În pofida pretenției formulate de coa­liția PSD-ALDE că moțiunea de cen­zu­ră nu este îndreptată împotriva gu­ver­nu­lui PSD-ALDE, ci a unui singur om, Sorin Grindeanu, ade­vărul este că ma­jo­ri­ta­tea a introdus du­mi­ni­că o moțiune îm­po­tri­va unui guvern și a unui prim-ministru pe care ea însăși l-a în­vestit în funcție în lu­na ianuarie. Cum s-a ajuns la această abe­ra­ție nemaiîntâlnită ni­că­ieri în lumea democratică?

Cronica unei execuții anunțate

Informații despre tensiuni sau chiar conflicte între liderul de facto al coa­liției, Liviu Dragnea, și premierul Grin­deanu circulă de multă vreme, dar evenimentele s-au precipitat în ul­timele zile și s-au degradat cu fie­care ieșire publică a protagoniștilor. Pe tot parcursul lunii mai au circulat zvo­nuri și informații că Dragnea și gruparea din jurul său pregătește fie o remaniere largă, fie schimbarea în­tregului guvern și că pretextul îl va constitui celebra evaluare a modului în care miniștrii cabinetului au în­de­plinit prevederile din programul de guvernare. Dragnea a dezmințit însă în permanență că dorește schimbarea prim-ministrului și, implicit, do­bo­râ­rea guvernului.

Sorin Grindeanu, însoţit la Palatul Victoria de Liviu Dragnea pentru prima şedinţă de guvern.

Miercurea trecută, la ora convocării Co­­mitetului Executiv Național, de­ci­zia fusese deja luată, pre­figurată fiind de ata­curile Ga­brielei Fi­rea. Dar CEX-ul nu a apu­cat să ducă până la ca­păt ce­re­mo­nia citirii și dezbaterii do­cu­men­tu­lui de eva­luare pentru că Grin­deanu a de­nun­țat o exe­cuție politică, a anunțat că nu de­mi­sio­nează și a părăsit sala. Ca răs­puns, PSD i-a retras sprijinul politic (după ce ALDE îl retrăsese anterior, semn că evaluarea avea final cu­nos­cut) și aproape toți miniștrii au de­misionat. Nu și Grindeanu, care, pen­tru prima oară în istoria PSD, încalcă regula fun­damentală potrivit căreia partidul este deasupra mem­brilor și orice de­cizie, inclusiv „asasinatele po­li­tice“, rămân în in­terior.

Din momentul în care Grindeanu anun­ță că nu pleacă de la Palatul Vic­toria începe un război în toată legea între conducerea actuală a PSD și o grupare, nu știm cât de mare, care în­cepe să se strângă în jurul lui Grin­deanu. Imediat, PSD amenință cu ex­cluderea pe oricine rămâne sau intră în Guvernul Grindeanu, iar acesta din urmă îl numește pe Victor Ponta în funcția de secretar general.

Războiul pe putere și bani

Războiul politic devine unul ins­ti­tuțional și se extinde de la disputele din PSD la instrumente gu­ver­na­men­tale și bugetare. Vineri, omul lui Drag­nea, Sevil Shhaideh, dă liber fi­nan­țărilor către administrația locală din celebrul Program Național de Dez­vol­tare Locală 2 care se ridică la 30 de mi­liarde de lei, dar Grindeanu de­nun­ță o tentativă de mită politică a ale­șilor locali ai PSD cu bani de la buget și îi destituie pe toți secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării gestionat de Shhaideh și îi ia acesteia dreptul de semnătură. Acuzațiile de securism și de pactizare cu serviciile secrete zboa­ră dintr-o parte în alta. Ponta es­te ex­clus și el din PSD, dar în paralel în­ce­pe negocierile cu parlamentarii PSD.

Dragnea ripostează și convoacă par­la­mentul pentru duminică, în vederea citirii moțiunii de cenzură, cu scopul evident de a lăsa cât mai puțin timp grupării Ponta-Grindeanu să adune suficienți adepți. Între timp, Dragnea inițiază negocieri cu partide din opo­ziție și în primul rând cu UDMR, pen­tru a obține sprijin pentru mo­țiune și reiterează amenințările cu ex­cluderea la adresa tuturor pesediștilor care nu vor vota sau vor lipsi de la votul pen­tru moțiunea de cenzură. Pe lângă ame­nințări, se vorbește despre pro­mi­siuni consistente în bani și chiar de mită.

