Pe aceeași temă
Continuam in acest numar radiografia pietei audiovizualului, mai exact a televiziunilor. Ancheta publicata in numarul anterior, realizata de persoane avizate, a incercat sa ofere explicatii pentru miscarile de pe piata. Iulian Comanescu, expert media, comenta audientele inregistrate de televiziuni in primele doua luni ale anului si considera ca redresarea TVR se poate petrece, dincolo de schimbarea necesara a legii, doar cu o actiune de amploare nationala, gen "Dati un leu pentru Ateneu", in vreme ce Mircea Toma, directorul Agentiei de Monitorizare a Presei, atragea atentia asupra calitatii stirilor in continua degradare. In grupajul actual, incercam sa aflam spre ce se indreapta piata televiziunilor, ca reglementare si continut.
MARILENA STANCU
Un studiu de caz - Televiziunea publica
Televiziunea publica are in acest moment doua puncte slabe: lipsa declarata a fondurilor si scaderea drastica in audiente. Privite din exterior, acestea sunt elemente standard ale unei situatii de criza. Judecand insa dupa actiunile si deciziile conducerii postului public de televiziune, am putea crede, in cel mai bun caz, ca e vorba doar de un mic impas. Societatea de Televiziune nu are bani, dar, in loc sa-si regandeasca oferta si activitatea (oameni, programe), decide sa se extinda si a cerut Consiliului National al Audiovizualului licente pentru doua noi posturi: TVR 3 si TVR Info. Momentul aparitiei a doua noi posturi de televiziune nu este justificat nici prin pozitia pe care actualele canale ale SRTV o ocupa pe piata audiovizualului. TVR 1 si TVR 2, principalii actori ai Societatii de Televiziune, pierd telespectatori in ritm sustinut, si asta in conditiile in care nu se poate spune ca ar fi dezavantajate de firmele de cablu sau ar intampina dificultati majore in a patrunde in casele oamenilor. O simpla comparatie a audientelor celor doua posturi publice in primele doua luni ale acestui an cu cele din 2007 arata o cadere usturatoare - TVR 1 trece de pe locul 3 pe locul 5, iar TVR 2, care ocupa locul 7, iese din top 10 al audientelor. In fata TVR 1 se afla acum doua posturi generaliste, ProTV si Antena 1, si doua canale de nisa - unul de stiri, Realitatea TV, si unul pentru femei, Acasa TV. Iar daca situatia economica poate fi indreptata cu artificii financiare, perfect legale si judicioase, recastigarea atentiei si interesului telespectatorilor e o chestiune mai complicata.
Un caz interesant il reprezinta chiar principalul jurnal de stiri al TVR 1, cel de la ora 19. Daca, in primavara anului trecut, postul public de televiziune juca de la egal la egal cu stirile de la ora 19 de la celelalte doua posturi generaliste concurente - Antena 1 si ProTV -, acum audienta Jurnalului TVR este la jumatatea celei a Observatorului si la un sfert din cea a Stirilor ProTV. Declinul a inceput sa se produca din vara si s-a accentuat din toamna.
Numirea lui Alexandru Sassu ca presedinte - director general al SRTV, venit direct dintr-o functie de conducere din PSD, a fost privita de la inceput ca pe o caciula politica pusa pe capul deciziei editoriale a postului public. Declaratiile sale initiale ca nu se va amesteca in politica editoriala au fost contrazise rapid de demersurile mai mult sau mai putin publice. O mutare costisitoare din punctul de vedere al imaginii si al formatului editorial a fost trecerea pe o linie moarta a Rodicai Culcer, director al Directiei Stiri, reorganizate intre timp. Rodica Culcer, cu un background de jurnalist castigator la concursul din vara lui 2005, a devenit o tinta ce trebuie eliminata indiferent de pierderi. Iar pentru asta, s-a pus in miscare o intreaga masinarie de atac.
