Pe aceeași temă
Reacţia vine la două zile după ce senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat, în Parlament, că partizanii din munţi au slăbit capacitatea de apărare a României, iar Stalin şi Churchill au fost la fel, doi criminali.
"Considerăm că senatorul Șerban Nicolae nu reprezintă interesele poporului român și nu își merită calitatea de senator, în consecință solicităm demisia conform art. 70 alin. 2 din Constituția României. Un parlamentar ales al României are obligația de a respecta deminitatea umană, istoria României și să reprezinte cetățenii României cu respect și integritate. Senatorul Șerban Nicolae nu reflectă niciuna din aceste calități absolut necesare pentru un reprezentant ales și considerăm că nu merită să rămână în Parlamentul României. Solicităm demisia de urgență și retragerea sprijinului parlamentar!", se arată în textul petiţiei.
După ce presa a relatat afirmaţiile sale de luni, din cadrul dezbaterilor asupra unei iniţiative legislative privind declararea zilei de 26 Octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă, senatorul PSD Şerban Nicolae revine cu explicaţii şi acuză agenţia news.ro că i-a denaturat afirmaţiile. News.ro relatase faptul că Şerban Nicolae a afirmat că partizanii anticomunişti din munţi au slăbit capacitatea de apărare a României, iar acţiunea lor a fost îndreptată împotriva intereselor ţării. Potrivit agenţiei de ştiri, senatorul PSD a mai spus că încercarea de schimbare a stăpânului sovietic cu stăpânul american nu era cu nimic mai bună şi a susţinut că Stalin şi Churchill au fost în egală măsură doi criminali.
Șerban Nicolae recidivează și o comite din nou. De vină este agenția de știri care nu a făcut decât să redea spusele sale cu citat
Sub titlul "Fake news.ro și Milițienii Opiniei", Şerban Nicolae oferă o amplă explicaţie cu privire la afirmaţiile de luni, din Comisia juridică a Senatului.
"De două zile, mai mulți cetățeni cu drepturi mă critică, îmi dau lecții, îmi adresează scrisori deschise, mă înjură, mă blestemă, mă amenință și multe alte asemenea. Se fac articole de presă (?!), emisiuni tv, o întreagă isterie. Și toate acestea, nu pentru ce am spus sau ce gândesc. Ci, pentru ce a spus un site de presupuse știri că aș fi spus.
De aceea, precizez:
În cadrul unei dezbateri la comisia juridică a Senatului, inițiatorul unui proiect de lege și-a argumentat propunerea, între altele, cu următoarele afirmații:
1. Rezistența armată anticomunistă din munți a început încă din 1944.
2. Partizanii din munți se luptau cu trupele de Securitate.
3. Neagu Djuvara a fost implicat în mai multe acțiuni ale CIA prin care partizani anticomuniști erau parașutați în România.
În replică, i-am spus că nu pot fi de acord cu asemenea argumente, după cum urmează:
1. În 1944, după 23 August, România era în plin război de eliberare a teritoriului, țara noastră luptând de partea Aliaților până la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă în timp ce ostașii români luptau eroic pe frontul de eliberare a Transilvaniei, „rezistența armată” lupta în munți contra puterii comuniste (România fiind condusă de Regele Mihai și de generalul Sănătescu ca prim-ministru!), atunci această luptă armată din munți slăbea capacitatea de luptă a României. Nu mi-a dovedit nimeni cui folosea „rezistența armată din munți” în 1944 și nici cu cine se luptau acești „partizani”.
2. Trupele de Securitate au fost înființate abia în 1948, preluând o bună parte din Jandarmerie, care a fost desființată de noul regim. Și-atunci, cu cine lupta „rezistența armată din munți” între 1944 și 1948?
3. Dacă CIA parașuta „partizani” pe teritoriul României, e foarte posibil ca aceștia să fi acționat în slujba unei puteri străine. Cu ce ajuta aceasta România? Erau lupte români contra români, în care doar România avea de pierdut. CIA nu cunoștea de înțelegerile de la Yalta, Moscova și Potsdam, în care Churchill și Stalin tranșaseră deja România? Pentru mine, ca român, Churchill este egalul lui Stalin, fiind cel ce a scris, manu propria, împărțirea postbelică a României, în care 90% din țară era pusă sub control sovietic („Russia” conform denumirii folosite de Churchill). Propaganda vestică îi îndemna pe români să reziste, să lupte, pentru că aliații anglo-americani vor veni. Și au venit. Dar mai întâi, Ceaușescu a mers în SUA, unde a fost primit succesiv de doi președinți americani și în Marea Britanie unde a fost primit, cu cele mai mari onoruri, de Regină. „Rezistența armată din munți” nu a clintit un fir de păr al puterii politice, de inspirație sovietică, de la București, nu a atacat unități militare ale armatei sovietice cât timp aceasta a stat pe teritoriul României, nici măcar pentru a sabota jaful sistematizat prin care țara era deposedată „frățește” de toate bogățiile.
