Condamnarea comunismului la Paris

Cand Institutul Cultural Roman din Paris, condus de Magda Carneci, a anun­tat organizarea unei dezbateri in capitala Frantei pe marginea Raportului final al Co­misiei Prezidentiale pentru Ana­li­za Dictaturii Comuniste din Roma­nia, gestul a parut multora indraznet, con­form stereotipului ca Franta, o tara de stan­ga, ar respinge demersul romanesc. Dar Cartea Neagra a Comunismului, sub coordonarea lui Stéphane Courtois, in Franta a aparut, deschizand drumul unor dezbateri furtunoase, care continua si azi. Altora, insa, gestul li s-a parut mai mult decat firesc, intrucat se poate conta pe Magda Carneci, care cunoaste bine, din interior, acest dificil subiect romanesc, cu­noaste bine si masivul exil stabilit in epoci si cu motivatii diferite in Franta, in fine, cunoaste mediul intelectual francez, asa incat va gasi culoarul optim pentru "exportarea" Raportului. Dar o asemenea in­talnire, fara prezenta lui Teodor Bacon­schi, in calitatea sa de ambasador al Ro­ma­niei la Paris, ar fi fost, practic, de ne­con­­ceput.

Asadar, in zilele de 10 si 11 iunie s-a aflat la Paris o echipa de aur gata sa pre­zinte publicului interesat problematica in­­­ca turbulenta a condamnarii comunis­mu­lui in Romania. Vladimir Tismaneanu, pre­sedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Ro­ma­nia, membri ai Comisiei - Mihnea Berin­dei, istoric, H.-R. Patapievici, presedintele ICR Bucuresti -, experti ai Comisiei - Sma­randa Vultur, Dorin Dobrincu, Cris­tian Vasile, Alexandru Gussi, consilier pre­­­zidential.

Un raport asupra Raportului

"Un obiect greu" - asa si-a inceput cu­­vantul de deschidere ambasadorul Ro­ma­niei la Paris, Teodor Baconschi, ara­tand publicului adunat in Salon d’Or din Palatul Béhague volumul Raport final al Comisiei Prezidentiale pentru Ana­li­za Dictaturii Comuniste din Roma­nia. Dar, sigur, nu greutatea fizica a volu­mu­lui aparut la Editura Humanitas, de aproa­pe 900 de pagini, adunate intre co­perti cartonate voia sa sugereze ambasa­do­rul Baconschi, ci demersul dificil, initiat de societatea civila din Romania, caruia pre­sedintele tarii, Traian Basescu, i-a dat curs in anul 2006. Un demers, pana la acea ora, unic intre statele fostului bloc co­munist, infruntand si asumand dificul­ta­ti­le separarii actului de cercetare de emo­tiile inca intense din societatea roma­neas­ca. La capatul lui, s-a aflat sedinta so­lemna a Camerelor reunite in Parla­men­tul Romaniei, in care regimul comu­nist a fost declarat ca "ilegitim si cri­mi­nal" si condamnat de seful statului.

In jurul acestui "obiect greu" se adu­na­se in Salonul de aur al Ambasadei Ro­ma­niei in Franta un public numeros, in prin­ci­pal romani stabiliti la Paris, de varste di­fe­rite, cu receptari diferite ale actului de con­damnare a comunismului si cu astep­tari diferite fata de politica actuala de la Bu­curesti. "Este important pentru exilul vechi si recent sa participe la o ase­me­nea dezbatere, dupa ce ani de-a randul a urmarit cu incordare evolutiile din tara. Reuniunea noastra de azi se doreste a fi si un omagiu adus exilului roman din Franta" - a precizat directoa­rea ICR Paris, Magda Carneci.

Vladimir Tismaneanu, presedintele Co­misiei, a facut un "raport" asupra Ra­por­tului, trecand in revista istoricul crearii Comisiei, in constituirea careia a primit libertati depline, ceea ce insa nu l-a scutit de episoade, eufemistic spus, neplacute, de acuze, injurii si calomnii venite din par­tea unui batalion compact de "fantome ale trecutului", masate mai ales in jurul unor puternice trusturi de presa si care nu au ezitat sa arunce in lupta toate ar­me­le, cu cat mai murdare, cu atat mai bine, pentru a bloca intregul demers. Scopul Comisiei, a explicat Vladimir Tismaneanu, a fost cel al analizei, pe baza documen­te­lor, a regimului comunist din Romania, ast­fel incat asumarea trecutului sa fie po­si­bila la nivelul evidentelor istorice, scoa­se la lumina pentru prima oara, pentru ca, altfel, a reamintit Tismaneanu, niciun comu­­nist roman nu a spus "regret!". Avand acest "blindaj" al documentelor, nu au exis­­tat con­testari ale faptelor prezentate in Raport, ci o serie intreaga de contestari formale, de la termenul "final" din titlu, dar care nu in­­seamna o incheiere a discutiilor despre comunism, ci o incheiere a lucrarilor Co­misiei, pana la contestarea momentului, a presedintelui Comisiei si a presedintelui tarii. Referitor la moment, Tismaneanu a indicat elementul decisiv al vointei politice (care i-a lipsit, de pilda, presedintelui Con­stan­tinescu), dar si aparitiei unei noi ge­ne­ratii de istorici, cu un instrumentar pro­fe­sionist, care asigura intregului demers autenticitate stiintifica, foarte departe de ideologii si parti-pris-uri. In sfarsit, Ra­por­tul este "ultima carte a Monicai Lovi­nes­cu", reprezentand demersul intemeiat pe valorile liberalismului civic de exorcizare a raului, atat de necesar Romaniei in efor­tul de a construi democratia.

