Consecinţa acestor tratamente inumane, în opinia IICCMER  moartea a cel puţin 771 de copii.

Reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au depus la parchet 1442 de documente. Sunt vizate peste 100 de persoane, de la directori până la femei de serviciu care au lucrat în aceste centre de plasament.

„Această sesizare are că obiect doar trei din cele 26 de instituţii de plasament pentru minorii cu deficienţe. Ne-am concentart pe acestea trei pentru că sunt emblematice prin numărul mare de victime şi Despre toate aceste orori se ştia încă din primele săptămâni de după decembrie 1989. Toată presă străină a scris atunci despre aceste centre de plasament în care minorii erau ţinuţi în condiţii animalice. De aproape 30 de ani am lăsat acesta temă în afara oricărui interes, nu s-a sesizat nimeni”, a declarat Radu Preda (foto), preşedintele IICCMER.

Preda a a mai arătat că numărul real al victimelor este greu de estimat, acesta fiind de peste 10.000 de persoane, atât supravieţuitori cât şi morţi în aceste trei cămine pentru minori nerecuperabili. „Numărul victimelor este greu de estimat. Noi am ajuns la peste 10.000. Sunt peste 10.000 de victime ale sistemului, nu ale unor oameni. Acesta este prima plângere privind crime sistematice şi sistemice care privesc cele trei dimensiuni. Pe de o parte cea administrativă, sunt oameni care concret erau vinovaţi de ceea ce se întâmplă, profesional, doctori sau alte meserii ale unor oameni care nu şi-au făcut treaba până la capăt şi politică, pentru că aceste instituţii erau sub control politic. Erau controlate de factorul politic, şefii acestor instituţii erau puşi de organele de partid judeţene, respectiv naţionale”, a mai susţinut preşedintele IICMER.

„Responsabilii atrocităţilor primesc pensii generoase”

Radu Preda susține că responsabilii de aceste atrocităţi petrecute acum aproape 30 de ani sunt încă în funcţii sau primesc pensii generoase, fără să fie traşi la răspundere în toată acesta perioada.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat joi, 1 iunie 2017, într-o conferinţă de presă, înaintarea unui denunţ (nr. 281/P/2017) către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației, se arata pe site-ul IICCMER

La conferinţa de presă au luat cuvântul Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Cătălin Constantinescu, consilier juridic, şi Izidor Ruckel, unul din zecile de mii de orfani neglijaţi descoperiţi de presa occidentală în 1990, adoptat la momentul respectiv de o familie americană.

Regimul din instituţiile menţionate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea Statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (număr provizoriu). Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 – 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 – 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în  perioada 20 ianuarie 1973 – 31 decembrie 1991.

Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre consecințe creșterea mortalității materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi.

Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască.

Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.

Experții IICCMER au constatat nenumărate cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile. Astfel, relocarea minorilor din leagăne și case de copii spre căminele-spital poate fi privită atât din perspectiva izolării minorilor ce nu puteau fi recuperaţi, cât şi a acelora perfect sănătoşi, ale căror costuri nu puteau fi acoperite integral de către stat.

IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din ţară, din care se trimit spre organele de anchetă penală rezultatele în privința a trei dintre ele, având în vedere probele obținute până în prezent. Investigațiile IICCMER vor continua și după această sesizare.

Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, consemnate în actele de moarte, sunt (vezi detalii în dosarul de presă anexat mai jos):

Cighid: bronhopneumonie – 61 cazuri, encefalopatie cronică infantilă – 52 cazuri, enterocolită acută – 4 cazuri, epilepsie și traumatisme cranio-cerebrale – câte 3 cazuri).

Păstrăveni: encefalopatie cronică infantilă – 163 cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriție proteo-calorică și oligofrenie – câte 11 cazuri.

Sighetu Marmaţiei: bronhopneumonie – 57 cazuri, epilepsie – 8 cazuri, malformaţie congenitală – 6 cazuri, enterocolită – 5 cazuri, toxicoză – 4 cazuri.

În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din cele trei centre.

Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice.

Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

„Regimul comunist, criminal, din prima clipă şi până în ultima”

„Să nu uităm că o bună parte dintre crimele comunismului s-au consumat în cadrul unui sistem. Există o mitologie pe care ne-am dori să o demontăm, cum că în România comunismul a avut două părţi, o parte mai sinistră a anilor 50 şi 60, iar partea a doua când ar fi fost un comunism cu faţă umană. Nu. Regimul comunist, din prima clipă şi până în ultima, a fost un regim criminal iar aceste crime se pot vedea la tot pasul, fie că e vorba de cei împuşcaţi pe frontiera româno-sârbă, fie că este vorba de tratamentele aplicate acestor copii instituţionalizaţi, tratamente care ar trebui să ne umple de ruşine. Societatea românească a fost capabilă să  nască mostruozităţi de acest fel. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit şi să fie o lecţie de istorie dar şi de bune practici pe viitor. Responsabili de aceste fapte sunt astăzi bine merci în funcţii, au diverse meserii onorabile sau primesc pensii foarte generoase”, a mai arătat  Radu Preda.

Cătălin Constantinescu, consilier juridic al IICCMER, a precizat că regimul de viaţă al minorilor din cele trei cămine spital se caracteriza prin cinci factori. „Lipsa condiţiilor igienico –sanitare minimale, vorbim aici de haine murdare şi rupte, de podele acoperite de urină şi fecale; lipsa alimentaţiei corespunzătoare – există imagini cutremurătoare cu terciul cu care aceştia erau hrăniţi forţat; copiii erau ţinuţi în frig şi umezeală, cu pereţii acoperiţi de mucegai; lipsa asistenţei medicale. Copiii nu erau trataţi nici la faţa locului şi nu erau duşi la spital. Nici autopsii nu se făceau potrivit regulamentului, în actele de deces erau trecute boli ce păreau a fi cauza decesului; copiii erau complet izolaţi de societate şi de propriile familii, care erau înlăturate”, a arătat Constantinescu.