Mai intai, Directia pe care a primit dreptul sa o conduca in urma unui concurs a fost reorganizata. Apoi, i-au fost limitate atributiile din fisa postului primita odata cu castigarea concursului de director de stiri. Echipa de editori si producatori cu care a lucrat la principalele jurnale de stiri a fost mutata la alte editii. Iar ultimul episod a fost organizarea concursului pentru postul de sef al stirilor TVR fara ca Rodica Culcer, ca director al Directiei informative, sa fi cerut acest lucru. Si tot din toamna si pana in prezent s-au inmultit presiunile si interventiile in bucataria Jurnalului TVR. Episodul "caseta Remes" a generat iesirea publica a lui Alexandru Sassu, care a spus ca difuzarea respectivei casete nu a fost "corecta, legala si oportuna", nefiind un "demers jurnalistic corect" si a interzis prezentarea celei de-a doua parti a inregistrarii. O decizie contestata la vremea respectiva si sanctionata public, inclusiv prin migratia telespectatorilor spre alte posturi. Recent, a mai aparut un sambure de scandal legat de incercarea directorului editorial al stirilor, persoana numita in functie de Alexandru Sassu, de a impune in Jurnalul de la ora 19 un material publicitar. Odata cu acesta au aparut si alte detalii ale noii politici editoriale a postului public: fara stiri politice in prima jumatate a jurnalului. Vocile mai critice au interpretat deja aceste "indicatii" ca insemnand de fapt "fara anumite stiri politice". Rodica Culcer incearca acum sa-si redobandeasca atributiile editoriale in instanta, dupa ce s-a lovit de opacitatea si ostilitatea din interiorul institutiei. Conducerea Televiziunii publice incearca si ea sa-si rezolve problemele, dar nu cu argumente in instanta, ci prin aceleasi cai ocolitoare: Comitetul Director a modificat procedurile de recrutare si selectie a personalului pentru posturi de conducere si executie.
Puse cap la cap, toate aceste mutari si actiuni nu fac decat sa innegreasca ecranul postului public de televiziune. Iar cand analizezi, de pilda, evolutiile de rating ale Jurnalului TVR, care a pierdut in ultima jumatate de an competitia cu ProTV si Antena 1, nu poti sa nu te intrebi ce interese sunt mai importante de aparat decat propria credibilitate.
Jurnalul TVR pierde la scor
In primavara anului trecut, audientele TVR 1, Antena 1 si ProTV, pe segmentul stirilor de la ora 19, erau apropiate. Anul trecut, pe vremea aceasta, Jurnalul postului public putea face fata competitiei cu stirile prezentate de televiziunile comerciale, iar in lunile martie-aprilie 2007 erau si zile in care stirile postului public bateau concurenta.
In saptamana 21-27 mai, imediat dupa referendumul de demitere a presedintelui, cu o audienta medie de 3,2 puncte, Jurnalul TVR a avut un market-share mediu de 16,2%, Observatorul - 17,3%, iar Stirile ProTV - 20,9%.
O cadere relativa a audientei Jurnalului postului public, combinata cu o crestere puternica a audientei Stirilor ProTV a inceput in toamna. Cu toate acestea, in septembrie 2007, Jurnalul TVR inca se batea de la egal la egal cu Observatorul Antenei 1. Astfel, in saptamana 17-23 septembrie, Jurnalul TVR avea un market-share mediu la nivel national de 12,8%, Observatorul de 13,7%, in timp ce Stirile ProTV urcasera la 24,5%.
In ultimele luni insa, Jurnalul TVR a pierdut ceva telespectatori, dar, mai ales, a pierdut dramatic competitia cu concurenta, stirile postului public inregistrand de multe ori o audienta de doua ori mai mica decat Observatorul Antenei 1 si de patru ori mai mica decat Stirile ProTV. De exemplu, in urma cu o luna, in saptamana 18-24 februarie, audientele medii la nivel national ale diferitelor editii ale Jurnalului TVR s-au situat intre 2,5 si 3,2 puncte de rating, inregistrand un share mediu de aproape 7 procente. Pe acelasi interval orar, editiile Observatorului au evoluat intre 5,5 si 7,3 puncte de rating, cu un share mediu de peste 17%, in timp ce Stirile ProTV au inregistrat audiente medii situate intre 8,9 si 11,2 la nivel national, cu un share mediu in saptamana respectiva de aproape 25 procente.
