Pe aceeași temă
Danileţ spune că inclusiv raportul citat este greșit, întrucât a fost confundată arhiva Biroului de Documente Secrete (BDS) a Ministerului Justiției cu arhiva SIPA.
Mâine, scria Danileţ pe pafgna sa de Facebook, veți vedea o stire rostogolită în toată presa care urăște justiția: se va spune că Macovei a primit dosare din arhiva SIPA. Știrea este falsă.
Dacă veți citi atent raportul care, chipurile, ar dovedi asta, veti vedea că:
- se vorbeste de niste dosare din cadrul MJ (Biroul de documente secrete), or Arhiva SIPA era în altă instituție, ANP;
- acele dosare ar fi fost date în 2005, or SIPA se desființează și arhiva se sigilează in 2007;
- Comisia de inventariere a arhivei SIPA se constituie în 2007 și niciun document nu a ieșit din Arhiva;
- evident, nu se va spune ce a făcut Macovei cu documentele pe care își imaginează unii că le-a primit cu doi ani înainte să existe.
De asemenea, veți mai vedea o stire privind dispariția a 17 dosare ale unor fosti magistrați și miniștri. Nu se va spune însă că acea 'sustragere' este dezvaluita de fostul judecător Turianu care zice că a avut avut loc în toamna lui 2007, or Macovei plecase de la MJ in aprilie, iar ultimii din echipa in luna mai, a scris judecătorul pe pagina sa de Facebook.
Ulterior, tot el afirmă, pe Facebook:
Prin raportul publicat azi de EvZ sunt înlăturate, practic, toate acuzațiile făcute de Andronic cu privire la mine, Paul Dumitriu și Monica Macovei in urma cu o săptămână! Din arhiva SIPA nu au fost luate, copiate, modificate documente.
Mulțumesc EvZ pentru furnizarea a acestui raport procurat pe surse de la cineva care a încălcat Legea informațiilor clasificate și care va fi, sper, cercetat de DIICOT in plângerea depusă de mine. Voi folosi acest raport - a cărui publicare oficiala ar fi durat prea mult, timp in care suspiciunile asupra mea ar fi dăinuit - in procesul de calomnie săvârșită în formă continuata împotriva lui Andronic și a societății care editează ziarul.
Ce a scris Danileţ pe blogul său
Judecătorul Cristi Danileț a scris, pe larg, pe blogul său, despre informațiile vehiculate cu privire la arhiva SIPA:
„În săptămâna 15-22 mai 2017 au apărut o serie de minciuni despre arhiva SIPA. Astfel s-a creat în mod voit un fel de legendă cu scopul de a deruta opinia publică cu privire la misiunea justiției și, cine știe, poate chiar de a intimida acum pe unii magistrați care au spre soluționare în această perioadă cauze extrem de importante. Remarc în continuare că nimeni nu este interesat de ce a apărut acest serviciu secret, cum și-a îndeplinit obligațiile, de ce au fost spionați magistrații și, mai ales, nu se face legătura între lipsa marilor dosare judiciare în perioada când exista serviciul și apariția acestor dosare după ce el este desființat.
Mai jos, scrie Danileţ, "demontez fiecare dintre alegațiile apărute în spațiul public":
Macovei și-a sustras propriul dosar de la SIPA (Mocanu și A3): Documentele produse de SIPA erau topite o dată la cinci ani. Macovei a venit la MJ în decembrie 2004, când SIPA se transformase deja în DGPA. În Arhiva sigilată în februarie 2006 erau/sunt documente din 2001-2005; or, Macovei plecase din magistratură în 1991, prin urmare când a devenit ministru nu putea avea acces la vreo informație de când fusese ea procuror care să fi fost colectată de SIPA, care de abia se înființa în 1991 și, până în 1997, avea să se ocupe doar de deținuți, nu și de magistrați.
O cercetătoare CNSAS a expertizat arhiva SIPA (EVZ și RTV): Niciun expert, cercetător sau istoric de la CNSAS nu a avut contact fizic cu arhiva, afirmă Danileţ.
În arhivă era un xerox ultraperformant (Andronic și Mocanu): în Arhivă nu este loc nici de mișcat un om, darămite de instalat un xerox. Șeful comisiei de inventariere a arhivei de pe vremea lui Chiuariu a declarat că exista un copiator în sediul ANP, dar în afara Arhivei și care deservea birourile din această instituție, susţine Cristi Danileţ.
Tapalaga a avut acces la arhivă (Andronic, Mocanu): arhiva SIPA s-a constituit în iunie 2006. Tapalagă a lucrat la MJ doar în primele luni din 2005.
Camerele din interiorul arhivei nu au funcționat pe vremea comisiei Macovei (Andronic): Contractul pentru instalarea camerele video s-a încheiat în februarie 2007, adică în perioada când sunt numiți membrii din comisia Macovei. Este stupid să crezi că mai întâi MJ comandă camere, ca apoi cineva de la MJ să le deregleze ca să permită accesul nesupravegheat al comisiei. Oricum, camerele sunt instalate pe hol și fuseseră îndreptate către ușile arhivei. Revizia anuală a avut loc în septembrie 2007 când se remediază defecțiuni la sistemul de filmare, nu la camerele video de pe hol. Macovei părăsise MJ în aprilie 2007, iar restul echipei în luna mai 2007. afirmă judecătorul
Echipa Macovei a distrus sau rescris hard-diskurile conținând arhiva SIPA (Andronic): echipei Macovei nu i s-a predat vreun hard disk sau alt suport în afara documentelor imprimate, care nu erau înregistrate, opisate, inventariate în vreun fel. Tot așa sunt găsite de echipa numită de Chiuariu, spune Danileţ.
