Pe aceeași temă
Imediat au apărut voci care au cerut demisia, revocarea și chiar arestarea procurorului-șef DNA pentru abuz de putere. Sunt dintre principalii luptători împotriva DNA, cu dosare penale, dar care, culmea, au fost la rândul lor obiectul unor decizii similare ale CCR. Doar că lor nu le-a cerut nimeni demisia,nici măcar adversarii politici de la vremea respectivă.
Tăriceanu, instigatorul la încălcarea Constituției
Din acest cor s-au remarcat Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu. Tăriceanu a emis următoarea opinie: „În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia şefului instituţiei care a încălcat un principiu fundamental al democraţiei, separaţia puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aş numi corupţia de putere. Am spus şi repet: puterea absolută corupe absolut.” Lui Tăriceanu îi place foarte mult expresia „puterea absolută corupe absolut” pe care o repetă des, dar cu cât o repetă mai mult, cu atât lasă impresia că nu înțelege prea bine ce a vrut să spună Lordul Acton. Dacă ar fi înțeles, atunci nu ar fi folosit-o în această împrejurare de vreme ce, iată, decizia CCR a cenzurat puterea DNA care, prin urmare, nu este totuși absolută.
În privința cererii de demisie sau de revocare, Tăriceanu dovedește că are o memorie foarte scurtă și selectivă. Judecătorul Cristi Danileț observă într-o postare pe Facebook faptul că, din 1992 până astăzi, din 22 de sesizări privind conflicte între autorități, CCR a admis numai 12 și că în nici unul dintre aceste cazuri, nu s-a auzit despre demisii sau cercetări disciplinare. Dacă ar fi fost așa, Tăriceanu însuși ar fi trebuit să demisioneze de mai multe ori. Mai exact de cinci ori. Danileț a numărat trei decizii ale CCR care au constatat, numai în 2012, că Senatul a încălcat separația puterilor în Stat, alte două decizii fiind pronunțate împotriva Parlamentului. Ca parte a unei instituții care „a încălcat un principiu fundamental al democrației”, domnul Tăriceanu, ca membru al Legislativului care a abuzat de puterea sa nu o dată ci de cinci ori, ar fi trebuit, ca un om principial și consecvent ce se află, să demisioneze din acest for abuziv.
Dar nu mai departe de toamna trecută, Călin Popescu Tăriceanu a cerut public legiuitorilor, într-un Apel către parlamentari publicat pe site-ul Senatului, nu mai voteze cererile de ridicare a imunității primite de la DNA. Dacă acest apel ar fi făcut obiectul vreunei sesizări a CCR pentru un conflict între puterile statului e de pesupus că s-ar fi materializat într-o decizie pentru o nouă încălcare de către Senat a separației puterilor în stat. Dar, ce-i drept, Tăriceanu nu a semnat nimic, el doar a instigat la încălcarea principiilor constituționale.
Băsescu ar fi trebuit să demisioneze de două ori
Celălalt mare inamic al Codruței Kovesi este Traian Băsescu, fostul președinte apreciind nu numai că aceasta ar trebui să demisioneze, dar că ar trebui arestată, chiar încătușată, pentru abuz în serviciu. Dacă dintr-o decizie CCR de încălcare a separației puterilor în stat ar trebui să decurgă demisia celui responsabil, atunci Traian Băsescu ar fi trebuit să o facă de două ori, o dată în 2007 și a doua oară în 2008, când a primit decizii similare din partea CCR.
Interesant pentru modul în care interesele politice și personale modelează pozițiile „de principiu” ale politicienilor este că una din aceste decizii privea refuzul președintelui Băsescu de o numi în funcția de ministru al Justiției pe Norica Nicolai. Chiar dacă, din punct de vedere moral, Băsescu avea dreptate iar Norica Nicolai avea șansele să fie o calamitate pentru Justiția din România, CCR a decis că acesta și-a încălcat atribuțiile constituționale și a statuat că președintele are voie să respingă o singură dată și motivat numirea unui ministru. Dacă am judeca acest episod prin prisma actualelor declarații ale lui Băsescu, atunci fostul președinte ar trebui să admită că o acea imixtiune în activitatea guvernului se califica drept abuz de putere și trebuia să atragă, după decizia CCR, demisia sa din funcție.
