Meleşcanu, despre reacția lui Rogozin: Gest deliberat pentru a ne crea dificultăţi cu Rusia

I.g. | 01.08.2017

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, la Antena 3, că gestul vicepremierului rus Dimitri Rogozin, privind survolarea spaţiului aerian al României, a fost "deliberat", el având intenţia de a crea "dificultăţi" în relaţiile cu Rusia, ca urmare a sancţiunilor impuse de UE.

Pe aceeași temă

 

"Din punctul meu de vedere, toată această chestiune, cu survolul României, a fost în mod clar prevăzută ca să creeze un diferend politic între România şi Rusia. Şi spun acest lucru pentru că, cu câteva zile înainte de a pleca spre Transnistria, Rogozin a dat pe Twitter informaţia că va survola teritoriul României şi a pus şi harta respectivă, ca să vedem pe unde intră, pe unde iese şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere a fost o chestiune deliberată de vicepremierul Rogozin, pentru a crea dificultăţi în relaţiile dintre România şi Rusia”, a spus Meleşcanu.

 

El a apreciat că intenţia lui Rogozin a fost să demonstreze că sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană cu privire la anumiţi demnitari care sunt pe lista neagră şi care nu au voie să călătorească sau să tranziteze teritoriile ţărilor membre ale Uniunii Europene nu funcţionează.

 

România a interzis survolarea spaţiului său aerian pentru avionul în care se află vicepremierul rus Dimitri Rogozin, scria deschide.md, citând surse avizate. Conform presei din Republica Moldova, Rogozin ar fi urmat să ajungă la Chişinău, însă i s-a interzis să tranziteze România, iar Ucraina a interzis ca orice avion rusesc să intre în spaţiul său aerian. Conform sursei citate, aeronava s-a aflat deasupra Ungariei. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, într-un răspuns la o solicitare News.ro, că autorităţile de la Bucureşti nu au fost de acord ca Dmitri Rogozin să survoleze spaţiul aerian naţional, scrie News.ro.

 

Vicepremierul Rus Dimitri Rogozin a scris pe Twitter, referindu-se la refuzul autorităţilor de la Bucureşti de a permite accesul avionului în care se afla în spaţiul aerian românesc, că această decizie a pus în pericol vieţile pasagerilor, încheindu-şi postarea cu ameninţarea: "Aşteptaţi răspuns, nemernicilor!".

 

Ulterior, el a avertizat că Rusia va pregăti "sancţiuni speciale" împotriva celor care au împiedicat vizita sa în Republica Moldova. Igor Dodon şi Dmitri Rogozin urmau să participe la ceremonii în regiunea transnistreană organizate cu ocazia a 25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22