Pe aceeași temă
În 2008, Fritz Harald Wenig, unul dintre cei mai influenţi funcţionari germani din cadrul birourilor europene, a fost obligat să demisioneze în urma unei anchete a Sunday Times din cauza relaţiilor corupte şi pe bani mulţi cu lobbyişti.
Într-un salon impunător, decorat în stilul art nouveau, chelnerii restaurantului Comme chez soi, dintr-un cartier scump din Bruxelles, servesc într-un mod foarte dedicat celebrele meniuri care au un preţ de pornire de la 160 de euro, iar un vin bine ales poate costa chiar şi 2.000 de euro. În localul exclusivist iau cina doi britanici şi un german. Domnii din Londra afirmă că sunt lobbyişti (în fapt, erau jurnalişti de investigaţie de la Sunday Times) trimişi în misiune de către un investitor chinez. A treia persoană de la masă, Fritz Harald Wenig, este unul dintre cei mai influenţi funcţionari germani din cadrul Comisiei Europene, activând în Direcţia Generală pentru Comerţ, secţia pentru Trade Defence (organ responsabil pentru protejarea comerţului european de importuri la preţ de dumping).
Wenig şi echipa sa, formată din aproximativ 170 de funcţionari, acţionau în special asupra produselor chinezeşti care doreau să intre pe piaţa europeană. Cei doi britanici susţineau că lucrează pentru un om de afaceri chinez din Hong Kong, Zhou Li Ping, şi doreau informaţii concrete în ceea ce priveşte activitatea antidumping a lui Wenig şi a colegilor săi. Din relatările jurnaliştilor sub acoperire de la Sunday Times, Wenig ar fi divulgat foarte multe informaţii cu privire la strategiile şi hotărârile luate în cadrul organizaţiei conduse de acesta. „Lobbyiştii“ i-ar fi oferit funcţionarului un salariu anual de 600.000 de euro dacă ar lucra pentru domnul Ping sau o recompensă de 100.000 de euro pentru informaţiile pe care avea să le procure pentru acesta. Potrivit Sunday Times, Wenig ar fi refuzat oferta pe motiv că urma să iasă la pensie, iar orice colaborare ar fi fost posibilă doar după aceea, dându-le însă asigurări că ar avea destui „oameni“ în interior pe care i-ar putea contacta. Situaţie confirmată şi de europarlamentarul britanic Syed Kamall (membru al Comisiei pentru Comerţ) pentru cei de la Sunday Times. Acesta povesteşte totodată despre numeroasele conflicte de interese provocate de contactul prea „intim“ între lobbyişti şi funcţionarii instituţiei.
În urma acestei divulgări, Wenig şi-a dat demisia, atacând modul de acţiune al celor de la Sunday Times. O anchetă a fost demarată în 2008, iar în 2009, la aproape un an de la scandalul declanşat, conform informaţiilor date de către OLAF, ancheta a fost trimisă către Comisia Europeană pentru analiză. Tot în 2009, mai exact în luna mai, Wenig ieşea anticipat la pensie. În 2010, ancheta a picat, Wenig reproşând Comisiei ilegalităţi judiciare la anchetele din 2008 şi periclitarea imaginii sale. A dat în judecată Comisia Europeană pentru problemele invocate mai sus, instanţa respingând însă plângerea.
Scandalul Nikolaou
Un alt caz important de corupţie, ce datează din 2004, s-a desfăşurat în cadrul Curţii Europene de Conturi din Luxemburg. Este vorba de grecoaica Kalliopi Nikolaou, care, lună de lună, primea un salariu ce depăşea suma de 16.000 de euro. Economista, azi în vârstă de 73 de ani, şi-a dobândit dreptul la o pensie consistentă după terminarea, în 2001, a mandatului de 6 ani. În 2002, OLAF a trimis Curţii de Justiţie din Luxemburg cazul doamnei Nikolaou, după ce s-a constatat că aceasta îi acordase şefului ei de cabinet suma de 15.000 de euro pentru zile de concediu pe care acesta nu le luase. Însă problemele cele mai grave, precum plăţile de zeci de mii de euro efectuate unor angajaţi pentru menţinerea acestora pe posturile dorite, ajutorul acordat nepotului acesteia pentru ocuparea unui post în Comisia Europeană prin manipularea concursurilor, folosirea secretarelor pentru îngrijirea mamei ei sau folosirea de sporuri salariale nemeritate pentru achiziţionarea unui apartament în Londra, nu au fost deloc luate în seamă de către responsabilii OLAF.
Cazul a fost închis din cauza unor nereguli identificate în procesul de urmărire a doamnei Nikolaou. În iunie 2009, aceasta a acuzat Curtea Europeană de Conturi pentru defăimarea imaginii sale, cerând o recompensă materială în valoare de aproximativ 250.000 de euro, cazul nefiind soluţionat până astăzi.
Afaceri imobiliare italiene
Un caz mult mai amplu, ce ţine mai degrabă de filmele cu mafioţi atât de populare la Hollywood, s-a petrecut pe parcursul a mai bine de 10 ani prin instituţiile europene de pe plan european şi internaţional.