Cu alte cuvinte, daca in saptamana 21-27 mai 2007, dintr-o suta de telespectatori aflati la orele 19 in fata televizoarelor, 16 alegeau sa urmareasca Jurnalul TVR, 17 Observatorul si 21 Stirile ProTV, noua luni mai tarziu (in saptamana 18-24 februarie), doar 7 mai alegeau Jurnalul postului public, in timp ce 17 se uitau la Observator, iar 25 la Stirile ProTV.
DAN TAPALAGA
O inventie pe bani publici: TVR 3
Baronilor locali, viitorilor guvernatori de judet alesi uninominal, li se pregatesc scena si microfonul public. Lor si candidatilor la primarii, Televiziunea publica le pune la dispozitie spatiu de balet si piruete electorale locale: TVR 3. O televiziune rezultata din vointa viitorilor candidati, nu din setea de informatie a publicului. Un fel de TVR judetean, loc de refugiu si alinare pentru candidatii alungati de pe taramul televiziunilor private controlate de politicieni sau oameni de afaceri locali. Alexandru Sassu scoate la bataie bruma de credibilitate a postului public de televiziune pentru a juca pe piata alegerilor locale, a caror miza aproape ca egaleaza in importanta parlamentarele din toamna.
Inventand studiouri-refugiu pentru alegerile locale, televiziunea publica pica in pacatul televiziunilor private care, pe banii lor, isi permit sa ignore interesul public. Or, inventarea TVR 3, pe bani publici, urmeaza in primul rand interesul particular al unor candidati de a avea acces legal la o tribuna publica, neingradit de interese locale si atent masurat cu sublerul CNA.
O marturie curios de sincera depune insusi domnul Sassu, justificand aparitia noului post de televiziune: "Dincolo de canalele teritoriale, e nevoie de acest spatiu comun pe care-l va reprezenta canalul 3, regional. Nu ascund, in acelasi timp, ca, in contextul politic actual, al votului uninominal, al alegerilor, un astfel de canal cu legatura directa cu statiile de la nivelul judetelor va fi extrem de util nu numai in campanii, dar si ulterior, la alegerile parlamentare, ale primariilor si consiliilor locale". Seful Televiziunii publice a explicat ca peste 80% din programul TVR 3 va fi regional.
O decizie bizara, greu de justificat economic intr-o piata tot mai dura, in conditiile in care audienta TVR cade proportional cu veniturile. Or, in loc sa se ingrijeasca de eficienta proprie, Televiziunea publica lucreaza, pe banii nostri, la buna reprezentare a celor care alearga dupa voturi. Or, votul uninominal ar trebui sa insemne, si in cazul primarilor, si in cazul presedintilor de consilii judetene, o goana nebuna dupa voturi, dar pe cheltuiala lor.
Televiziunile private au ajuns la cele mai joase cote de incredere prin implicarea lor fatisa in luptele politice. Functioneaza dupa principiul vaselor comunicante, fac schimb de invitati si de idei. Televiziunea publica, prin productiile jurnalelor de stiri si graba de a se prinde in hora electorala, se va conecta la instalatia cu idei putine si atent dirijate din alambicul democratiei romanesti "cu presa libera".
ATTILA GASPARIK, vicepresedinte CNA
Pe o piata adevarata, unele televiziuni ar fi dat faliment
Ne puteti descrie in cateva cuvinte cum a evoluat piata televiziunilor in ultima perioada? Sa ne uitam in urma la ultimii 2-3 ani.
Eu cred ca a fost o explozie in piata audiovizualului. Si aici sunt doua fapte. O data: este un aspect comercial. Doi: s-a ridicat nivelul de trai in Romania. Asta inseamna ca sunt mai multi bani din piata publicitara. Si asta se reflecta, mai ales, in mass-media, mai ales in audiovizual, si din audiovizual cel mai repede in televiziuni. Si bineinteles exista si o legislatie permisiva care face posibil ca o anumita constructie de program sa ajunga pe piata.
Vorbeati de o noua piata, de data asta, sa spun, a telespectatorului. A crescut nivelul de trai. Vorbim de un alt public?
