Pe aceeași temă
Crin Antonescu abandonează cu impetuozitate marile cauze pentru care partidul s-a prefăcut că luptă pe vremea când domnia-sa era un simplu vicepreşedinte. Nu, nu e vorba despre lupta bunului-simţ cu dictatura, ci despre votul dat împotriva Legii ANI.
Deşi susţinerea corupţiei nu este nici pe jumătate o cauză atât de mare precum „dictatorul cocoţat la Cotroceni“, totuşi şi ea merită niscaiva eforturi. Ca dovadă, Crin Antonescu a reuşit să nu absenteze de la Senat şi să ţină un discurs de inspiraţie străină. Ceea ce nu-i stă în obiciei. Vorbele şi „excepţionalele argumente“ ale lui Frunda, colegul de arme în războiul sfânt împotriva deconspirării averii altora, căci el personal e „sărac şi cinstit“, l-au impresionat atât de tare încât le-a citat. Un alt motiv poate fi şi acela că e mai simplu să te dezici de ANI prin intermediari. Poate aşa electoratul nu va băga de seamă şi măgăreaţa va cădea doar pe UDMR şi PDL.
Mă gândesc însă că lipsa de inspiraţie ar putea fi cauzată şi de lipsa mobilului interior şi exterior. Adică, de absenţa din peisaj a dictatorului, singurul capabil să dea aripi imaginaţiei lui Crin. Căci, nu-i aşa?, e complicat să dai vina pe Băsescu, exact când te pregăteşti să votezi împotriva amendamentelor acestuia. Unele care ar fi făcut-o pe biata ANI mai vioaie.
Când dictatorul nu-i acasă, Antonescu vorbeşte ca toţi ceilalţi politicieni. Să luăm exemplul discursului aţos prin care a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională tăierea cu 25% a salariilor, taman la două zile după ce Curtea spusese că e OK. Când însă e un subiect care permite dezvoltarea în voie a temei dictaturii, Antonescu redevine el însuşi. O tânără speranţă ţintuită în antiproiect.
