Macovei:Guvernul, activarea Mecanismului de Protecţie al UE pentru imunoglobulină

E.b. | 05.02.2018

Europarlamentarul Monica Macovei afirmă că Guvernul trebuie să ceară de urgenţă activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE, pentru a solicita imunoglobulină din alte state membre.

Pe aceeași temă

 

 

"Este evident că Ministerul Sănătăţii a eşuat în încercarea de a găsi soluţii pentru a asigura imunoglobulină pentru pacienţii cu boli de imunitate. Ştirile de astăzi, care arată că pacienţii nu şi-au primit medicamentele nici în ianuarie, demonstrează impotenţa guvernanţilor şi nepăsarea faţă de viaţa oamenilor. Nu trebuie să moară oameni din cauza incompetenţei celor care ne conduc", afirmă Monica Macovei, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

 

Europarlamentarul reaminteşte că Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate, a răspuns scrisorii pe care i-a trimis-o, în luna decembrie, prin care îi atrăgea atenţia asupra "situaţiei critice în care se află pacienţii cu boli de imunitate care nu mai primeau imunoglobulină".

"

Comisarul european preciza şi ce poate face Guvernul României în această situaţie: activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE; contactarea directă a producătorilor care fabrică imunoglobulină pentru a restabili neîntârziat aprovizionarea; introducerea restricţiilor de export pentru medicamentele ale căror stocuri riscă să se epuizeze; creşterea numărului şi diversificarea produselor aflate în sistemul compensat, pentru a asigura mai mulţi furnizori pe piaţa naţională; reorganizarea Centrului de Transfuzie Sanguină, care poate deveni o sursă locală de imunoglobulină; solicitarea de asistenţă tehnică prin intermediul Serviciului de Sprijin pentru Reforme Structurale (SSRS), pe baza unei cereri adresate Comisiei Europene", menţionează Macovei. 


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22