ARMISTITIUL de la Minsk: SUA si NATO, NEINCREZATOARE in angajamentul Rusiei. 11 MORTI in primele ore dupa acord. UE aplica NOI SANCTIUNI Rusiei

P.c. | 13.02.2015

Pe aceeași temă

Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acordul nu a fost primit insa cu multa incredere de SUA si NATO, tinand cont de istoria precedentelor intelegeri de pace legate de conflictul din Ucraina.  In ciuda semnarii acordului, in ultimele 24 de ore, opt militari ucraineni si trei civili au fost ucisi de separatistii pro-rusi, iar Uniunea Europeana va impune luni noi sanctiuni Rusiei, din cauza atacului de la Mariupol.

 

Întâlnirea începută miercuri seară la Minsk, s-a încheiat joi dimineaţă, după 17 ore de negocieri strânse între cei patru participanţi – preşedinţii ucrainean, Petro Poroşenko, rus, Vladimir Putin, francez, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel –, care au anunţat un acord de pace, începând de duminică, 15 februarie, şi crearea unei zone demilitarizate extinse în Ucraina. În timpul negocierilor, 50 de tancuri au intrat din Rusia în Ucraina şi 9 civili au fost ucişi în atacurile separatiştilor, relateaza Romania Libera.

 

Cancelarul german, Angela Merkel, avertiza ieri că persistă „mari obstacole”, preşedintele Hollande evoca „o speranţă serioasă, deşi totul nu este încă desăvârşit”, iar liderul rus, Vladimir Putin a cerut Kievului o reformă constituţională pentru respectarea drepturilor ruşilor din estul ţării. Iar preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat ca Rusia impune condiţii „inacceptabile”.

 

   Angela Merkel si Francois Hollande au mediat negocierile Putin-Porosenko

 

Prevederile acordului de la Minsk: (conform Gandul)

 

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.

4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

 

CITITI SI: Vladimir Putin anunta un acord de pace in privinta conflictului din estul Ucrainei. Moscova vorbeste despre incetarea focului si retragerea armamentului greu

 

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuţiile în cadrul "grupului de contact" (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.

 

SUA, neincredere in privinta armistitiului

 

SUA au salutat semnarea armistitiul de la Minsk si au felicitat liderii europeni pentru obtinerea unui nou acord. Tinand cont de istoria precedentelor intelegeri de pace cu Rusia, SUA au subliniat faptul ca este importanta implementarea si respectarea noului acord, relateaza ziare.com

 

Intr-o declaratie a purtatorului de cuvant de la Casa Alba se arata ca SUA saluta armistitiul, ce reprezinta "un potential pas semnificativ catre o rezolvare pasnica a conflictului, conform acordurilor de la Minsk din septembrie anul trecut". SUA apreciaza "in mod deosebit eforturile neobosite ale cancelarului Angela Merkel si presedintelui francez Francois Hollande pentru obtinerea acestui nou acord".
 

Administratia americana solicita tuturor partilor sa duca la indeplinire fara intarziere angajamentele luate la Minsk joi si in septembrie. "Acest acord trebuie acum urmat de pasi imediati, concreti, pentru a indeplini angajamentele luate de fiecare parte. Armistitiul trebuie implementat si respectat. Armamentul greu trebuie retras din zona de conflict si Rusia trebuie sa inceteze sa mai sustina separatistii si sa-si retraga soldatii si echipamentul militar din estul Ucrainei", se arata in pozitia Casei Albe.

 

CITITI SI: Vladimir Putin anunta un acord de pace in privinta conflictului din estul Ucrainei. Moscova vorbeste despre incetarea focului si retragerea armamentului greu


SUA se declara ingrijorate de escaladarea violentelor tocmai in ziua acordului pe armistitiu si afirma ca "adevaratul test al acordului de astazi va fi deplina si clara sa implementare, inclusiv incetarea durabila a ostilitatilor si restaurarea controlului ucrainean asupra granitei cu Rusia".


Inainte de startul negocieriilor de la Minsk, comandantul fortelor armate americane in Europa, Ben Hodges, a anuntat ca armata Statelor Unite va antrena trupele ucrainene care se lupta cu separatistii prorusi in estul tarii.

 

CITITI SI: Germania si Franta mediaza negocierile ruso-ucrainene de la Minsk. Un esec in dialog ar putea duce la noi sanctiuni impotriva Moscovei


Misiunea de antrenament va incepe in luna martie, unui batalion de militari americani fiindu-le repartizate trei batalioane ucrainene. "Ii vom antrena in ce priveste sarcini de securitate, medicale, ale operatiunilor intr-un mediu unde rusii bruiaza comunicatiile si referitoare la cum sa se apere de artileria rusa si de cea a rebelilor", a spus comandantul american.

 

Cel putin 11 morti in primele 24 de ore dupa incheierea acordului de la Minsk

 

Opt militari ucraineni si trei civili au fost ucisi de separatisti pro-rusi in ultimele 24 de ore in Ucraina, in pofida incheierii acordului de pace joi la Minsk, potrivit unui prim bilant al autoritatilor, relateaza Hotnews.

 

"Ucraina a pierdut 8 militari in bombardamentele si luptele din ultimele 24 de ore, alti 34 au fost raniti", a anuntat un purtator de cuvant al armatei ucrainene. De asemenea, trei civili au fost ucisi si cinci au fost raniti in bombardamentele din zona Lugansk, centrul administrativ al regiunii cu acelasi nume, fief al rebelilor prorusi.

 

UE, noi sanctiuni pentru Rusia, legate de atacul de la Mariupol

 

Consiliul European de la Bruxelles a decis ca Rusiei sa ii fie aplicate noi sanctiuni luni. Decizia a venit independent de acordul de la Minsk, pentru ca sanctiunile se refera la atacul de la Mariupol, din ianuarie. Liderii europeni s-au aratat pregatiti sa aplice si alte sanctiuni, daca va fi nevoie. Comisia Europeana a fost mandatata sa elaboreze deja un nou plan, in cazul in care foaia de parcurs de la Minsk nu va fi respectata, relateaza Hotnews.

 

Masurile vizeaza 19 persoane din Rusia si Ucraina si 9 firme rusesti, relateaza Spiegel, care aminteste ca aceste sanctiuni fusesera decise de ministrii de externe din UE luni, dar amanate inainte de negocierile de la Minsk. Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat ca sanctiunile vin ca urmare a atacurilor separatiste din Mariupol. Unii lideri au incercat la Bruxelles sa amane inca o data intrarea in vigoare a masurilor punitive, dar blocarea deciziei luate luni putea avea loc numai cu unanimitate de voturi.

 

Consiliul a cerut, de asemenea, Comisiei Europene sa pregateasca noi variante de sanctiuni pentru cazul in care planul de detensionare nu va fi respectat in Ucraina. Sefa guvernului german a mai precizat ca “pastram deschise toate posibilitatile de reactie”. Si presedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a afirmat ca “suntem foarte precauti dupa experienta proasta cu primul acord de la Minsk. Increderea noastra in bunele intentii ale presedintelui Putin este limitata”.

 

SUA au avertizat separatistii sa nu incerce cucerirea de noi teritorii pana la intrarea in vigoare a armistitiului. Presedintele ucrainean, Petro Poroshenko, a anuntat ca, imediat dupa semnarea foii de parcurs, atacurile au reinceput din partea separatistilor.

 

CITESTE SI:

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22