Pe aceeași temă
"Am decis să convoc joi o reuniune a Consiliului European pe tema Articolului 50" (Brexit), a transmis Donald Tusk, luni seară, prin Twitter.
"Nu vom renegocia acordul, nici măcar garanţiile vamale, dar suntem dispuşi să discutăm despre modalităţi de facilitare a ratificării de către Marea Britanie. Dat fiind că timpul trece rapid, vom discuta şi despre pregătirile pentru scenariul ieşirii Marii Britanii din UE fără niciun acord", a adăugat Donald Tusk, ctat de Mediafax.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, vrea să se deplaseze la Bruxelles pentru renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, pentru evitarea introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici.