Puterea  de a merge mai departe. Smaranda Vultur în dialog cu Melania Cincea

Şi cu asupra de măsură meritat. Ea devenit una dintre vocile cele mai limpezi şi bine articulate ale urbei noastre, cu ecou mult dincolo de graniţele ei. Nu există eveniment fierbinte la care să nu rezoneze în numele apărării democraţiei şi libertăţii. Întotdeauna bine documentată şi cu o viziune mai larg umană. Reacţionează prompt când admiră sau se enervează. Îl scoate la rampă pe cel în cauză, fie că e de reliefat un adevăr sau un succes remarcabil, fie că e de arătat cu degetul cel care acţionează în numele răului şi îl propagă în societate.

 Face faţă incredibil de bine atacurilor de pe FB unde omul îşi dă cu părerea sau atacă sub anonimat.  La asta mă refeream, când o întrebam de curaj. Are răbdare şi o platoşă de nepătruns: argumentul bunului simţ şi al logicii, judecata morală. Ceea ce îi aduce şi mulţi admiratori. Mulţi peste cel al denigratorilor de ocazie.

 De multe ori, citind-o, m-am gândit că are vocaţie de scriitoare. Discursul ei ocoleşte sau străpunge clişeele, are graţie şi stil. Ştie să mânuiască şi verbul mai aprig, polemic. E tranşantă când e necesar, îşi susţine ideile până la capăt şi apelează la nuanţe când e de dezbătut un subiect mai dificil. E minuţioasă şi plină de scrupul când face jurnalism de investigaţie şi dă cortina ipocriziei la o parte.

 Am avut-o interlocutor de câteva ori, în calitate de intervievată a ei, am colaborat la câteva desanturi în memorie, cu ocazia vreunei comemorări.

Cum azi e sărbătorită pentru calităţile ei, m-am gândit să îi dau prilejul de a schimba rolurile. Să fim noi cei care o ascultă vorbind despre ea. Le-a dat atâtora ocazia de a face asta. I-a transformat în voci publice, a dezvăluit destine, cariere, istorii familiale, analize şi reflecţii politice. A adus la suprafaţă trasee ale curajului şi demnităţii, care au consacrat eroi şi eroine uitate. Le-a dat puterea Puterii a Cincea.

 În ce o priveşte, e mult mai discretă. Sper ca răspunsurile la întrebările mele să fie totuşi, în schiţă, un autroportret.

( Smaranda Vultur)

Cum ai ajuns la jurnalism?

Dintr-o întâmplare. Mai precis, în urma unui eşec: am ratat admiterea la Academia de Poliţie – nu făcusem faţă concurenţei de aproape 30 de candidaţi pe un loc  – şi mi-am spus să fac, timp de un an, până la următoarea sesiune de admitere, ceva provizoriu. Aşa m-am înscris la Jurnalism. Doar că ceea ce am luat în calcul ca provizorat s-a dovedit a fi o uşă deschisă spre drumul pe care îl aveam de fapt de parcurs. Spre sfârşitul semestrului II din anul I am fost întrebată de Marcel Tolcea, care îmi era profesor, dacă nu vreau să fac practică, timp de două săptămâni, la un ziar, la Timpolis. O etapă estivală din „provizoratul” asumat, mi-am spus, cu gândul că am în faţă admiterea din toamnă la Academia de Poliţie. N-a fost, însă, aşa. Acolo am rămas, acolo sunt şi azi. Aşadar, sunt în presă printr-un joc al destinului. Aş spune că cineva, undeva, a făcut în locul meu alegerea. Cea mai bună pe care o putea face! Nu mă văd profesând altceva. Contaminarea cu „microbul” jurnalismului, care efectiv dă dependenţă de profesie, s-a produs însă după mai mulţi ani de meserie.

De unde îţi vin curajul şi determinarea?