Abuzul flagrant al lui Ponta
Cel mai grav caz de încălcare a separației puterilor în stat, ba chiar de uzurpare a funcției (pentru care există articol în Codul Penal) i-a aparținut însă lui Victor Ponta, care în iunie 2012 a decis în complicitate cu ministrul de Externe, Andrei Marga, să îl împiedice pe președintele Băsescu să își exercite funcția constituțională de reprezentare, adică l-au împiedicat să participe la summit-ul european de vară. Cum au făcut acest lucru este vecin cu penalul. Președinția a transmis către Ministerul de Externe, așa cum era uzanța, o listă cu membrii delegației pe care Ponta nu figura, deși ceruse explicit delegare pentru a lua parte la Consiliul European. Ponta și Marga au profitat de faptul că Ministerul de Externe este administratorul unic al canalelor de comunicare securizate cu Bruxelles-ul și au transmis către președinția Consiliului o cu totul altă listă, făcută la Palatul Victoria, din care evident că Băsescu lipsea. În consecință, Ponta a reprezentat România la Consiliul European unde a reușit performanța să îl ocolească toată lumea pentru că nici un lider european nu era sigur în ce calitate era acolo. Băsescu a rămas acasă și a sesizat Curtea Constituțională, care i-a dat dreptate.
În fața acestui fapt extrem de grav, nici Tăriceanu, susținător al guvernului USL, nici Băsescu nu i-au cerut nici măcar demisia, darămite să vorbească de abuz, deși, repet, uzurparea de funcție este o infracțiune. Băsescu nu a cerut atunci încătușarea lui Ponta, dar o cere acum pentru Kovesi, ceea ce spune multe despre grija lui pentru respectul față de lege.
Campania anti-Kovesi se reia de la momentul Ghiță
Despre consecințele deciziei CCR de luni vom avea prilejul să discutăm după publicarea motivației Curții, care va trebui să deschidă o dezbatere serioasă despre statul de drept. Deocamdată trebuie să remarcăm o inadvertență între hotărârea CCR și fapte.
Pe de o parte, CCR a apreciat că DNA și-a depășit atribuțiile anchetând „legalitatea și oportunitatea” Ordonanței 13, pe de altă parte știm că DNA a declinat către Parchetul General ancheta pe motiv că nu a putut dovedi existența unor fapte de corupție, dar are indicii despre alte fapte de natură penală: fals intelectual, sustragerea sau distrugerea de probe, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Or, în acest caz se ridică întrebarea ce a anchetat de fapt DNA, legalitatea și oportunitatea Ordonanței 13, sau posibile fapte penale legate de adoptarea acesteia. Deocamdată nu știm, asta și pentru că Valer Dorneanu, președintele CCR și pesedist cu ștate vechi, a refuzat sa ia în considerare ca probă ordonanța prin care DNA declina restul dosarului. Chiar și fără acest episod tulbure și chiar admițând că DNA a forțat limitele Constituției, nu se impune nici demisia, nici revocarea din funcție a procurorului șef. În fond, de aceea există CCR, să vegheze la echilibrul puterilor în stat și să corecteze derapajele.
Dar dacă nu este vorba despre o încălcare gravă a Constituției și cu atât mai puțin despre un abuz, atunci întreaga indignare publică din ultimele zile nu este decât semnalul reluării campaniei anti-Kovesi de acolo de unde fusese lăsată de dezvăluirile lui Ghiță și întreruptă de ordonanțele grațierii, modificării Codurilor penale și de demonstrațiile de stradă. E exact punctul în care se cerea capul Laurei Codruța Kovesi, obiectiv pe care acum penalii transpartinici par deciși să-l rezolve.
Mai preocupant este însă că există un curent în interiorul CSM, format mai ales din judecători, care par pregătiți să declanșeze o ofensivă împotriva șefilor Parchetelor fie și pentru motive scandaloase cum ar fi „comunicarea publică” defectuoasă care i-a fost reproșată lui Augustin Lazăr de o judecătoare foarte sensibilă la alocările bugetare. În acest context mai ostil ca oricând, Parchetele, dar mai ales DNA trebuie să acționeze impecabil pentru că cei care așteaptă pe margine să declanșeze iadul sunt legiune.
