Pe aceeași temă
"I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca şi propunere", a a declarat Dragnea, după consultările cu şeful statului, conform Agerpres.
"Preşedintele României a luat act de ceea ce i-am spus noi. Ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie şi să avem un Guvern cât mai repede. Va lua o decizie - nu ştim dacă astăzi sau mâine -, după ce, normal, va asculta şi alte partide şi va analiza serios propunerea sau propunerile. (...) Noi sperăm să accepte propunerea cu doamna Viorica Dăncilă. Suntem pregătiţi să convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară, pentru a începe audierile de miniştri, pentru a vota programul de guvernare şi Cabinetul în ansamblu", a declarat Dragnea, după consultările cu şeful statului, citat de Agerpres.
De asemenea, i-am prezentat preşedintelui un tabel cu parlamentarii PSD-ALDE care are în spate o susţinere semnată de fiecare, asta pentru că au apărut tot felul de informaţii că am pierdut majoritatea, că nu există susţinere, asta ca să informăm corect că nu există niciun fel de problemă în majoritatea parlamentară", a spus Liviu Dragnea, conform Mediafax.