Mihnea Berindei, care alaturi de Ar­mand Gosu si Dorin Dobrincu lucreaza la volumele de documente ce vor intregi Ra­portul, a ales sa vorbeasca chiar despre un asemenea document, aratand ca unul dintre efectele pozitive ale alcatuirii Ra­por­tului este accesul la arhive. Docu­men­tul prezentat de Mihnea Berindei este o ste­nograma a Sedintei Comitetului Cen­tral al PCR care consemneaza reactia lui Nicolae Ceausescu la "scrisoarea celor sase", difuzata de BBC in primavara anu­lui 1989. Respingerea completa a proble­me­lor ridicate in scrisoarea batranilor co­mu­nisti arata un Ceausescu opac, total rupt de lumea in care lucrurile incepusera nu doar sa se miste, ci sa capete acce­le­ratie (Polonia si URSS), obsedat de spio­najul imperialist si sovietic si convins ca orice forma de opozitie inseamna tra­dare.

Dorin Dobrincu, expert al Comisiei Tis­ma­neanu si, in prezent, directorul Arhi­ve­lor Nationale, a prezentat episodul rezis­ten­tei armate anticomuniste din Romania intre 1944 si inceputul anilor ‘60. Dupa ce a fixat fazele acestei lupte, Dobrincu a adus precizari legate de ariile de desfa­su­rare si de componenta politica a grupu­ri­lor de luptatori. Represiunea condusa de Se­curitate si Militie, cu ajutorul informa­to­ri­lor, a insemnat uciderea in lupta a par­ti­za­nilor, condamnari la moarte, ani lungi de temnita, in fine, "pacificarea" tarii si pu­ne­rea la index a subiectului, pana la in­­ce­pu­tul anilor ‘90.

De ce condamnarea comunismului a de­venit, in 2005-2006, in ajunul intrarii Ro­maniei in Uniunea Europeana, o tema de maxima urgenta a societatii civile? Ale­xan­dru Gussi, politolog si consilier prezi­den­tial, a incercat sa ofere un raspuns cat mai complet, aratand ca "politica ui­ta­rii", care a caracterizat intreaga tranzitie a Romaniei, a fost amendata de scrutinul din 2004, prin alegerea unui presedinte al carui discurs principal s-a axat pe lupta anticoruptie. Desi tema anticomunista nu s-a aflat pe agenda sa de campanie si nici a Aliantei Dreptate si Adevar care l-a sustinut, la scurt timp, la varful statului, re­la­tia dintre coruptie si fostii demnitari/be­ne­ficiari ai regimului comunist a devenit evidenta. Raspunzand cererilor societatii civile, presedintele Traian Basescu a fa­cut pasul: a constituit Comisia Tisma­nea­nu si a urgentat predarea arhivelor Secu­rita­tii catre CNSAS.

"S-a crezut ca se face o autopsie, dar era o vivisectie"

Intr-o inspiratie de zile mari si, poate, star­nit de vestitele, virulentele, intrata­bi­le­le luari de cuvant ale lui Ion Varlam, H.-R. Patapievici a vorbit despre receptarea Ra­portului, despre obiectiile dure aduse la persoana lui Vladimir Tismaneanu ("cum se poate ca un fiu de nomenclaturist co­munist sa condamne comunismul" - s-a tot clamat in epoca), ca si despre obiec­­tiile la fel de dure aduse presedintelui Ba­ses­cu ("cum se poate ca un beneficiar al regimului, asa cum a fost Traian Ba­sescu, sa condamne comunismul"). Horia Patapievici a schitat in cuvinte pu­ti­ne, dar extrem de expresive atmosfera de­menta din Parlamentul Romaniei in ziua de 18 decembrie, 2006, cand, intr-o se­dinta ce ar fi trebuit sa fie solemna, dar nu era decat o manifestare huliganica, pre­sedintele tarii si-a citit pana la capat dis­cursul, devenit astfel act oficial al sta­tu­lui roman, prin care condamna comunis­mul ca regim "ilegitim si criminal", ce­ran­du-si scuze victimelor.

