Pe aceeași temă
Deciziile luate joi de consilierii Capitalei inseamna ca bucurestenii vor plati mai multi bani in contul impozitelor pe 2016, arata Hot News. Astfel, cota de impozitare pentru persoane fizice, pentru cladiri rezidentiale ramane de 0,1%, iar pe cele nerezidentiale de 0,2%. In cazul persoanelor juridice, cota de impozitare pentru cladirile rezidentiale este de 0,2%, iar pentru cele nerezidentiale - 1,5%. Si masinile hibride cu o capacitate cilindrica de pana la 2200 cm cubi primesc o reducere cu 100% de la plata impozitului local. Apare si o taxa hoteliera de 1% din valoarea cazarii pentru promovarea turistica.
Probleme cu TVA-ul
Romania are cel mai mare deficit in ce priveste gradul de colectare a TVA raportat la Europa Centrala si de Est, arata datele oficiale prezentate de Comisia Europeana in luna Noiembrie. Statele membre ale Uniunii Europene din Europa Centrala si de Est au printre cele mai ridicate niveluri de deficit in colectarea TVA. Intre 22,4% in Cehia si 41,1% in Romania se situeaza nivelurile, potrivit datelor CE citate de Daniel Anghel, lider Impozite Indirecte CEE la PwC.
Oficiali din cadrul ministerelor de Finante si ale Economiei din cinci tari din Europa Centrala si de Est (Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia) au facut apel la o abordare comuna pentru combaterea fraudei de TVA si cresterea colectarii veniturilor bugetare din TVA.
Si celelalte state dispun de cifre mari in ce priveste colectarea TVA: 24,4% (Ungaria), 26,7% (Polonia) si 34,9% (Slovacia). In ultimii ani, cateva tari CEE (cum ar fi Romania, Slovacia, Polonia) au initiat reforme ale administratiilor fiscale, precum si programe de modernizare menite sa reduca deficitul de colectare a TVA-ului.
"Aceasta problema comuna a regiunii costa bugetele de stat ale celor cinci tari CEE in jur de 27 de miliarde de euro anual. Daca privim in perspectiva, aceasta suma este mult mai mare decat totalul veniturilor anuale obtinute din taxe in Slovacia (21,8 miliarde de euro in 2013, conform datelor furnizate de OECD).
In economia globalizata de astazi, in care evazionistii fiscali isi pot schimba nestingheriti tarile de rezidenta pentru a profita de portitele legislative, devine esential ca tarile CEE sa abordeze problema fraudei fiscale impreuna, intr-un mod coerent si coordonat. Prin urmare, tarile CEE ar trebui sa-si intensifice schimbul de bune practici si sa conlucreze in lupta impotriva fraudei fiscale si in reducerea deficitului de colectare a TVA-ului.
In plus fata de beneficiile aduse guvernelor, reducerea fraudei fiscale ar aduce beneficii si mediului de afaceri, datorita reducerii costurilor de TVA si eliminarii concurentei fiscale neloiale", a argumentat Daniel Anghel.