Echipa Macovei a copiat documente din arhivă pe care i le-a dat acesteia (Andronic): Macovei avea în subordine DGPA (fosta SIPA) când a ajuns ministru, deci nu era nevoie să desființeze un serviciu pentru a beneficia de documentele sale, ci ca ministru putea să ordone obținerea unor informații de competența acestuia. Din fericire, Macovei e cea care a decis desființarea acestui serviciu. Eu nici măcar nu am divulgat către ministru informațiile găsite, iar de sustras documente nici nu poate fi vorba, acest lucru fiind infracțiune și urmând a fi lămurit în zilele următoare de către DIICOT, conform lui Danileţ.
Danileț a făcut ștersături și adnotari de mână în notele informative (Andronic): Notele informative sunt scrise la mașina de scris sau la computer, deci nu aveau cum să fie modificate de mână. Eu sunt cel care în mod public am făcut în anul 2009 afirmația că unele au o mențiune scrisă de mână „către cabinetul ministrului”. O modificare a unor documente și, mai ales, o stabilire a autorului ei nu se poate face decât printr-o expertiză, ceea ce nu a solicitat nimeni și nici nu s-a făcut vreodată. Oricum, este exclus ca eu să fac vreo modificare a unui document oficial, fie el și nelegal, afirmă Danileţ.
Din arhivă au dispărut pe vremea lui Macovei 12-14 dosare ale unor judecători care apoi au avansat pe scară ierarhică (Andronic): Din 2005 întreaga carieră a magistraților este gestionată de CSM. Cu sau fără aceste documente în posesia ministrului, cariera lor nu mai putea fi influențată, așa cum se întâmpla înainte. Pe vremea ministrului Macovei nu aveau cum să dispară documente din arhiva SIPA, pentru simplul motiv că acele camere erau sigilate. Interesant, fostul judecător Corneliu Turianu afirmă în anul 2016 că dosarul lui și a încă 16 magistrați a dispărut din arhiva SIPA pe vremea ministrului Chiuariu.
Arhiva SIPA a fost spartă (Costiniu și Mocanu): Arhiva SIPA se află în două camere sigilate, în spatele unor uși cu grilă de metal, din sediul ANP. Niciodată nu a fost raportată o spargere la ANP sau la Arhiva SIPA. Dar în 2005 a fost găsit un fișet spart în sediul MJ, unde se afla dosarul de achiziție publică cunoscut drept „Palatul de Justiție” și de acest lucru au aflat mai mulți funcționari din minister. Însă arhiva SIPA avea să se constituie un an mai târziu.
Danileț a dus secrete la Ambasada SUA (Ciutacu, Ciuvică, Abraham, Bolcaș): nu am fost niciodată la Ambasada SUA să vorbesc despre SIPA și, în nici un caz, mai înainte de 2011, când am fost invitat la sărbătoarea națională a SUA. Am vorbit despre SIPA oricui m-a întrebat despre ea, inclusiv la o conferință internațională în 2009 când au participat și reprezentanți ai unor ambasade; imediat după acea conferință apar relațiile cuprinse în Wikileaks, afirmă Danileţ.
Mai înainte de a fi în sediul ANP, arhiva SIPA a fost în MJ (A3): SIPA a fost o direcție al cărui sediu a fost tot timpul în ANP. La desființarea serviciului, documentele din structura centrală și cele 10 servicii teritoriale s-au adunat direct în două camere de la ANP unde se află și azi. În MJ nu a funcționat nici măcar un birou al SIPA; documente ale SIPA nu au fost depozitate/arhivate în MJ, susţine judecătorul.
Norica Nicolai a fost respinsă ca ministru pe baza dosarului din arhiva SIPA (Realitatea TV): Norica Nicolai este respinsă de Președintele Statului pentru funcția de ministru al justiției în anul 2008. Arhiva fusese sigilată în 2006 și cuprindea documente din 2001-2005. Or, Norica Nicolai părăsise magistratura în 1991; mai mult, Parchetul General a confirmat că el a furnizat Președintelui mapa profesională, acest lucru figurând și în decizia 98/2009 a CCR, spune Danileţ
Serviciile secrete au fost interesate de documentele din arhiva SIPA (A3): Niciun document din arhiva SIPA nu a fost predat vreunei instituții de stat, căci inventarierea nu s-a terminat nici de către comisia Macovei, nici de către cea numită de Chiuariu, întrucât amândoi miniștrii și-au încetat intempestiv activitatea. Cel puțin Macovei a avut o delimitare clară a justiției de serviciile de informații. De altfel, ea este cea care a introdus în Legea 303/2004 obligația magistraților de a declara dacă au fost colaboratori, informatori sau agenți ai securității, interdicția ca astfel de magistrați să ocupe funcții de conducere sau să fie membri CSM, precum și interdicția ca magistrații să fie colaboratori, informatori sau agenți ai actualelor servicii de informații., afirmă Danileţ.
Lista publicată de Ministrul Justiției
Ministrul Justiției a anunțat că va desecretiza arhiva SIPA și a publicat numele celor care au vizita arhiva începând cu 2007 până în 2013, când a avut loc ultima vizită.
Scandalul a reizbucnit după ce Dan Andronic i-a acuzat pe Monica Macovei şi Cristian Danileţ că au fotocopiat ilegal informaţii secrete despre procurori şi judecători
Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat că a sesizat Parchetul General în legătură cu informaţiile din articolul privind arhiva SIPA apărut în Evenimentul Zilei, sesizarea sa vizând „deţinerea sau dezvăluirea nelegală a unor informaţii din arhiva SIPA”.
Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.
Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.