Angelo T., şeful mai multor firme din Bruxelles sub denumiri diferite, însă cu aceeaşi adresă, era considerat un om cu „dare de mână“. Cine îl ajuta să atragă proiecte europene putea primi o renovare gratuită a casei, recompense în bani sau chiar, în unele cazuri, diferite acţiuni în cadrul firmelor sale. Aceste chestiuni au ajuns în final la anchetatorii OLAF, care au înştiinţat Parchetul din Bruxelles. În urma mai multor căutări, au dat peste Giancarlo C., funcţionar european, care se ocupa de cele 132 de sedii externe ale Comisiei Europene. Acesta închiria birouri, le amenaja şi le securiza. Al treilea italian implicat în anchetă a fost Sergio T., angajatul unui politician renumit din Parlamentul European, eurodeputatatul italian Gianni Rivera. Potrivit declaraţiilor lui Rivera, el nu ştia nimic de întreprinderile asistentului său. Cei trei au fost demascaţi în urma unor sesizări făcute de către un om de afaceri finlandez.
Acesta era interesat de construcţia imobilului ce avea să găzduiască instituţiile europene din New Delhi. În momentul în care Sergio T. i-a cerut constructorului cecul în valoare de 345.000 de euro (taxa neoficială pentru atribuirea contractului), finlandezul, cu toate că avea cecul deja pregătit, a refuzat să-l mai predea. În urma acestui conflict, italianul s-a repezit cu cuţitul la el. Finlandezul s-a autodenunţat inspectorilor de la OLAF, aceştia din urmă începând imediat ancheta, care a durat mai bine de 3 ani, timp în care afacerile celor trei italieni continuau în ritmul lor obişnuit. Suma strânsă de către firmele lui Angelo T. depăşise 40 de milioane de euro. 150 de funcţionari ai OLAF au pătruns, în 2007, în birourile şi casele celor anchetaţi din toate ţările unde erau activi: Belgia, Italia, Franţa şi Luxemburg. În urma dovezilor strânse, au fost puşi sub arest, fiind încă anchetaţi în Italia. În interiorul instituţiei ce se ocupă de clădirile, sediile şi logistica Uniunii Europene, Oficiul pentru Infrastructuă şi Logistică de la Bruxelles (OIB), mai multe persoane sunt suspectate în continuare de corupţie. Uniunea Europeană are în subordinea ei aproximativ 2 milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri pentru care costurile de întreţinere se ridicau, în 2005, la 345 de milioane de euro. „Se construieşte mult şi se pierde foarte uşor şirul“, a declarat europarlamentara germană Ingeborg Grässle. Între 1998 şi 2004, pentru un imobil părăsit din Bruxelles, OIB a trebuit să plătească pentru chirie în jur de 6 milioane de euro anual.
Cazul Cresson
Unul dintre cei mai controversaţi politicieni europeni, Edith Cresson, a creat o întreagă dezbatere politică în 1999, atât în Franţa, unde a deţinut timp de un an poziţia de prim ministru sub François Mitterrand, cât şi în instituţiile europene, unde a ocupat timp de 4 ani funcţia de comisar european. Scandalul a început după ce s-a constatat că aceasta a numit un „prieten foarte apropiat“, pe medicul stomatolog René Berthelot, pe o funcţie de cercetare finanţată din bani europeni, fără ca acesta să aibă calificările necesare. Totodată, i s-a reproşat neglijenţa de care a dat dovadă prin încheierea de contracte de finanţare cu mai multe firme din Italia, prin care s-au creat prejudicii de milioane de euro. Edith Cresson se face parţial responsabilă pentru demisia întregii Comisii Europene în 1999. În 2006, Curtea Europeană de Justiţie a găsit-o pe Cresson vinovată de abuz în funcţie, fiind retras dreptul acesteia la pensia privilegiată de 30.000 de euro pe an.
* * *
Comision de 4%
Practica „micii atenţii“ a fost adoptată inclusiv la Bruxelles. Un funcţionar din instituţiile europene subvenţiona din bani europeni la Kiev diferite proiecte ce aveau ca scop ameliorarea efectelor provocate de accidentul nuclear de la Cernobîl. Proiectele de caritate nu erau „gratuite“, doritorii de fonduri trebuind să îi vireze 4% din suma accesată. Funcţionarul respectiv se află acum în arest.
Corupţia în instituţiile europene
În raportul din 2009, publicat de catre OLAF, totalul cazurilor de corupţie aflate sub investigare au fost repartajate procentual pe diferitele instituţii europene. Campioană în numărul de cazuri investigate este Comisia Europeană, care însumeaza 54% din dosare, urmată de Parlamentul European cu 25% şi Agenţiile Europene cu 10%.
* * *
Surse: Agerpres, Sunday Times, Acces la dreptul Uniunii Europene (http://eur-lex.europa.eu/), Spiegel, Stern, Focus, Reuters.
Citeste si despre: Bruxelles, functionari europeni, PE, cazuri de coruptie, dovezi juridice.