Asadar, cine are dreptul sa condamne co­munismul? Poate fi facuta aceasta con­dam­nare, in contextul unei nesfarsite lup­te politice, de catre un presedinte-jucator, perceput ca apartinand sistemului, dar care se intoarce impotriva lui? Nu cumva ba­talia de pe scena publica romaneasca reproduce batalia canonica dintre vechi si moderni care nu a fost inca transata? Dar condamnarea comunismului nu pune in cauza normalitatea vietii in acea epoca si nu impinge la dureroasa operatiune de de-normalizare a acelei vieti? Cum de­fi­nim patriotismul in relatie cu statul, cum ne definim constiinta in raport cu me­mo­ria si cum inglobam in prezent toata aceas­ta trauma? Iata cateva chestiuni ridi­cate de Horia Patapievici, profunde si du­reroase interogari, atat pentru individ, cat si pentru intregul corp social, care arata ca operatiunea de internalizare a con­damnarii comunismului ramane sa se im­plineasca.

Si, pentru a defini dificultatea opera­tiu­nii, Horia Patapievici l-a citat pe Traian Un­gureanu, in interventia sa de la New York, pe marginea receptarii raportului: "s-a crezut ca se face o autopsie, dar era o vivisectie".

Date concrete despre receptarea "ne­ga­tiva" a Raportului Tismaneanu a adus Cris­tian Vasile, secretarul Comisiei, subli­niind mai ales tipul de reactie a national-co­munistilor inca prezenti si suficient de influenti in viata publica romaneasca.

Smaranda Vultur lucrase cu mult ina­inte de constituirea Comisiei Tismaneanu pe subiectul deportarii banatenilor in Ba­ra­gan. Ea a adus raportului o dubla per­spectiva: cea a marturiilor directe, culese de la victime, si cea a documentelor Se­cu­ritatii din arhiva CNSAS. In intalnirea de la Paris, ea a marturisit: "lucrul meu la Ra­port a insemnat, dincolo de cer­ce­­ta­rea propriu-zisa, si un fel de a face drep­tate, oricat de tarziu, vic­ti­me­lor, fata de care simteam ca am o da­torie de implinit". Succesiunea marturie-docu­ment de arhiva este tulburatoare: oa­meni care au pierdut totul intr-o noapte, fiind az­varliti in vagoane de tren si, dupa o ca­la­torie istovitoare, aruncati in Bara­gan, devin in langajul Securitatii "ele­men­te", "obiective", "obiective periculoase", iar stig­matul culpabilizarii se va rasfrange ab­surd peste intreaga familie, ani si ani de zile.

"De cati ani mai are nevoie Ro­ma­nia ca sa fie o democratie reala? Cand va fi degajata scena politica de per­­soane care isi datoreaza pozitia ac­tua­la legaturilor cu comunismul?" - a venit intrebarea tanarului student roman care isi intregeste studiile la Paris. Spre deo­­sebire de alti exilati romani, care do­reau extinderea condamnarii comunis­mu­lui si in domeniul judiciar (ceea ce nu a in­trat in competenta Comisiei Tisma­nea­nu), acest tanar a formulat nerabdarea de a vedea curatata viata politica din Ro­ma­nia, ca pe un element strict necesar sa­natatii unui sistem.

Sciences PO

Dezbaterea pe tema condamnarii co­mu­nismului de la Ambasada Romaniei a atins de mai multe ori cote contradictorii si pasionate, in fata a peste o suta de par­ti­cipanti, cinci ambasadori acreditati la Paris, jurnalisti francezi, figuri marcante ale comunitatii romanesti din Franta, stu­denti, masteranzi si doctoranzi. Desi dis­cu­tiile au ramas pe tot parcursul lor de o inal­­ta tinuta, reuniunea a pastrat un aer de familie, familia exilului romanesc in Fran­ta, numeroasa si heteroclita, de mul­te ori nemultumita de mersul impleticit al ta­rii, ca si de felul in care a fost tratata de autoritatile de la Bucuresti de-a lungul tim­pu­lui. O reuniune de familie, tinuta chiar in Ambasada din rue Saint-Dominique, ar fi fost de negandit in alte timpuri, cand adre­sa respectiva era cunoscuta romanilor din Franta doar ca loc al manifestatiilor im­­­potriva politicilor criminale ale lui Ceau­sescu.