De ce? Posibile explicații

Cum se explică divorțul Dragnea-Grin­deanu, care a generat această es­ca­ladare fulgerătoare? Pe scurt, două sunt explicațiile vehiculate: justiția și banii. Primele semne ale despărțirii dru­murilor au apărut atunci când gu­vernul a abrogat Ordonanța 13, o de­cizie care l-ar fi nemulțumit pe Drag­nea. Această nemulțumire s-a am­pli­ficat când noul ministru al Justiției ve­nit în locul lui Florin Iordache, Tu­dorel Toader, ar fi refuzat să in­tro­ducă prin ordonanță de urgență un prag pentru abuzul în serviciu și să adopte în regim de urgență mo­di­ficarea codurilor penale. Scrupu­lo­zi­tatea lui Toader i-a exasperat pe li­derii PSD și au făcut din acesta unul dintre candidații favoriți la re­ma­ni­e­re, alături de ministrul Finanțelor, Vio­rel Ștefan.

Conflictul lui Dragnea cu ministrul Finanțelor a dus la delegarea in­for­mală a lui Darius Vâlcov la acest mi­nister, unde a început să dicteze po­litica fiscală, bugetară și salarială în numele lui Dragnea și împotriva po­zi­țiilor lui Viorel Ștefan și ale lui Grin­deanu însuși. Același Vâlcov a devenit principalul călău al lui Grindeanu ca au­tor al documentului de evaluare a gu­vernului, în care a introdus, pe lân­gă celebra restabilire a relațiilor co­meciale cu o Rusie aflată sub regim de sancțiuni, și măsuri care aveau ter­men de implementare în 2018 și 2019. Unul dintre reproșurile lui Dragnea a fost și întârzierea constituirii Fon­du­lui Național de Dezvoltare, cu toate că acesta cădea în sarcina ministrului Economiei, Mihai Tudose, un apropiat al său. Unul dintre motivele cel mai puțin discutate public a fost disputa din jurul șefului ANAF, Bogdan Stan, un personaj de care Grindeanu a vrut să scape pe motive de incompetență și pe care Dragnea dorește să-l păs­tre­ze din motive de legături obscure cu celebra companie Teldrum, firma de casă a fostului baron de Te­le­or­man.

Consecința acestui război este o criză guvernamentală al cărei final și cos­turi sunt în acest moment ne­cu­nos­cute.

Lunga tradiție a execuțiilor

Istoria PSD este plină de aripi, facțiuni, lupte intestine, trădări de proporții epice, execuții și asasinate politice feroce, disidențe, excluderi, rupturi și sciziuni.

Sciziune mânjită de sânge.

Conflictul cu consecințele cele mai grave și mai violente a fost cel dintre Ion Iliescu și Petre Roman din 1991, care s-a rezolvat prin cea de-a patra mineriadă, din septembrie 1991, soldată cu patru morți și câteva sute de răniți. Mineriada s-a încheiat cu demisia Guvernului Petre Roman și înlocuirea lui cu un guvern FSN-PNL condus de Theodor Stolojan. Pe plan politic, debarcarea prin forță a lui Roman a dus la sciziunea istorică a FSN prin desprinderea, la Convenția Națională din mai 1992, a FDSN-ului lui Iliescu și Năstase. FSN a devenit în scurt timp Partidul Democrat, care, sub președinția lui Traian Băsescu, a trecut de la stânga la dreapta și de la socialiști la populari. FDSN a devenit PDSR și, din 2000, PSD.

Noaptea cuțitelor lungi.

Un moment care va rămâne în istoria infamiei politice a PSD este așa-numita „noapte a cuțitelor lungi“ din martie 2006, când capii partidului s-au strâns la Hotelul Confort din Otopeni și, după o ședință de nouă ore, l-au silit pe Adrian Năstase să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților și din aceea de președinte executiv al PSD. Năstase s-a prezentat cu intenția de a solicita un vot de încredere, dar s-a trezit victima unui complot bine elaborat, în care o grupare așa-zis reformistă condusă de Grupul de la Cluj și reprezentată de Mircea Geoană a reușit să îl îndepărteze și să pună în offside gruparea din jurul lui Ion Iliescu. Desființarea politică a lui Năstase nu ar fi fost posibilă fără câteva trădări de notorietate, printre care se numără Miron Mitrea, Ilie Sîrbu, Victor Ponta și... Liviu Dragnea.

