Pe aceeași temă
Cât de jos pot coborî în vulgaritate televiziunile, fără ca vreo instituţie, măcar cele ce veghează la degradarea limbii române, să îndrăznească să oblige patronii TV să-şi suspende sau să şcolarizeze urgent moderatorii limbuţi şi grosolani?
De mai mulţi ani de zile, Mihai Gâdea şi Mircea Badea călăresc auzul şi văzul câtorva sute de mii, dacă nu chiar milioane de telespectatori, seară de seară. Până prin 2006 / 2007, ei dădeau măsura jurnalismului construit din imaginaţie săracă, lipsă de stil, parvenitism ieftin, incultură zgomotoasă împletită cu imprecaţii aluzive, rostite, pe vremea aceea, feciorelnic, ezitant. După 2007, de la declanşarea „războiului total“ mediatic şi radicalizarea adversităţilor politice, cele două repere tinere ale jurnalismului incult au devenit sincere vedete plenipotenţiare ale vulgarităţii casante, incontinenţei flecare şi mojiciei insalubre. Încoronarea glorioasă a acestei metamorfoze a domnului Gâdea s-a petrecut cu puţin înaintea Crăciunului, când a fost numit între finaliştii jurnalişti (prezentatori TV?) la Zece pentru România, unde, după explicaţiile domnului Mihai Tatulici, publicul larg îşi alege prin vot (sic!) elitele.
Vedeta fatală şi inconsistentă
Ne-am fi aşteptat ca, dacă nu prin veleităţi abisale, măcar prin educaţie, domnul Gâdea să fie diferit de cohortele de chibiţi cu care televiziunile ne-au obişnuit în ultimii ani. Din câte am înţeles, a crescut într-o ambianţă religioasă ca fiu al unui predicator stimat de enoriaşii săi. El însuşi revendică, în biografia sa, oarecare competenţe teologice şi, pe lângă o înzestrare muzicală agreabilă, un interes candid pentru problemele spirituale ale vieţii. Tind să cred că, dacă nu i-ar fi răsărit deasupra capului steaua lui „Felix“ pe la sfârşitul anilor 1990, candoarea domnului Gâdea l-ar fi putut recomanda pentru o carieră modestă şi autentică de funcţionar cultic de provincie sau de sincer combatant al consumului de droguri printre adolescenţii de la oraş.
Dar tentaţia celor câtorva mii de euro pe lună şi vanitatea narcisismului mediatic, indiferent de numele celui care-l plăteşte, l-au făcut pe domnul Gâdea să creadă că oricine poate fi făcut oricând, pentru orice misiune, chiar şi dumnealui, pentru vocaţia de moderator TV. Dacă, prin anii 1999 / 2000, mai avea când şi când reţinerea de a se pricepe la toate, de a comenta orice şi oricât despre aproape orice subiect, între timp, domnul Gâdea e complet confiscat în rolul vedetei fatale şi inconsistente. Nesiguranţa cu care domnia sa mânuieşte limba română te duce repede la gândul că ai de-a face cu omul unei singure cărţi, şi aceea citită prost şi din snobism. Chiar şi atunci când fraza reuşeşte să curgă fără prea mari julituri până la capăt, asişti perplex la neputinţa lui dezarmantă de a comunica idei simple şi clare sau de a formula întrebări relevante.
Lăsat într-o emisiune singur, Mihai Gâdea reuşeşte să fie cel mult extenuant prin exhibiţionismul impudic pe care-l vinde ritos ca pe un exerciţiu de analiză a realităţilor finale. Aşezată în vecinătatea imprecaţiilor d-lui Cristoiu sau Stan, magma intelectuală în care se zbate Mihai Gâdea ar da semne de coagulare sau cel puţin de revărsare în fraze mai puţin mutilate logic. Însă, abia în anturajul amicului său Mircea Badea, incultura şi vulgaritatea domnului Gâdea devin contondente şi incendiare. Mai grav este faptul că, atunci când nu este vulgar, Mihai Gâdea chiar crede sincer că spune nişte lucruri de o înţelepciune ieşită din comun. Văzând stultiţia agramată cu care, în ultimii 2-3 ani, a bălăcărit diverse persoane publice, unii dintre ei onorabli autori de cărţi de certă calitate intelectuală, m-am convins că domnul Gâdea a făcut deja pasul ireversibil spre ţopârlănie mediatică şi vulgaritate scabroasă. Însă repertoriul său estetic şi psihologic începe abia acum să se nuanţeze.
Gunoi mediatic în Ajunul Crăciunului
Pe 24 decembrie, împreună cu Mircea Badea, Oreste (?) şi Mihai Bendeac, Mihai Gâdea a reuşit să batjocorească definitiv orice speranţă de minimă cuviinţă mediatică, în Ajunul Crăciunului. De la titlul emisiunii, Trei crai de la răsărit. Unu’e în plus. Cine?, interpretat, desigur, în cheia jargonului de Ferentari, la comentarii de precupeaţă turmentată asupra papionului, când şi când cu un intermezzo de verbiaj agramat şi ilogic, de-a valma, despre Becali, semnificaţiile Crăciunului, ale botezului, despre medierea christică, diferenţele dintre catolici şi ortodocşi, Luigi Miţoi, Dumnezeu, conştiinţă, exerciţii metafizice de hrănirea raţelor în Herăstrău, cei doi amici, cu părul îmbibat în gel şi gâtul înfăşurat în papion, îţi lăsau impresia că-i interpretează, într-o versiune postmodernă, pe Lache şi Mache. Câtă stupiditate logoreică, ce salată de zgomote şi papioane, ce ţâşnituri de aburi de sulf şi apocalipsă intelectuală! Dacă nu ai o imagine plastică a neantului pur, poţi arăta mulţumit spre această emisiune.
La capătul celor 90 de minute, publicul afla că, de fapt, aceasta a fost emisiunea lui Gâdea, urmând ca, în câteva minute, cei doi clovni să se mute în celălalt studio pentru emisiunea lui Badea, unde neantul, în aceeaşi regie, avea să devină timp de 60 de minute şi mai jovial şi castrat de orice sâmbure raţional. Împreună îşi căptuşeau capetele cu lovituri securizate de baston, pentru a-i face un cadou (sic!) lui Traian Băsescu, apoi au început să paseze o minge cu capul de la unul la altul, să redescopere psihanalizabil vârsta copilăriei, sincronizându-şi bătutul din palme. A urmat apoi un modest şi moderat episod de striptease al lui Badea, pentru ca totul să se încheie într-o notă gravă spirituală de meditaţie „beton“ asupra semnificaţiei Crăciunului pentru cei doi animatori de bodegă. Uimitor este faptul că asemenea gunoi mediatic poate fi livrat nesancţionat chiar şi în Ajunul Crăciunului, când televiziunile, indiferent de partizanatul lor politic, încearcă să-şi întreţină clienţii ceva mai decent şi sobru.
Ar fi oare prea mult şi nedemocratic să mai sperăm în intervenţia salubră a CNA, singura instituţie ce ar mai putea găsi pârghii de îmbunătăţire a peisajului mediatic românesc în anul 2010?
