Director E.ON, despre creşterea prețului la energie din România, nemaiîntâlnit pe alte pieţe

E.b. | 13.08.2017

Evoluția prețului la energie din primele două trimestre a fost excepțională, lucru pe care nu l-am văzut în alte piețe din regiune, a declarat, Marc Spieker, directorul financiar al grupului german E.ON SE.

Pe aceeași temă


 

MarcSpieker susţine că autoritățile trebuie să monitorizeze situația și să se gândească la mecanisme pentru a preveni astfel de evoluții.

 

"Suntem conștienți de creșterea prețurilor de pe Piața pentru Ziua Următoare și de pe Piața de echilibrare pentru electricitate și cred că reflectă niște evoluții specifice ale pieței, unde vedem niște companii de trading care au intrat în insolvență, circumstanțe specifice privind vremea, o capacitate scăzută pe hidro, (...) iar această combinație duce la aceste prețuri. Noi trebuie să introducem aceste creșteri de prețuri în calculele noastre pentru consumatorii finali.

Cred că reglementatorii și alte autorități competente, precum Consiliul Concurenței, ar trebui să monitorizeze piața foarte îndeaproape și să se gândească la mecanisme adecvate și specifice pentru a preveni astfel de evoluții. Când comparăm alte piețe din Europa de Est, evoluția pe care am văzut-o în primele două trimestre în România a fost excepțională. O extraordinară evoluție pe care nu am văzut-o comparativ cu alte piețe, în ultimul timp", a spus Spieker, conform Agrpres.

 

El a precizat că nu poate estima cum va fluctua prețul în următoarele luni, dar momentan observă că acestea cresc foarte mult în România.

 

"Nu putem estima cum va fi prețul în următoarele luni. Comparativ cu trecutul, dacă ne uităm la anii trecuți, volatilitatea, schimbările zilnice, săptămânale ale prețurilor acestea au crescut foarte mult în România. Nu pot să spun spun unde vor fi prețurile. Echipa de management din România a observat că piața fluctuează mult mai mult. Odată cu volatilitatea, prețurile fluctuante în anumite etape devin probleme pentru că volatilitatea mare înseamnă mult risc și mult risc într-o piață fluctuantă face ca, în particular pentru industrie și clienții comerciali, foarte dificil de calculat marjele și conducerea business-urilor.

Așadar, nu putem previziona unde vor fi prețurile, dar putem doar să observăm că dezvoltarea pieței este ceva la care reglementatorii și autoritățile competente trebuie să se uite aproape. Noi, E.ON, ca și companie de vânzări, putem doar să luăm acele prețuri și să ne facem propriile calcule, dar odată ce acestea ajung la consumatorul final, atunci va fi o provocare pentru economia României", a mai arătat oficialul E.ON. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22