Pe aceeași temă
Postarea făcută de Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook:
„Aud tot mai des politicieni care dau vina pe aşa-zise forţe oculte interne sau externe, care ar atenta la stabilitatea ţării, confundată, invariabil, cu stabilitatea partidelor aflate la putere şi intangibilitatea liderilor acestora. Fac asta, fie din incapacitatea de a propune ceva coerent unei societăţi care doreşte mai mult de la liderii ei politici, fie din pornirea instinctuală de a bloca evoluţii care, pentru ei, pot să însemne mai puţină influenţă, mai puţină putere sau un acces limitat la resurse. Sunt scenarii cu care, din păcate, mulţi oameni de bună-credinţă rezonează, oameni care iau de bune răspunsuri simpliste, pre-fabricate, de multe ori minciuni, în principal pentru că acestea răspund propriilor temeri.
Din cauza modului în care s-au făcut reformele în România, o parte a societăţii a suferit constant efectele negative, incertitudinea şi impredictibilitatea aduse de schimbare. Sunt oameni care nu o duc deloc pe roze. Această teamă de schimbare, alimentată sistematic de politicieni iresponsabili sau pur şi simplu incapabili să gestioneze reformele necesare pentru a aduce rezultate pozitive, a fost speculată, folosită şi alimentată electoral, într-un cerc blestemat al fricii şi subdezvoltării.
O altă parte a societăţii aşteaptă o schimbare fundamentală de abordare în guvernarea ţării, o evoluţie structurală a bunăstării generale, nu doar din punct de vedere economic, ci şi moral. O dorinţă legitimă de normalitate, de însănătoşire a mediului social şi politic, pe care această parte a societăţii şi-o asumă şi o cere din ce în ce mai apăsat, inclusiv în stradă.
Aceste două Românii sunt folosite de cei care vor să ajungă la putere, prin antagonizare, spunându-se că una e de stânga, alta de dreapta, că una e conservatoare şi cealaltă progresistă, că una este retrogradă, că cealalată este TeFeL-istă, că una e religioasă, cealaltă seculară, că una este naţională, cealaltă mânată condamnabil de interese străine, sau alte etichetări simpliste care să justifice şi să încadreze în pătrăţele aceste tendinţe.
Eu cred că nevoia de transformare este atât de mare, că am ajuns atât de departe de ceea ce putem fi ca societate, încât, dacă nu ne asumăm toţi, şi „vlădici” şi „opinci”, un efort comun de a pune ţara pe un făgaş normal, o să fim din nou purtaţi într-o direcţie sau alta, victime vinovate ale curenţilor din jurul nostru.
Un remediu pentru cele de mai sus trece printr-un dialog necesar între cele două Românii. Cred că aceasta este principala misiune a societăţii civile în următorii ani. Altcumva, mă îndoiesc că în perioada următoare se va schimba ceva fundamental în abordarea clasei politice. Şi nici nu cred că, prin continuarea confruntărilor şi conflictelor politice, putem să ne aşteptăm la o evoluţie structurală a societăţii. Noi partide politice sau o reformare a celor existente ar avea sens numai dacă cei care le reclamă îşi asumă şi acest dialog direct cu apropiaţii lor, cu vecinii, cu prietenii, dar şi cu oamenii care nu sunt în acelaşi curent şi în aceeaşi bulă cu ei. Trebuie să facem împreună acest pas, ca societate, ca să putem spera că, la un moment dat, va exista şi un alt mod de a face politică în România.”
