Deși n-are mandat pe politică externă, Dăncilă se victimizează în Israel pe tema ambasadei

Dora Vulcan | 26.04.2018

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că dorește să mute ambasada României la Ierusalim, dar nu dispune de suficient sprijin pentru o astfel de inițiativă, transmite AFP.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Derulăm consultări asupra acestui subiect cu toate instituțiile din România", a spus aceasta, în cadrul unei întâlniri la Ierusalim cu presedintele statului evreu, Reuven Rivlin, transmite AFP, preluat de Hotnews.ro. 

 

"Este dorința noastră (acest transfer al ambasadei), dar din nefericire nu dispune de susținerea tuturor părților, așa cum ne-am dori", a susținut ea.

 

În urmă cu câteva zile, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat "decizia" guvernului de a muta ambasada la Ierusalim. 

 

AFP notează că Dragnea nu a putut ocupa postul de premier din cauza unei condamnări la închisoare cu suspendare pentru fraudă electorala, dar exercită din umbră un rol determinant în activitatea Guvernului.

 

 

 

Ce transmite biroul de presă al guvernului joi seara

 

 Viorica Dancila a anuntat ca a facut o propunere de ambasador la Tel Aviv, lasand sa se inteleaga ca presedintele, in ale carui atributii intra desemnarea reprezentantilor diplomatici, tergiverseaza numirea. Pe de alta parte, Klaus Iohannis spune ca nu a vazut nicio propunere a Guvernului.

 

Premierul Viorica Dancila, presedintele Camerei Deputatilor, Livu Dragnea, si ministrul de Externe, Teodor Melescanu, au avut, joi, o intalnire cu presedintele Israelului, Reuven Rivlin.

 

Printre altele, liderul PSD Liviu Dragnea a vorbit despre "accelerarea consultarilor interne cu privire la relocarea Ambasadei Romaniei la Ierusalim", potrivit unui comunicat de presa remis Ziare.com de catre Palatul Victoria.

 

Presedintele israelian a salutat aceasta decizie, mai arata documentul.

 

"In context, prim-ministrul roman a informat partea israeliana ca Guvernul a propus viitorul ambasador al Romaniei in statul Israel, decizia de numire a acestuia apartinand presedintelui", mai precizeaza comunicatul.

 

 

Background

 

 

  • Iohannis: Chiar dacă PSD-ului nu-i convine, eu sunt președintele Republicii. Fiți asigurați că o să o întreb pe doamna Dăncilă cu ce ocazie a plecat în Israel în vizită bilaterală

 

 

Iohannis spune că îi va cere explicații premierului Viorica Dăncilă despre vizita în Israel, subliniind că el este „președintele Republicii”, chiar daca PSD-ului nu îi convine, și, în această calitate, „răspunde de politica externă” a României.

 

Președintele Klaus Iohannis a venit cu precizări, joi după-amiază, și în legătură cu declarațiile făcute anterior în cursul zilei în care vorbise despre „înțelegeri secrete” pe care Liviu Dragnea le-ar face în Israel „cu evreii”.

 

„Fiți asigurați că o să o întreb pe doamna Dăncilă cu ce ocazie a plecat în Israel în vizită bilaterală, fără să spună o vorbă, fără măcar ca din politețe să mă sune sau să treacă pe la mine”, a spus Iohannis, întrebat cum comentează vizita pe care Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea o efectuează în aceste zile în Israel și citat de Hotnews.ro. 

 

Șeful statului a precizat că și el s-a întrebat, după ce l-a văzut pe Liviu Dragnea că „s-a lăudat la televizor că a rezolvat problema ambasadei” României în Israel, „în ce calitate a rezolvat această chestiune”.

 

”Chiar dacă PSD-ului nu îi convine, eu sunt președintele Republicii și eu răspund de politica externă” a României, a subliniat el.

 

Klaus Iohannis a acuzat faptul că Dragnea „încearcă să folosească astfel de teme false pentru a câștiga capital electoral, recunoaștere internațională”.

 

Întrebat de ziariști dacă la Palatul Cotroceni a ajuns o propunere de numire a unui nou ambasador în Israel, Iohannis a răspuns: „Nu am văzut așa ceva dar nici nu am verificat. O să întreb la colegi să văd dacă există așa ceva”.

 

 

 

  • Să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios

 

 

 „Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evreii, dar sper ca, după revenire, să aibă bunul-simț și să explice românilor ce au făcut acolo”, a spus Klaus Iohannis, aflat în vizită la Bacău.

 

 

După această declarație au apărut foarte multe critici la adresa președintelui, unii acuzându-l chiar de antisemitism, iar presa i-a cerut șefului statului o reacție.

 

„Să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat și laureat de mai multe asociații evreiești și cu siguranță toată lumea știe că relațiile bilaterale între România și Israel sunt excelente, de la fondarea statului Israel modern. Nu știu pe ce se bazează aceste critici pe care le menționați. În afirmația mea, cu siguranță nu am folosit noțiuni peiorative, dar dacă totuși cineva s-a simțit ofensat de declarația mea, îmi cer scuze față de aceștia, iar declarația nu a fost o declarație, ci a fost o întrebare retorică și atât cât am spus atât am vrut să spun”, a precizat președintele, citat de Digi 24. 

 

„Mi-am pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo (Liviu Dragnea - n.r.) și nu știm nimic, ce înțelegeri vor putea să facă? Deci, încă o dată, în niciun caz, repet, în absolut niciun caz, acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunitățile evreiești sau statul Israel, cu care avem relații dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte președintele Camerei Deputaților s-a deplasat acolo pentru nu știm ce, se întâlnește cu nu știm cu cine și nici nu știm ce înțelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declarații politice înainte, să înțelegem și noi ce face acolo, atunci cu siguranță am ști mai bine și înțelegerile n-ar mai fi secrete”, a spus președintele.

