Pe aceeași temă
Portret robot
Cel mai probabil, nu l-ai cunoscut niciodata. S-ar putea sa-i fi vazut numele scris la avizierul blocului. Presedintele asociatiei de locatari a vorbit poate cu el. La fel si directoarea scolii din apropiere. Dar tu, cetatean de rand, nu stii mai nimic despre politistul tau de proximitate.
Arata ca oricare alt politist. Nu mai e chiar la prima tinerete, pentru ca trebuie sa aiba ceva experienta. Poarta uniforma bleumarin cu albastru, chipiu si pantofi negri. Are o insigna cu “Politia”, epoleti si grade. Cel mai important element de identificare: se plimba pe strada cu un aer preocupat. Adica patruleaza. Din cate o curte, cineva ii lanseaza un “va salut!”. Da mana cu unii cetateni respectuosi. Spre deosebire de colegii sai, ofiterii de siguranta publica, care patruleaza in masini, el e obligat sa mearga pe jos.
Are in dotare catuse, baston de cauciuc si spray lacrimogen, dar nu duce cu el mereu decat catusele. E insotit de un alt politist de proximitate, pentru ca lucrurile se fac mai bine in echipa.
Ii cunoaste pe administratorii de bloc, directorii de scoli, elevii problema, copiii strazii si patronii de magazine.
Apare la usa ta daca ai dat muzica prea tare, daca te-ai certat cu nevasta sau te-ai batut cu vecinul, daca ti s-a spart apartamentul sau ti s-a furat masina.
“Impreuna pentru mai multa siguranta”
O cladire veche cu scara in spirala, usi care nu se inchid si igrasie. O camera destul de mare de la ultimul etaj e mobilata cu birouri de diverse culori, asezate pe randuri, ca la scoala. In fata lor, o tabla pe care e scrisa, intr-un tabel, lista infractiunilor care s-au produs in ultima vreme pe raza Sectiei de Politie 1 din Bucuresti: 31 octombrie, Caderea Bastiliei; furt: geamuri si oglinzi; paguba - 5 milioane; modul de operare - fortare cu surubelnita... Locul acesta e “cartierul general” al politistilor de la Serviciul de Ordine Publica. Din camera mare se intra intr-un birou unde, la mese, stau trei agenti in uniforma. Sunt politistii de proximitate. Pe un perete e “harta criminogena” a teritoriului Sectiei 1, impartita in sase zone delimitate cu carioca. Niste ace colorate marcheaza infractiunile: galben - furt autoturism, rosu - talharie, verde - furt din domiciliu. De aici incepe ziua de lucru a politistilor de proximitate. De dimineata, ei afla de la ofiterul de serviciu ce s-a mai intamplat in zona lor de activitate si marcheaza pe “harta criminogena” infractiunile. Apoi dau raportul sefului de sectie, parcurg reclamatiile si stabilesc 2-3 probleme de rezolvat pentru ziua respectiva, iar pe la 9-10, pleaca pe teren.
Siguranta la calup
In toata Capitala sunt 220 de politisti de proximitate, unu sau doi pe fiecare felie de teritoriu. “Zonele de siguranta publica”, delimitate in functie de “situatia operativa” - numarul de locuitori, numarul si periodicitatea infractiunilor -, au in jur de 30.000 de locuitori. Prin urmare, un politist are in grija intre 15-30.000 de cetateni. Rolul lui e sa-i faca sa se simta mai in siguranta. In fiecare zi trebuie sa patruleze cate 6 ore in perimetrul de activitate, sa se lase abordat de cetateni, sa vorbeasca cu ei, sa-i sfatuiasca pe cei mai predispusi sa devina victime (copii, batrani, persoane cu handicap), sa-i traga de urechi pe patronii de magazine care nu si-au instalat inca sisteme de alarma si sa intervina daca prinde vreun infractor in flagrant. Totul, in vederea unui obiectiv nobil: imbunatatirea relatiei dintre Politie si populatie.
E vorba de o relatie interumana, de colaborare, un dialog intre egali, diferit de modul de abordare al politiei traditionale. In teorie, totul e perfect. Dar, in conditiile in care exista un singur politist la cel putin 15.000 de bucuresteni, sentimentul de siguranta pe care-l inspira acesta se dilueaza si efectul tinde spre zero.
“Suntem constienti ca nu putem acoperi toata zona”, recunoaste subcomisarul Cornel Diaconu de la Departamentul de Ordine Publica din cadrul Politiei Capitalei. “Dar, cat putem, o facem.” Situatia se va ameliora insa, dupa spusele subcomisarului. Pana la sfarsitul anului, 7.000 de politisti vor intra in efectivele Departamentului, iar unii dintre ei vor deveni politisti de proximitate. “Sper ca vor fi mai multi politisti in strada. Ne este foarte greu. Facem eforturi extraordinare pentru a mentine ordinea publica.”
Pentru cetatean, regula de aur in relatia cu Politia de Proximitate este telefonul. Atunci cand te deranjeaza vecinii, ti s-a furat masina sau ti-ai gasit casa sparta, suni la politist si el trebuie sa rezolve.
Surse sau informatori?
Un obiectiv important al Politiei de Proximitate este anticiparea evenimentelor. Chiar daca nu au capacitati paranormale, se presupune ca politistii cunosc atat de bine situatia si oamenii din zona de activitate, incat pot prognoza si preveni incidentele neplacute. Nimic nu misca in cartier fara stirea lor. Pentru a se informa, trebuie sa stabileasca legaturi permanente cu administratorii de bloc, directorii de scoli, societatile comerciale, organizatiile nonguvernamentale si administratia locala, sa participe la sedintele asociatiilor de proprietari, sa organizeze ateliere pentru imbunatatirea sigurantei publice si programe pentru prevenirea criminalitatii in care sa fie implicati cetatenii. Politistii de proximitate sunt cu ochii-n patru dupa potentiali infractori, potentiale victime si potentiale surse de informatii. “Fara ochii si urechile cetatenilor, Politia ar fi mai putin eficienta”, spune subcomisarul Cornel Diaconu. Nu se poate afirma insa ca politistii au informatori printre cetateni.