Dezbaterea de a doua zi, avand in cen­­tru aceeasi tema, condamnarea co­mu­­nis­mului in Romania, a avut loc la Centre d’Etudes et Recherche Inter­na­tio­nales (CERI) Sciences Po si a fost pre­cedata de o conferinta tinuta de Vladimir Tisma­nea­nu, Democratie si memorie: Ro­ma­nia se confrunta cu trecutul sau trau­matic. Prezidata de cunoscutul pro­fe­sor Jacques Rupnik, caruia i s-a ala­turat si cercetatoarea Antonella Capelle Poga­cean de la CERI, H.-R. Patapievici si Mih­nea Berindei, discutia s-a ridicat la rang aca­demic international, captivand publi­cul universitar din sala. "Gestionarea tre­cu­tului, a precizat inca de la inceput pro­fe­sorul Rupnik, nu este o chestiune pur ro­maneasca, ci un demers mai larg, pe parcursul caruia, odata cu des­­chi­de­rea arhivelor, acest trecut se cere re­formulat, insa in niciun caz in­stru­men­talizat."

In sala puteau fi vazuti Pierre Has­sner, politolog si profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, profesoarele Ca­therine Durandin si Edith Lomel, Irina Boulin-Ghika, fosta directoare a Insti­tu­tu­lui Francez din Bucuresti, Edgar Reich­man, fost jurnalist la Le Monde, mai multi doctoranzi care isi scriu in prezent lucrarile, incluzand in bibliografiile lor ar­ti­co­le din revista 22.

VLADIMIR TISMANEANU

O urgenta morala si stiintifica

Cum apreciati efortul de a face cunoscut Raportul final al Comisiei Pre­zi­den­tiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste in afara Romaniei?

La un ceas istoric, in care unii incearca sa repuna in discutie, de o maniera ires­pon­sabila, caracterul criminal al regimului comunist din Romania, mi se pare o ur­genta morala si stiintifica aceasta straduinta de a prezenta pe plan international Ra­portul Comisiei Prezidentiale si impactul sau asupra culturii politice romanesti. Am avut prilejul sa prezint Raportul odata cu concluziile si propunerile asumate de presedintele Traian Basescu in discursul sau istoric din 18 decembrie 2006, la Va­ti­can, la New York (Universitatea Columbia, Institutul Harriman, unde a participat si Traian Ungureanu), la Ambasada Romaniei din Washington (impreuna cu Charles King, profesor "Ratiu" la Georgetown University) si, acum, la Paris. Am vorbit de­spre Raport, plasandu-l intr-un registru mai larg, al justitiei morale, la Ambasada Ro­maniei, la Centre d’Etudes et Relations Internationales si la o reuniune a gru­pu­lui de prietenie Romania-Franta din cadrul Adunarii Nationale a Frantei. Acest efort mi se pare, asadar, o forma de actiune menita sa lumineze faptul ca Romania, care parea printre tarile cele mai ramase in urma in privinta confruntarii cu trecutul traumatic al epocii comuniste, se situeaza acum in prima linie. Este ceea ce sublinia Jacques Rupnik la CERI, unde a moderat dezbaterea. As aminti exceptionalele in­ter­ventii ale colegilor mei Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, H.-R. Patapievici, Cris­tian Vasile si Smaranda Vultur, Alexandru Gussi, precum si sprijinul acordat de Am­ba­sada Romaniei si personal de ambasadorul Teodor Baconschi. La fel, as aminti eve­nimentul de la Bruxelles, unde am prezentat Raportul impreuna cu H.-R. Patapievici in Parlamentul European. Le multumesc pe aceasta cale ambasadorilor Ovidiu Dranga, Sorin Ducaru si Mihnea Motoc, precum si lui Andrei Tarnea, di­rec­torul Centrului de Informare de la Bruxelles, pentru sustinerea acestui efort menit sa serveasca telul recunoasterii angajamentelor democratice ale Romaniei.  Este o ac­tivitate care va continua. Am in vedere evenimente similare in alte capitale euro­pe­ne, poate si in America Latina. Comunismul a fost o patologie planetara, iar des­par­tirea de acest flagel este un subiect de interes general, depasind frontierele Ro­maniei. Este un lucru pe care l-am constatat si la conferinta Institutului NEXUS din Olanda, unde am fost intrebat despre semnificatiile mai largi ale demersului ro­ma­nesc de condamnare a dictaturii comuniste.

Cum apreciati intalnirea organizata de ICR Paris?

Evenimentul organizat de ICR Paris la Ambasada Romaniei a fost excelent pre­gatit. Au participat numerosi ziaristi, politologi, personalitati de origine romana, doc­to­ranzi romani si francezi. Am remarcat faptul ca numerosi participanti au felicitat ICR, pe Magda Carneci personal si pe colegii ei, pentru faptul ca un asemenea sim­po­zion, incitant si revelator,  s-a derulat la Ambasada Romaniei.

Grupaj realizat de Rodica Palade