 

 

 

 

  • Iohannis, despre vizita lui Dragnea cu Dăncilă în Israel: fără mandat. Cine știe ce înțelegeri face Dragnea acolo

 

 

Președintele Klaus Iohannis a spus joi, la Bacău, că este îngrijorat de ”secretomania” cu care a fost  organizată plecarea în Israel a premierului Viorica Dăncilă și, ”se pare”, a președintelui Camerei Liviu Dragnea  și a punctat că nu i-a dat premierului niciun mandat să reprezinte România în discuțiile cu oficialii israelieni.   

 

 

 ”Această vizită pe care o face premierul și, se pare, președintele Camerei Deputaților are câteva ciudățenii. Una dintre ele este că nu au venit la discuții (...) nu a avut niciun mandat acolo, a vorbit strict în numele guvernului și nu pentru România. M-a îngrijorat secretomania în care s-a organizat această plecare”, a declarat Iohannis, la Bacău, întrebat de jurnaliști dacă a avut discuții cu premierul Dăncilă înainte de plecarea acesteia în Israel.

 

 

Iohannis a mai spus că nu s-a mai pomenit ca un premier să anunțe cu o seară înainte că pleacă într-o deplasare, fără să spună care este scopul vizitei.

 

„Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă și să anunțe seara târziu, înainte de plecare, acest lucru, fără să anunțe agenda, fără să se știe de fapt ce caută acolo. Fiindcă așa, în vizită turistică, poate să plece oricine, oricând, dar dacă pleacă persoana care conduce Guvernul ar trebui să se știe mai mult”, a precizat președintele.

 

 

El a adăugat că secretomania a fost și mai mare în cazul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, despre a cărui vizită s-a aflat abia după ce a ajuns la Tel Aviv.

 

Mai mare secret. S-a aflat că a plecat acolo doar după ce a ajuns acolo. Nu știu care sunt dedesubturile acestei abordări. Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii, dar sper că după revenire să aibă bunul simț și să explice românilor ce au făcut acolo”, a spus Iohannis.

 

 

Întrebat ce părere are despre consultarea pe tema relocării ambasadei României din Israel, preşedintele a replicat:

 

 

Îmi imaginez că domnul Dragnea dimineaţă a vorbit în faţa oglinzii şi s-a consultat”, a spus Iohannis citat de Digi 24. 

 

 

 

 

 

 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a vorbit cu preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim, precizează un comunicat al Guvernului.

 

De asemenea premierul Dăncilă a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Israel, iar decizia de numire a acestuia îi va aparţine preşedintelui Klaus Iohannis.

 

 

Premierul Viorica Dăncilă și preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au efectuat, miercuri şi joi, o vizită oficială în Statul Israel la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

 

 

Agenda vizitei a inclus întrevederi cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu, preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, şi cu liderul opoziţiei din Knesset, Isaac Herzog, potrivit unui comunicat al Guvernului.

 

„Discuţiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităţilor de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun. De asemenea, discuţiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice şi de securitate în plan regional şi global”, preciza sursa citată înainte a vizita să aibă loc.

 

De asemenea, premierul Dăncilă a avut o întrevedere cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, și a vizitat Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”.

 

Potrivit sursei citate, vizita prim-ministrului României în Statul Israel s-a înscris în seria de contacte politico-diplomatice destinate marcării aniversărilor care fac din 2018 un an de referinţă pentru relaţia bilaterală, respectiv 70 de ani de la crearea Statului Israel, 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte şi 100 de ani de la crearea statului român modern.

 

 

 

  • Dragnea se vede joi cu Netanyahu. Dăncilă și Meleșcanu, vizită oficială ținută la secret 

 

 

Deplasarea are loc la invitatia premierului Benjamin Netanyahu, in contextul aniversarii a 70 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice romano-israeliene, precum si a 70 de ani de la declararea independentei Israelului.

 

"Pe durata acesteia, Liviu Dragnea va avea intrevederi cu presedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, si cu premierul Benjamin Netanyahu", se arata intr-un comunicat de presa.

 

Premierul Viorica Dancila a avut deja, miercuri, o intrevedere cu omologul sau israelian, Benjamin Netanyahu.

 

Cei doi demnitari au discutat despre relatiile bilaterale dintre cele doua state, dar si un parteneriat in domeniul noilor tehnologii, potrivit unui comunicat de presa al Palatului Victoria .  In acelasi document se arata ca "premierul israelian a salutat adoptarea de catre Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim".

 

Amintim ca, Liviu Dragnea, Viorica Dancila si Teodor Melescanu se afla zilele acestea in Israel, vizita care a fost tinuta secretă pana in ultimul moment.

 

Abia marti seara, Guvernul a anuntat agenda acestei vizite oficiale, care a inceput miercuri, la invitatia prim-ministrului Netanyahu.

 

Cat despre plecarea lui Liviu Dragnea in Israel, aceasta a fost confirmata abia miercuri. Si nu de PSD sau Camera Deputatilor (unde este presedinte), ci de catre ambasadorul Israelului la Bucuresti.

 

Miercuri Liviu Dragnea ar fi trebuit sa fie prezent la Inalta Curte, unde erau programate pledoariile finale in dosarul angajarilor fictive din Teleorman, in care este inculpat.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22