capacități, ele nu pot egala capacitățile militare ale Statelor Unite și ale aliaților săi din cadrul NATO.
Acestea fiind spuse, Statele Unite înțeleg nevoia de a întări prezența noastră în statele din flancul estic pentru a furniza un grad sporit de reasigurare a aliaților noștri mai recenți, pentru a descuraja Rusia de la orice gând că ar putea cuceri ușor orice teritoriu NATO și pentru a-i apăra pe aliații noștri în cazul scenariului cel mai puțin fericit. De fapt, președintele Obama a anunțat recent creșterea de patru ori a bugetului nostru din cadrul Inițiativei de Reasigurare Europeană în comparație cu anul fiscal precedent. Această investiție de 3,4 miliarde de dolari în securitatea europeană în anul fiscal 2017 va permite dislocarea unui număr mai mare de militari și echipamente militare americane în Europa Centrală și de Est printr-un sistem consecvent de rotație.
Statele Unite vor continua de asemenea prepoziționarea de echipament militar pe continentul european, vor întreprinde îmbunătățiri ale infrastructurii sale militare și va sprijini întărirea capacităților militare ale aliaților săi din cadrul NATO și a unor țări partenere.
La rândul său, NATO are o abordare multidirecțională în privința securității și întreprinde măsuri de întărire a capacităților de descurajare și de apărare ale Alianței pentru a putea răspunde mai eficient gamei complete de provocări de securitate din orice direcție. Astfel de măsuri vor include întărirea eforturilor de contracarare a amenințărilor hibride, întărirea capacităților naționale de a rezista unei agresiuni, întărirea capacităților de apărare împotriva atacurilor cibernetice, precum și extinderea sistemului NATO de apărare antirachetă. Desigur, există multe lucruri pe care România și aliații noștri din regiune le pot face și ar trebui să le facă. În primul rând, România ar trebui felicitată pentru că își îndeplinește angajamentul asumat la Summit-ul NATO din Țara Galilor în privința creșterii bugetului apărării.
În acest an, Parlamentul a alocat 1,7% din PIB pentru apărare și se îndreaptă spre obiectivul propus de 2% din PIB în 2017 și de menținere a acestei proporții pentru o perioadă de zece ani, în conformitate cu acordul convenit anul trecut între toate partidele politice majore din România.
Acesta este un prim pas foarte bun și sper că este un exemplu pe care toți membrii Alianței îl vor urma. Pasul următor este însă la fel de important: asigurarea finanțării necesare modernizării forțelor și dezvoltării capacităților necesare NATO într-un mod cât mai eficient posibil. O parte importantă a acelui efort va fi reducerea dependenței Alianței de echipamentul militar de fabricație rusă și tranziția spre sisteme interoperabile NATO.
Militarizarea Mării Negre prezintă o problemă specială pentru NATO. Statele Unite, împreună cu majoritatea forțelor navale ale NATO, se află sub restricții impuse prin Convenția de la Montreux în privința capacităților navale pe care le pot disloca în Marea Neagră.
Vom continua rotația navelor militare americane în Marea Neagră, dar acestea nu vor atinge un nivel care să poata rivaliza cu prezența navală rusă în Marea Neagră. În timp ce vom continua să furnizăm capacități credibile de descurajare celor trei aliați NATO de la Marea Neagră, va depinde de aceste națiuni să conlucreze și mai strâns pentru a întări securitatea lor comună, mai ales în domeniul capacităților navale. Există multe lucruri pe care aceste trei state le pot face și ar trebui să le facă pentru a întări capacitățile militare ale NATO în Marea Neagră și în regiunea Mării Negre. Primul pas ar fi să aibă întâlniri frecvente la nivel înalt și la nivel de lucru pentru a discuta contextul de securitate, capacitățile lor și cum pot lucra împreună. Statele Unite sunt bucuroase să joace un rol de sprijin în această privință.
Deși cu toții ne dorim ca provocările cu care se confruntă regiunea euroatlantică în domeniul securității, mai ales în regiunea Mării Negre, să prezinte un tablou mai optimist, nu am nici o îndoială că dacă cea mai puternică alianță militară din istorie rămâne unită, așa cum a facut întotdeauna, va trece cu bine prin această perioadă nesigură și va deveni mai puternică și mai capabilă decât a fost vreodată.
Vă mulțumesc pentru răbdarea și pentru prezența dumneavoastră."