Nu este curaj. În opinia mea, de curaj dau dovadă jurnaliştii care profesează în regimuri autocratice, dictatoriale, oameni care îşi riscă libertatea sau viaţa prin ceea ce scriu sau spun. Într-o democraţie, cu toate imperfecţiunile ei, ca jurnalist nu eşti expus unor astfel de pericole. Eşti expus uzurii nervoase în lupta cu fel de fel de oameni cu funcţii şi putere provizorii, care pun, într-o formă sau alta, piedici ieşirii la lumină a unui adevăr. Dar cu răbdare şi perseverenţă pot fi depăşite majoritatea obstacolelor. Aşadar, nu curaj, o formă de asumare a „efectelor secundare” ale profesiei.

Determinarea vine pe de o parte dintr-o permanentă competiţie cu mine însămi, iar pe de alta, din reacţiile la articolele pe care le scriu: fie un semn de apreciere din partea publicului, fie reacţii instituţionale, mai ales când acestea vin după săptămâni întregi în care, prin ignoranţă, prin sfidare, m-au obligat să recurg la toate căile şi tertipurile legale pe care le-am avut la dispoziţie. Mă motivează, în mare măsură, şi întâlnirea şi dialogul cu oameni pe care îi apreciez. Jurnalismul este o profesie care oferă, aproape zilnic, o sumă de satisfacţii mai mici sau mai mari. Fiecare în parte şi toate laolaltă contribuie la determinarea de a continua.

Ce tip de jurnalism preferi dintre cele pe care le practici?

Îmi place tot ceea ce fac, nu am simţit niciodată ca fiind o corvoadă, chiar dacă uneori intervine o oboseală interioară cu efect de mlaştină.

În ultima vreme m-am apropiat mult de interviu. I-am descoperit frumuseţea târziu, în urmă cu vreo zece ani, tot dintr-o întâmplare. Oferă satisfacţii profesionale, pentru că un interviu bun, bine documentat, nu este foarte uşor de făcut şi – deşi din exterior nu se vede, realizarea lui necesită timp şi rigoare –, în plus, oferă bucuria întâlnirii şi a dialogului cu oameni pe care îi apreciez pentru modul în care şi-au construit cariera şi posibilitatea de a învâţa câte ceva de la fiecare dintre ei.

Are Puterea a Cincea putere?

Înaintea răspunsului, aş menţiona că Puterea a Cincea este un proiect editorial pe care l-am început în 2015 cu interviurile, cu editorialele şi analizele mele politice – fiind şi un depozitar al muncii mele din ultimii ani –, cu opiniile unor oameni pe care îi cunosc şi pe care îi preţuiesc de multă vreme, cu care împart aceleaşi valori şi care aduc plusvaloare acestui proiect.

Are putere, în măsura în care mai are forţă ceea ce numim „a patra putere”, presa în formatul ei clasic. E adevărat, a mai pierdut din ea în faţa comunicării pe reţelele de socializare, unde părerologia – pe orice temă, doar pe un subiect la zi să fie – a ajuns, în opinia multora, înlocuitor comod şi la îndemână al unui articol de presă argumentat, riguros documentat ori chiar să fie preferată. E greu să lupţi împotriva acestui curent şi a algoritmilor – de neînţeles, pentru mine – la care se raportează „succesul” pe reţelele de socializare. Dar există încă un public, în general cu o educaţie peste medie, care nu ne-a abandonat şi care ne dă puterea de a merge mai departe. Şi căruia îi mulţumesc.

 Date biografice:

Sunt jurnalist la Timpolis şi fondator al paginii Puterea a Cincea (www.putereaacincea.ro).

Sunt licenţiată în Jurnalistică și absolventă a două masterate: Managementul instituţiilor mass-media şi Studii Europene Comparate. Am colaborat cu România Liberă, cu Contributors și semnez articole de opinie în Revista 22.

Sunt autoarea volumelor Frăţia penal-academică. Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele României: o investigaţie jurnalistică (Humanitas, 2018), Compoziţii pe dictafon (interviuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2018) şi 15 la Puterea a Cincea (interviuri, Humanitas, 2021).