Mărirea și decăderea lui Geoană.

Înainte de execuția lui Năstase, Geoană și Grupul de la Cluj uimiseră o țară întreagă, în aprilie 2005, când, în pofida tuturor așteptărilor, au reușit să îl impună pe Geoană președinte în dauna lui Iliescu. Atât de mare a fost surpriza și furia lui Iliescu atunci când a realizat că a fost trădat, încât s-a repezit la microfon, unde a rostit un avertisment rămas celebru: „Aveți grijă pe mâna cui dați partidul“. La același congres a fost înființat Comitetul Executiv, cel care i-a exclus acum pe Grindeanu și pe Ponta. Geoană a fost reales în octombrie 2009, când Dragnea a fost ales secretar general. Alegerile prezidențiale au scos la iveală că Geoană uitase de reformă și dăduse partidul pe mâna lui Voiculescu (coaliția de la Grivco) și Vântu. După aproape cinci luni, în februarie 2010, Dragnea îl arunca peste bord pe Geoană, iar Victor Ponta devenea președintele PSD. În noiembrie 2014, Ponta îl excludea pe Geoană din PSD.

Ponta, sufocat încet.

Din momentul în care a devenit președinte PSD, Ponta a fost în permanență secondat de Dragnea, chiar și după formarea USL. Dragnea și-a asigurat pentru sine Ministerul Dezvoltării de unde, prin primul Program de Dezvoltare Locală, și-a conservat fidelitatea liderilor locali prin alocări discreționare de fonduri publice. În 2013, Dragnea mai face un pas decisiv și devine președinte executiv. După pierderea alegerilor prezidențiale din 2014, Ponta mai rămâne un an prim-ministru, timp în care puterea îi este subminată constant. Dragnea reușește să controleze aproape toate funcțiille importante din PSD, iar pentru a contracara puterea acestuia, Ponta este silit să se bazeze din ce în ce mai mult pe liderul UNPR, Gabriel Oprea. În noiembrie, când Ponta este silit de același Dragnea să demisioneze după tragedia de la Colectiv, PSD nu ridică un deget în apărarea lui, ba chiar acordă votul de învestitură Guvernului Cioloș.

Dragnea, liderul maxim, care poate muri sinucis.

Din momentul în care a preluat frâiele partidului, Dragnea a condus cu o mână de fier care trezea nostalgii după autoritarismul lui Năstase. Flancat de o camarilă care a accesat rapid în poziții-cheie, fostul baron de Teleorman a lăsat după alegerile câștigate spectaculos orice precauție la o parte. Urmărit de spectrul dosarelor și al pușcăriei a dat o primă lovitură partidului (și României) cu Ordonanța 13, prin care voia să-și dezincrimineze propriile fapte de corupție. A reușit ca la doar două luni de la alegeri să scoată în stradă sute de mii de oameni și să revigoreze spiritul civic. N-a fost de ajuns, peste încă trei luni, din motive legate probabil de imposibilitatea de a obține un prag la abuzul în serviciu prin OUG, decide să își răstoarne guvernul pus și girat chiar de el. S-a ajuns astfel la o criză în premieră chiar și pentru PSD: o moțiune de cenzură PSD contra PSD cu final incert. Dragnea poate deveni singurul lider care se sinucide cu victoria în buzunar.

De ce pierde PSD în toate scenariile

Oricum ar fi, din această criză autoprovocată, PSD și Dragnea ies în pierdere în orice variantă imaginabilă.

Moțiunea este adoptată.

Singura certitudine este că PSD va ieși slă­bit și se va scinda. Pesediștii nu ar fi negociat cu UDMR da­că ar fi fost siguri că au voturile ne­ce­sare, pentru că nu știu câți pesediști vor trece de partea gru­pării Grindeanu-Ponta. Știu însă că vor exista unii care o vor face și care, prin sciziune ulterioară, vor slăbi actuala majoritate. De aceea, au nevoie de vo­tu­rile UDMR atât pentru doborârea gu­ver­nului, cât și în perspectiva formării unei noi majorități. UDMR se află din nou în­tr-o excelentă poziție de kingmaker și de­ja a reușit să obțină concesii legisla­ti­ve însemnate: Ziua Maghiarilor și ex­tin­derea utilizării limbii maghiare în admi­nistrație.