Nu, nu cred ca vorbim despre un alt public. Vorbim despre un public care cauta permanent ceva nou. Eu cred ca aici avem influenta foarte puternica din partea pietei publicitare. Trebuie sa schimbam praful de spalat din doua in doua luni, sapunul, hidratantul si toate nebuniile, pentru ca apar niste obiecte noi. Si este o goana dupa nou. Si atunci, asa se comporta si telespectatorii. Tot timpul asteapta ceva nou, ceva altfel si de aceea se schimba foarte repede si programele. Nu avem programe longevive. Un program dureaza maximum cateva luni si dupa aceea se schimba. Se rebranduieste. Este o goana dupa nou, care este un fenomen international, nu cred ca este un fenomen caracteristic doar Romaniei. Si in acest context exista si fenomenul de aparitie a noilor televiziuni.
Exista o goana dupa nou, dar presupun ca exista si o goana dupa calitate. Nu cred ca publicul sta sa se uite doar la ceva nou care are totusi un ambalaj indoielnic.
Eu nu mai am optimismul pe care il aveti dumneavoastra ca exista calitate in ceea ce ni se ofera. Televiziunile au dovedit ca sunt in primul si primul rand o sursa de distractie si dupa distractie urmeaza pauza, iar pauza si poate vine ceva informatie, poate vin niste emisiuni culturale, dar nu am iluzia ca vom gasi si calitatea despre care vorbiti.
Chiar urmaream zilele acestea ca exista o avalansa catre CNA de cereri pentru licenta de televiziuni de nisa, si nu doar de televiziuni de stiri. S-au dat deja licente pentru televiziuni de golf, pentru televiziuni care au ca public vanatorii si asa mai departe.
Explicatia este urmatoarea: tehnologia este foarte ieftina. Azi poti sa-ti permiti ca dintr-o localitate mica sa emiti cu o calitate ridicata. Noi am pornit, ca si toata Europa, cu programe generaliste. Cand au aparut prea multe televiziuni generaliste, unii au fost fortati sa caute alte target-uri. Primele au aparut canalele sportive, canale care au inceput apoi sa-si gaseasca nisa in diferite sporturi, si asa am ajuns sa avem canale dedicate fotbalului, canalele dedicate sporturilor extreme si asa mai departe. In Romania, dupa parerea mea, prima televiziune de nisa a fost Acasa TV, pe o nisa mai mare, dedicata doamnelor. Mai mult ca sigur, in viitor vom avea - si deja au inceput sa apara - canale dedicate doamnelor cu diferite preocupari, si aici urmeaza target-ul. Si aici mai este un factor pe care nu trebuie sa-l uitam: este publicitatea. Este o supraproductie la ora actuala pe piata. Suntem o societate care consuma foarte mult si publicitatea nu mai este aruncata intr-un colt, pe unde apuca, ci este foarte tintita, aproape la cateva zeci de persoane. Si de aceea este un factor foarte important. Am intrebat pe foarte multi operatori care intra pe piata de televiziune sau in devenire si mi-au zis: "Domnule, eu nu mai fac publicitate pe un canal generalist pentru undite si pentru fel de fel de chestii de pescuit. Eu vreau sa avem un canal separat al nostru si acolo suntem trei-patru firme care avem asemenea lucruri si ne vom descurca, si aceste produse se vor vedea acolo".
Care sunt argumentele celor care solicita licente? Astea sunt argumentele firmelor respective, nu neaparat viitori operatori, dar ale celor care vor sa deschida o televiziune de nisa care sunt?
Eu cred ca mai degraba aceasta publicitate determina si miscarea pe piata si cei care vin dupa licente doar raspund la aceasta necesitate. Eu simt de multe ori ca si un singur canal de televiziune este destul pentru Romania. De foarte multe ori nu ai stiri. Din fericire, este o tara linistita si ca sa tii tonusul, permanent, 24 din 24, folosesti alte metode. De pilda, redai o declaratie foarte pasnica, foarte linistita si ea primeste niste imagini total aiurite si devine o stire "interesanta". Deci, de foarte multe ori, cei care se aventureaza cu astfel de canale nu fac neaparat chestiuni serioase. Si nu vorbesc doar de canalele de stiri. Publicul va pleca, pentru ca nu poti permanent sa apelezi la asemenea trucuri.
Cum vedeti piata TV peste un an, doi ani, cu aceasta migratie a publicului?