4. Motivațiile celor care luptau cu arma în mână în munți, după 1948 erau cât se poate de diverse și nu toți pot fi considerați eroi ai luptei pentru libertate. Printre ei erau unii care glorificau și justificau asasinarea lui Nicolae Iorga, a lui Virgil Madgearu și a altora", scrie Şerban Nicolae pe Facebook.
Liderul senatorilor PSD are şi o serie de concluzii:
"1. Am răspuns unor argumente și mi-am exprimat unele opinii legate de rezistența armată din munți derulată în perioada postbelică.
2. Nu am făcut considerații generale asupra rezistenței anticomuniste, nu am făcut aprecieri cu privire la persoane și nici nu am manifestat lipsă de respect față de eroismul celor care s-au opus regimului de tip sovietic instalat în România. Nu am asemenea opinii. Am un respect deosebit pentru profesorul Radu Ciuceanu și nu mi-aș permite niciodată să insult eroismul și suferințele unor oameni care au luptat pentru crezul lor.
3. Nu am spus niciodată că CIA exista înainte de 1947. Nici nu știu ce caută această aberație în discuție.
4. Nu am făcut analize comparative între viața și activitatea lui Churchill și Stalin, ci m-am referit strict la împărțirea României astfel cum au convenit-o cei doi. E opinia mea.
5. Nu am niciun respect pentru adepții asasinatului politic și nici pentru cei care au tras în români, indiferent de care parte s-au aflat.
Am dreptul la propria opinie și n-am renunț la acesta doar pentru că o mână de neterminați, isterici, agresivi și îmbâcsiți de ură, mi-l neagă.
Cei care mă cunosc, mai mult sau mai puțin, nu aveau nevoie de aceste precizări. Cei de la fake news.ro au pus un titlu agresiv și au inversat declarațiile. Nici nu mă miră că unii m-au apostrofat pentru că mi-am „șters postarea de pe Facebook”(?!) sau pentru „declarațiile din interviu”(?!). Unii sunt doar în eroare. Dar alții știu bine ce fac. Îmi repugnă fățărnicia și ticăloșia celor care se fac că nu înțeleg și amplifică ceea ce știu că e o minciună. Elisabeta Rizea, nu a pus niciodată mâna pe armă și n-a omorât pe nimeni. Nici măcar pe cei care o torturau și o batjocoreau cu bestialitate. Aidoma ei, sunt mulți cei care au crezut în libertate și demnitate, suferind represiunea nedreaptă a regimului. Este o mare ticăloșie să te folosești de martiriul acestor oameni, să-i confiști propagandistic și să-i folosești pentru interesele meschine ale luptei politice de azi.”
Context
- Șerban Nicolae: Partizanii anticomuniști din munți au slăbit capacitatea de apărare a României
Șerban Nicolae a spus luni, la dezbaterile despre inițiativa de declarare a zilei de 26 octombrie ca zi a mișcării de rezistență armată anticomunistă că partizanii anticomunisti din munti au slabit capacitatea de aparare a Romaniei, iar actiunea lor a fost indreptata impotriva intereselor tarii.
El a mai spus ca incercarea de schimbare a stapanului sovietic cu stapanul american nu era cu nimic mai buna si a sustinut ca Stalin si Churchill au fost in egala masura doi criminali, transmite News.ro.
"Am rude care au luptat pe frontul de vest. Sa le spunem ca unii mergeau sa lupte pe frontul de vest pentru eliberarea Transilvaniei, in timp ce altii luptau cu regimul instalat in august 44 este inacceptabil. Trupele de Securitate au provenit, in principal, din fostii jandarmi. Pe acest schelet s-a constituit partea de trupe de Securitate. Deci erau romani contra romani. Eu nu cunosc lupte duse de aceste grupe de partizani din munti cu trupele sovietice aflate pe teritoriul Romaniei. N-a fost atacata nicio unitate, niciun corp, exista doar cateva incidente izolate cu ofiteri sovietici care au fost atacati. Intre cei care s-au refugiat in munti erau si oameni care erau cautati pentru alte lucruri. Spre exemplu, n-am cum sa fiu de acord cu cei care l-au omorat pe Nicolae Iorga si sa spun ca erau partizani anticomunisti sau ca erau luptatori pentru libertate", a afirmat Serban Nicolae in cadrul dezbaterilor din comisia juridica a Senatului a initiativei legislative privind privind declararea zilei de 26 Octombrie - Ziua Miscarii de Rezistenta Armata Anticomunista.
Senatorul PSD a spus ca nu intelege cu cine s-au luptat partizanii anticomunisti din munti si ca actiunea lor a fost indreptata impotriva intereselor Romaniei.
