Curtea Constituțională a cerut renumărarea voturilor și a amânat decizia privind validarea turului 1

Redactia | 28.11.2024

CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor voturilor, cele valabile și nule, pe baza cererii lui Cristian Terheș. A amânat pentru vineri decizia validării rezultatului turului 1.

Pe aceeași temă

CCR a amânat până vieri și decizia privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1, a anunțat oficial CCR. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR.

Renumărarea voturilor trebuie terminată de BEC până mâine la ora 14.00.

Elena Lasconi (USR) s-a clasat pe locul 2 și a intrat în turul secund după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD) cu 2.740 de voturi.

Comunicatul CCR

În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00”.

Toni Greblă, șeful AEP a spus că este imposibil ca renumărarea să fie terminată până maine.

”E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat pentru G4Media o sursă oficială.

Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș, care a susținut că în câteva secții au existat corecturi la numărul voturilor pentru Ludovic Orban. E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1, potrivit informațiilor G4Media.

 Cererile la CCR au fost depuse de candidații Sebastian Constantin Popescu și Cristian Terheș, dar cea depusă de Popescu este inadmisibilă din motive formale, potrivit informațiilor G4Media.

Un motiv de anulare din cererea validă se bazează pe corecturile din câteva secții a voturilor pentru Ludovic Orban, corectură asumată de toți membrii secțiilor de vot, potrivit informațiilor G4Media.

E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1.

Legea pentru alegerea președintelui prevede la articolul 52 că CCR anulează alegerile doar ”în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor”.

E posibil ca unii judecători ai CCR să ceară documente și informații suplimentare de la alte instituții, ceea ce ar duce la o amânare a deciziei, potrivit informațiilor G4Media.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22