Eu cred ca vom avea multe canale, plus aceasta tehnologie care se numeste digitala, in care eu pot butona din telecomanda, pot sa selectez emisiunea mea, pe care vreau sa o vad si atunci cand vreau eu sa vad. Exista deja tehnologia asta de a stoca anumite emisiuni. Singura problema pentru care nu este raspuns este problema dreptului de autor: de cate ori poti sa vezi un film sau un eveniment sportiv. Si a doua problema este posibilitatea de a ocoli publicitatea. Deci eu daca vreau, nu ma uit la publicitate. Vor exista posibilitati de a seta eu telecomanda. Si pentru aceste continuturi voi plati eu, in calitate de consumator. Pe de alta parte, se vor mari retelele de nisa, regionale, locale.
Exista legislatie care permite licenta regionala, in acest moment?
Exista licente de satelit. Majoritatea licentelor de nisa sunt pe satelit. Se pot receptiona in toata Europa. Aceasta inseamna ca eu pot sa vad TV Oltenia la Bruxelles sau in Varsovia si asa mai departe. Si vor exista niste servicii de cablu. Eu platesc pentru aceasta institutie si, indiferent unde sunt in Europa, pot sa vad programul meu preferat, cand vreau eu. Dar ori vom plati, ori continuturile gratuite vor fi incarcate cu publicitate. Daca nu vor fi incarcate cu publicitate, atunci, mai mult ca sigur, vor aparea mai multe emisiuni in care se va utiliza plasarea produselor. Publicitatea clasica a pierdut din credibilitate. Vor exista niste clipuri muzicale sau filme, nu alte productii, unde eu nu imi dau seama ca ma uit la publicitate la un produs. Ceea ce nu e bine si este rolul autoritatii de reglementare sa filtreze asemenea continuturi. In rest, va creste foarte mult pretul emisiunilor in direct, unde nu poti calcula nimic. Degeaba pot eu sa accesez evenimente petrecute, directul va avea un pret mai mare decat la ora actuala. Depinde de ratingul si de forta umana, de care cam ducem lipsa in ultima vreme. E parerea mea personala. Eu n-am vazut in ultimii trei-patru ani noi vedete. Nu ai timp sa creezi. Si asa, posturile de televiziune cumpara vedetele unul de la celalalt, se imprumuta sau transforma in vedete personalitati din alte domenii: fosti sportivi, actori, cantareti. Nu e o schimbare reala. Aceste televiziuni de nisa nu au adus nimic nou pe piata televiziunilor. Eu nu ma simt mai confortabil cu atatea programe.
Mergand pe teoria aceasta, pasul firesc nu ar fi prabusirea acestor televiziuni, daca tot nu vin cu nimic nou?
Daca am fi intr-o piata adevarata, unii trebuiau de mult sa dea faliment. Dar uitati-va ca nimeni nu a dat faliment. De ce se intampla acest lucru noi nu stim. Ei au ceva pe care noi nu-l stim. Pe piata sunt trusturi cu canale profitabile, dar care tin si niste televiziuni fara audienta, le pastreaza. Nu stiu ce se intampla.
Interviu realizat de Marilena Stancu
GELU TRANDAFIR
Ipocrizia "echidistantei"
Modelul european al reglementarii continutului audiovizual are mult mai multe constrangeri decat cel american. Liniile de forta ale acestui model european tin de reprimarea "incitarilor la ura pe criterii de rasa, sex, religie sau nationalitate", asigurarea dreptului la replica si protectia minorilor, in special, fata de "programele care cuprind pornografie si violenta nejustificata".
Directiva Serviciilor Media Audiovizuale consacra inca din 1989 "dreptul la replica sau despagubiri echivalente" oricarei "persoane fizice sau juridice ale carei interese legitime, în special reputatia si bunul renume, au fost lezate prin enuntarea unor fapte neadevarate într-un program de televiziune". Directiva este transpusa in legislatiile nationale si, pornind de aici, statele membre si-au elaborat, dupa puteri sau imaginatie, reguli menite sa asigure respectarea dreptului la propria imagine, dar si asigurarea echidistantei posturilor de TV si radio.