De la sectorist la proximist
La inceput, in 2003, politistii de proximitate au fost alesi din randul fostilor sectoristi. Reorientarea profesionala s-a realizat prin cursuri de “analiza tranzactionala”, materie care se preda, in Occident, in toate institutiile care lucreaza cu publicul. Prin aceste cursuri, politistii invata cum sa-i abordeze pe cetateni, cum sa le vorbeasca, cum sa se comporte, cum sa le rezolve problemele, cum sa previna conflictele. In prezent, sectoristii au fost scosi la reforma, numai 5 sau 6 au mai ramas in Politia de Proximitate, spune subcomisarul Diaconu. Au fost angajati oameni din promotiile noi ale scolilor de politie, care au 4-5 ani experienta. Iar evaluarea acestora e continua. Anual, agentii primesc un calificativ. “Sunt 100 la poarta care vor sa-i ia locul, daca nu-si face treaba”, avertizeaza subcomisarul Diaconu.
La dispozitia dumneavoastra
Agentul sef Gabriel Oprea si agentul sef Ion Lupu sunt politisti de proximitate. Se ocupa fiecare de cate o particica din teritoriul Sectiei de Politie 1 din Bucuresti. Desi au zone diferite, patruleaza impreuna, iar actiunile preventive de la scoli si licee le fac in tandem. Daca merge un singur politist sa le vorbeasca liceenilor despre criminalitate si prevenirea acesteia, ar putea sa se aleaga cu porecla putin magulitoare de “Garcea”. Cand sunt doi, impun respect.
Agentii Oprea si Lupu merg destul de des pe la Colegiul German Goethe si pe la Liceul Tonitza. Manuela Mihaita, directoarea Colegiului German Goethe, e multumita de relatia cu ei: “Cand am avut probleme, au venit”, spune ea. Doar ca nu se mai stie cine: Politia de Proximitate, Serviciul de Ordine Publica, Politia Comunitara (fostii gardieni publici), Jandarmeria... Cineva a venit. Dar, desigur, probleme grave nu prea au fost.
De cele mai multe ori, situatiile din scoli si licee se reduc la furturi de telefoane sau lantisoare si batai. “Am avut mai de mult niste cazuri cu copii de clasa a VI-a indragostiti. Venea un baiat mai mare si zicea ca fata aia e prietena lui, il bateau pe asta mai mic”, povesteste amuzat politistul Gabriel Oprea.
Rar apar cazuri cu adevarat serioase: marijuana, video-chat. Agentul Ion Lupu spune despre un elev de la Tonitza care a fost gasit la scoala cu o punga mare de canabis. “S-a laudat la colegi si asa l-am descoperit. I-am chemat parintii la scoala.” Explicatia e ca... asa sunt artistii, mai boemi, mai rebeli.
Inspectorul principal de la Sectorul 1, Adrian Dinu, relateaza despre o alta ancheta in derulare: la un liceu mare din Capitala sunt cateva fete implicate in ceea ce se crede a fi un sistem de video-chat. “N-am putut sa aflam inca, pentru ca e o chestie cu circuit inchis. Incercam acum s-o convingem pe una din fete sa colaboreze.”
Reclamagiii de profesie
Aceasta e partea mai interesanta a activitatii politistilor de proximitate. In cea mai mare parte a timpului, ei se ocupa insa cu rezolvarea petitiilor cetatenilor. Daca acestia fac plangere doar prin telefon, e mai simplu: agentii se deplaseaza la fata locului si vorbesc cu persoanele implicate. De exemplu, daca un vecin se plange ca altul face galagie, trebuie intrebati si ceilalti vecini de pe palier. Uneori se ajunge la amenzi, dar pana acolo politistii incearca sa-i convinga pe scandalagii cu vorba buna.
Exista insa si cetateni constiinciosi care fac petitii in scris si le adreseaza Presedintiei, Guvernului Romaniei, Inspectoratului General de Politie, Politiei Capitalei si unei anume sectii de politie. Toate hartiile ajung in final tot la sectie si cetateanul trebuie sa primeasca raspuns pentru fiecare. De aici rezulta multe hartoage de redactat pentru politisti.
“Mai sunt si reclamagii de profesie, care scriu o petitie o data la doua zile”, spune Adrian Dinu. Din cauza lor, politistii de proximitate sunt ingropati in birocratie.
Community policing/police de proximite
Community policing este un termen anglo-saxon care desemneaza strategia de aplicare a legii prin care cetatenii si Politia sunt parteneri pentru mentinerea ordinii in cartier. Politia si agentii de politie sunt considerati membri ai comunitatii, ideea principala fiind crearea de legaturi bazate pe incredere intre acestia si public. In Franta, Belgia, Elvetia sau Luxemburg notiunea a fost adaptata la ceea ce se numeste police de proximite.
In 2003, guvernul Romaniei semneaza un acord cu reprezentantii guvernului elvetian prin care se introduce conceptul de politie de proximitate. Aceasta se infiinteaza efectiv in august acelasi an, in cadrul Servicului de Ordine Publica al Politiei, mai intai in cateva orase-pilot. In prezent, Politia de Proximitate functioneaza in mai multe orase ale tarii, printre care Bucuresti, Pitesti, Timisoara, Cluj si Oradea.
