Pe aceeași temă
1. Din textele comparate ale lucrării de doctorat a lui Victor Ponta şi cărţile din care acesta s-a inspirat (Dumitru Diaconu – Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate, Editura All Beck, 1999; Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal, Editura Tempus, 1996 şi Ion Diaconu - The International Criminal Court: A New Stage, Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002) reiese că zeci de pagini sunt identice, fără a avea vreun semn de citare sau note de subsol. Consideraţi că se poate vorbi în această situaţie de plagiat?
2. Care ar trebui să fie consecinţele în acest caz?
3. În cazuri similare din străinătate (Ungaria şi Germania), comunitatea academică a reacționat ferm. Consideraţi că ar fi normală o atitudine de acelaşi tip şi în România?
1: Când studenţii noştri predau lucrarea de licenţă sau de disertaţie, sunt rugaţi să declare, în scris, pe propria răspundere, că ideile şi conţinutul tezei le aparţin, iar coordonatorul ştiinţific semnează în solidar. Softurile achiziţionate de universităţi, menite să depisteze plagiatul, la nivelul acesta modest, al lucrărilor de licenţă, semnalează orice depăşeşte un paragraf. În acest context, mai multe pagini care nu sunt semnalate cu referinţe nu pot decât să constituie un semnal de îngrijorare pentru orice cititor, chiar şi mai puţin avizat.
2: Din modestele mele cunoştinţe, dacă un cadru didactic universitar este pus într-o asemenea situaţie, şansele sale să rămână în sistem sau, cu atât mai mult, să fie promovat, sunt minime. El/ea riscă sancţiuni grave din partea comisiilor abilitate. În cazul unor persoane publice, România nu a înregistrat încă un precedent. Poate de aceea, subiectul este tratat lejer adesea chiar şi în presa românească, într-o cultură în care plagiatul nu înseamnă decât, eventual, o regretabilă omisiune. Ceea ce se spune şi se scrie însă pe plan internaţional despre cazurile de plagiat detectate în ultimul timp în România ar trebui să ne îngrijoreze. Acolo se semnalează clar că lipsa de atitudine a societăţii româneşti faţă de plagiat în general este o bulină neagră pentru întreaga ţară, nu pentru o persoană sau un grup de persoane.
3: În străinătate, unde plagiatul este sancţionat aspru, persoanele care se fac vinovate riscă, în sistemul academic, pierderea locului de muncă. În ce priveşte persoanele publice, presiunile din partea societăţii civile şi a presei sunt atât de mari, încât ignorarea problemei, trecerea ei pe plan secund, negarea ei sau alte acţiuni de acest gen care au loc în aceste săptămâni în România sunt practic imposibile. În ţări cu tradiţie democratică, Germania, de pildă, persoane publice cu o cotă de popularitate foarte mare şi cu perspective politice de necontestat nu au putut alege decât soluţia demisiei.