"Rezistenta anticomunista inceputa in 1944, cand Romania era inca in razboi - de partea Aliatilor dupa 23 august -, este una care slabea capacitatea de aparare a Romaniei. Era mai degraba indreptata impotriva intereselor Romaniei. Mai mult, daca imi spuneti ca era un lucru bun ca CIA organiza operatiuni de slabire a capacitatii de aparare a Romaniei sub pretextul ca o fac impotriva regimului comunist este mai degraba ticalosie ce faceau. Era punerea in slujba unei puteri straine, valabila oricand. Dupa 1958 trupele societice au parasit Romania. Mi-e foarte greu sa disting ¬ v-am spus, am in familie si fosti legionari, si fosti luptatori in Bucegi, unii si cu functii -, am incercat sa inteleg toate aceste lucruri si sunt destul de echilibrat, nu sunt un fanatic al vreunei optiuni. Dar mi se pare ca ne arogam merite care nu exista", a mai afirmat Serban Nicolae.
"Au atacat trupe de Securitate romane provenite din fostii jandarmi, nu aveau niciun fel de efect in ceea ce priveste puterea de tip comunist de inspiratie sovietica instalata la Bucuresti, absolut niciun efect. Iar faptul ca CIA, la momentul respectiv cunoscand tratativele de la Ialta, de la Postadm, cunoscand si celebrul servetel al impartirilor geopolitice dintre Stalin si Churchill, in egala masura doi criminali, desfasura actiuni de acest tip pe teritoriul Romaniei, n-au cum sa-mi spuna ca asta era lupta pentru libertate sau ca ar trebui sa o aplaudam" a mai spus el.
Initiatorul legii, deputatul PNL Daniel Gheorghe, i-a explicat lui Serban Nicolae ca lupta partizanilor anticomunisti din munti s-a desfasurat cu Trupele de Securitate si cu anumite formatiuni militare de factura sovietica, iar scopul acestora a fost pregatirea terenului pentru o interventie occidentala care sa inlature regimul totalitar sovietic care tocmai se instala la acea data in Romania.
"In anii 50 au fost derulate o serie de operatiuni inclusiv de catre CIA, de exemplu Neagu Djuvara a fost unul dintre cei care au coordonat trupe de parasutisti in muntii Romaniei care au vizat sustinerea acestor echipe de partizani. Aceste echipe de partizani vizau destructurarea infrastructurii de forta a noului regim instalat dupa 23 august, cat si crearea unui cap de pod in baza caruia o eventuala interventie americana pe care bunicii si strabunicii nostri o asteptau dupa 1944 sa poata fi viabila in Romania", a explicat Daniel Gheorghe.
"Si parintii si bunicii mei si-au dorit o Romanie independenta, dar nu voiau sa schibe stapanul. Nu insemna ca un stapan era mai bun ca alt stapan", a replicat Serban Nicolae.
"Va readuc aminte ca in aprilie 1944 acele interventii americane au lasat in Bucuresti 3.000 de morti si 70.000 de sinistrati. Ma indoiesc sa acei luptatori anticomunisti isi doreau acelasi lucru in continuare", a spus la randul sau senatorul PSD Tit Liviu Brailoiu.
Initiativa deputatului PNL de declarare a zilei de 26 Octombrie - Ziua Miscarii de Rezistenta Armata Anticomunista a primit raport de respingere din partea comisiei juridice a Senatului. For decizional in acest caz este Camera Deputatilor.
- Istoricul Dennis Deletant - replică la declarațiile halucinante ale lui lui Șerban Nicolae
Stimate Domnule Senator,
Am citit cu interes declaratiile dvs, redate de Hotnews astazi, in cadrul dezbaterilor din comisia juridica ale unei initiative legislative privind declararea zilei de 26 Octombrie - Ziua Miscarii de Rezistenta Armata Anticomunista, ca partizanii anticomunisti din munti au slabit capacitatea de aparare a Romaniei, iar actiunea lor a fost indreptata impotriva intereselor tarii, potrivit news.ro. Se afirma ca dvs ati fi mai spus ca incercarea de schimbare a stapanului sovietic cu stapanul american nu era cu nimic mai buna si a sustinut ca Stalin si Churchill au fost in egala masura doi criminali.
Ca unul care a studiat tema 'Rezistenta din munti' in perioada 1944-60 in Romania, bazandu-ma pe documente aflate in custodia CNSAS-ului, aceasta rezistenta a inceput chiar in toamna 1944, si a fost indreptata impotriva armatei sovietice. Desigur, Uniunea Sovietica si Marea Britanie erau puteri aliate in perioada aceasta. Ulterior, partizanii din munti s-au opus impunerii puterii comuniste in Romania de catre Stalin. Una din uneltele folosite de puterea comunista, a fost securitatea, condusa in anii 1948-1964 de agenti formati in NKVD. Am putea afirma ca PCR-ul, la inceput, a tradat interesele tarii in favoarea unor interese straine.
Nu inteleg etichetarea lui Churchill ca 'criminal'. Asemanarea lui cu Stalin nu rezista unei analize serioase a actiunilor lui.
Cu toate cele bune,
Dennis Deletant OBE
Ion Ratiu Visiting Professor of Romanian Studies, Georgetown University, Washington DC
Emeritus Professor, School of Slavonic and East European Studies, University College, London.