Statele Unite au trecut si ele prin febra reglementarii echidistantei politice. Este vorba de celebra "fairness doctrine", emisa in 1949 de catre Comisia Federala pentru Comunicatii. "Fairness doctrine" impunea posturilor de radio si televiziune sa trateze problemele de importanta majora si sa prezinte impartial orice problema controversata. Atat republicanii (in timpul scandalului Watergate), cat, mai ales, democratii (nemultumiti de explozia si popularitatea talk-radio-urilor conservatoare) au incercat sa foloseasca aceasta doctrina impotriva adversarilor din media. In anii ‘80, in timpul administratiei Reagan, Comisia Federala pentru Comunicatii a abolit controversata "fairness doctrine". Recent, democratii, care se bucura de largul sprijin al presei scrise liberale din SUA, dar nu au succes in audiovizual (publicul prefera in continuare retelele de radio evanghelice si conservatoare), au incercat fara succes sa reimpuna doctrina echidistantei.
In tarile din Uniunea Europeana si in Statele Unite, astfel de reguli privind asigurarea impartialitatii au fost justificate de numarul foarte limitat de frecvente terestre pe care un stat le putea acorda posturilor de radio si televiziune, precum si de ideea "generoasa" a exercitarii cu responsabilitate a dreptului la libera exprimare. Pe de alta parte, impunerea unor asemenea constrangeri presupune existenta unor autoritati de reglementare parca din cer coborate, asexuate ideologic, supercompetente, cu totul independente atat fata de partidele politice, cat si fata de promisiunile ori amenintarile industriei, dotate cu sisteme de monitorizare si puteri orwelliene.
In societatile asezate, in care exista pluralismul mijloacelor de informare, in care justitia e independenta, functioneaza cu celeritate si poti obtine rapid satisfactie atunci cand esti victima unei calomnii, astfel de reglementari sunt mult exagerate, chiar daunatoare.
La Est de Vechea Europa insa, vedem ca cei mai multi dintre patronii de media sunt privilegiatii fostului regim comunist sau agentii acestuia. Proprietatea este de-acum privata, dar in foarte multe situatii mentalitatea a ramas aceeasi: propaganda, iar nu cautarea adevarului, este scopul principal al media aflate pe mainile unor astfel de patroni. Si, cu cat mergi spre Rasarit si ajungi in fostul spatiu sovietic, cu atat inmultesti, atat ca numar, cat si ca profunzime a fenomenului, astfel de constatari. In Georgia, de exemplu, exista indicii serioase ca activitatea postului de televiziune ImediTV, care a fost controlat de cel mai influent oligarh georgian, Badri Patarkatshvilli (decedat recent), a fost parte a planului loviturii de forta impotriva presedintelui ales, Saakashvilli.
Paradoxal, abia intrata in UE, Romania are, pe hartie, reglementari dintre cele mai constrangatoare. Realitatea din piata audiovizuala dezvaluie insa marea ipocrizie. La sustinerea unei legislatii atat de "restrictive" sau "generoase" (depinde din ce punct de vedere privesti problema "impartialitatii") au participat, fie si indirect, si patronii unor media care arata dispret fata de "asigurarea echidistantei si pluralismului", "informarea obiectiva a publicului prin prezentarea corecta a faptelor si evenimentelor" si "favorizarea liberei formari a opiniilor" stipulate de lege. Neaplicarea legii goleste doctrina echidistantei de continut si lipseste de semnificatie si autoritate organismele de reglementare.
Exista, desigur, posibilitatea revizuirii legii, in sensul dereglementarii. Dar, spre deosebire de Statele Unite, unde industria audiovizuala a cerut in anii ‘80 abolirea "fairness doctrine" invocand aceleasi drepturi de a sustine anumiti politicieni pe care le are si presa scrisa, in Romania niciun mare trust de presa nu a protestat fata de doctrina echidistantei, care impune reguli atat de stricte. In aceste conditii, scopul nu pare a fi dorinta de asumare fatisa a unei simpatii politice (si, din punctul meu de vedere, nu e nimic blamabil in aceasta, din contra, asumarea fatisa ar aduce mai multa transparenta), ci continuarea propagandei sub umbrela legislativa "generoasa", dar gaurita, a "echidistantei".
