Ministrul Educatiei a aprobat noua componenta a Consiliului National de Etica a Cercetarii

Dora Vulcan | 02.11.2016

Ministrul Educației Naționale şi Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat astăzi, 2 noiembrie, prin ordin, noua componență a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), organism consultativ al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) cu atribuții în coordonarea şi monitorizarea aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare-dezvoltare la nivel naţional.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Din noul CNECSDTI fac parte 19 cercetători şi cadre didactice de la institute de cercetare şi universităţi din țară şi din străinătate, numiţi pentru un mandat de 4 ani.

 

 

 

Preşedintele CNECSDTI este prof. univ. dr. Dacian Cosmin Dragoș (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca), iar vicepreşedinţi sunt dr. Mihai-Octavian Dima (Institutul Naţional de Fizică Nucleară - „Horia Hulubei”) şi dr. Alexandru Popa (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe).

 

 

 

Componența CNECSDTI a fost stabilită, pentru prima dată, în urma unui amplu proces de selecție, derulat între 22 iulie și 23 septembrie 2016, în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, care asigură  secretariatul CNECSDTI. 

 

 

 

În această perioadă, 115 reprezentanți ai comunităţii ştiinţifice și-au depus candidatura pe platforma brainmap.ro pentru calitatea de membru în Comitetul de selecţie a membrilor dar şi pentru cea de membru CNECSDTI. Pe parcursul acestui proces s-au derulat două consultări publice: în perioada 18-22 august 2016 pentru propunerile privind componența Comitetului de selecție şi în perioada 19-23 septembrie 2016 pentru propunerile de membri ai CNECSDTI.

 

 

 

 

Criteriile de selecție s-au axat atât pe o conduită profesională și morală ireproșabilă, dublată de responsabilitate, echilibru, capacitate de analiză obiectivă și reziliență la presiuni exterioare dar, mai ales, pe experiența  proprie în activitatea de cercetare, la nivel înalt, recunoscută în țară și străinătate. Mecanismul de selecție, indiferent de poziția vizată, a exclus candidaturile demnitarilor și ale membrilor structurilor de conducere ale partidelor politice, precum şi candidaturile conducătorilor organizațiilor de cercetare-dezvoltare.

 

 

 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiintifice va face public în curând Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNECSDTI, aflat în acest moment în curs de avizare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22