Pe aceeași temă
"Nu avem nevoie de un pachet de ajutor, nici de la UE nici de la FMI", a declarat Traian Basescu, luni, cu ocazia vizitei oficiale la Viena, comenteaza ziarul austriac Die Presse, citat de ziare.com.
Cotidianul citat mai scrie ca seful statului sustine ca mijloacele financiare solicitate sunt doar o masura preventiva si nu sunt comparabile cu creditele de urgenta acordate Ungariei si Letoniei, iar acest lucru se poate vedea din faptul ca nu exista conditii stricte.
Mai mult, Basescu afirma ca Romania nu trebuie sa reduca pensiile si salariile functionarilor. Dar oare functionarii nu au protestat luni tocmai impotriva acestui lucru?, se intreaba Die Presse.
In Romania lucrurile au devenit agitate. In nicio alta tara aflata in transformare nu s-a produs o schimbare de imagine asa de rapida precum in Romania. Din copil minune, cu rate de crestere fantastice Romania a devenit intr-o clipa un copil problema, care in curand nu va mai fi in stare sa-si finanteze deficitul comercial extern, afirma ziarul austriac.
In timp ce Basescu discuta cu austriecii, cei mai mari investitori straini din tara, o delegatie a FMI hotara la Bucuresti asupra raportului sau, care urmeaza sa impuna conditiile pentru cei 19 miliarde de euro imprumut - acei bani de care, asa cum afirma Basescu, Romania nu are nevoie asa de urgent, mai noteaza Die Presse.
Cum de s-a ajuns pana aici?, se intreaba jurnalistii austrieci. Si tot ei dau raspunsul: economia a crescut in ultima perioada cu rate de sapte sau opt procente. Lipsea chiar si mana de lucru pentru ca doua milioane de specialisti au emigrat catre Italia si Spania.
Sistemul de educatie prezinta si in ziua de azi carente si nu exista formare profesionala la nivel de stat. Salariile au ajuns sa creasca mai puternic decat economia, la fel ca si apetitul pentru consum al romanilor, stimulat de creditele avantajoase in valute straine.
Cine acorda atat de generos aceste credite se poate vedea in Bucuresti la fiecare colt de strada, la filialele Raiffeisen, Bank Austria si BCR (subsidiara Erste).
Chiar si in cadrul economiei reale, cautatorii de aur rosu-alb-rosii sunt omniprezenti. Romanii isi fac plinul la subsidiara OMV, Petrom, cumpara la Baumax si sunt angajati la 4.000 de firme cu participare austriaca.
Tara este atat de dependenta de influxul de capital strain precum pacientul de la reanimare de perfuzie. Insa criza globala mondiala a alungat multi investitori institutionali, mai ales din spatiul anglo-saxon, de pe aceasta piata riscanta, supraincalzita.
Moneda nationala, leul, a pierdut in ultimul semestru peste 16 procente iar aceata situatie produce dificultati gospodariilor private, care trebuie sa-si amortizeze in lei creditele in euro si franci elvetieni, la fel ca si bancii nationale.
Deficitul de cont curent al tarii a atins periculoasa cifra de 14 la suta din PIB iar un faliment al statului, in ciuda asigurarilor date, nu mai poate fi exclus complet, avertizeaza Die Presse.