Din momentul adoptării moțiunii, intră însă în joc președintele Iohannis, care va trebui să nominalizeze un prim-ministru care să încerce să formeze o majoritate. Nu este obligatoriu ca Iohannis să no­mi­nalizeze un premier PSD-ALDE, indiferent ce crede Călin Popescu Tăriceanu. În acest moment va fi crucial modul în ca­re privește președintele criza guver­na­men­tală. Președintele poate considera că revolta lui Grindeanu nu a fost decât un accident intern al PSD și că, în con­ti­nuare, acest partid are toată legi­ti­mi­tatea câștigată în alegerile de pe 11 de­cembrie 2016. În acest caz, președintele va nominaliza un premier propus de PSD, dar nu orice premier. După eșecul nominalizării lui Sevil Shhaideh și eșecul Guvernului Grindeanu, președintele va ce­re garanții. De aceea, PSD nu poate ve­ni cu un nou premier de paie, o altă ma­rionetă fidelă (gen Carmen Dan), pentru că poate fi sigur de refuz. Dacă PSD nu găsește un premier cu reputație de in­te­gritate și competență, îi va fi greu să îl con­vingă pe Iohannis să mai meargă o dată pe mâna PSD.

Dacă însă președintele consideră că prin­cipalii responsabili pentru criza gu­ver­na­men­tală sunt Dragnea și Tăriceanu, atunci va trebui să le transmită că și-au anulat singuri orice legitimitate au câș­ti­gat în alegeri și, în aceste condiții, nu va numi un prim-ministru propus de coa­li­ție, ci va alege el însuși un premier, fie du­pă model Cioloș, fie din opoziție. Puțin probabil însă, ținând cont că asta ar în­semna război între majoritate și pre­șe­dinte, un război care se poate prelungi des­tul de mult, ceea ce vine în con­tra­dicție cu imperativul soluției urgente for­mulat de Iohannis. Având în vedere că au mai rămas trei ani de mandat, este imposibil ca PSD să accepte un guvern neu­tru sau să se lase aruncat în opoziție. Varianta alegerilor anticipate este și mai improbabilă, pentru că Dragnea ar risca o adevărată răscoală în PSD.

Oricum, PSD se va afla într-o situație com­plicată, fiind de așteptat ca partidul să se scindeze pe axa Grindeanu-Ponta și gruparea din jurul lor. Excluși din PSD, cei doi nu au altă variantă decât să for­meze un alt partid sau să se alăture gru­pării lui Daniel Constantin. Noua for­ma­țiune va eroda încet din autoritatea lui Dragnea și ar putea deveni un aspirator de nemulțumiți.

Ca urmare, viitorul premier va fi susținut de o majoritate fragilă care va depinde de UDMR și care va înfrunta în parlament și în spațiul public nu numai opoziția tra­dițională, ci și pe cea a grupării disidente Grindeanu-Ponta. Chiar și dacă trece mo­țiunea, PSD iese mai slăbit și Dragnea pier­de mult.

Moțiunea nu trece.

O situație complicată, pentru că e clar că PSD nu mai deține majoritatea și nici nu are aliați dispuși să i-o asigure. În­seamnă că Grindeanu (poate Iohannis) va fi convins UDMR să stea deoparte și va fi reușit să rupă o bucată sem­ni­fi­ca­tivă din PSD. Acea bucată va deveni însă nucleul în jurul căruia se vor reordona raporturile de putere în PSD, pentru că Grin­deanu va avea nevoie de o majo­ri­ta­te pe care nu pare a o găsi decât la PSD. Și pe care va trebui să o găsească cu orice preț, dacă vrea să mai rămână pre­mier.

Căderea moțiunii va mai însemna de­mi­sia sau debarcarea lui Dragnea, orga­ni­za­rea unui congres extraordinar și proba­bila alegere a lui Grindeanu în funcția de președinte. Chiar dacă ar pierde gu­ver­na­rea, gruparea lui Dragnea va rămâne în­să semnificativă în partid și parlament, ce­ea ce va îngreuna guvernarea până aproape de imposibil. Războiul pentru putere și control în PSD va continua și stabilitatea politică va fi pusă sistematic sub semnul întrebării.

Și în această variantă PSD pierde din for­ță și prestigiu, iar Dragnea pierde aproa­pe tot, pentru că la nivelul de au­to­ri­ta­rism pe care l-a impus în partid, atunci când va cădea, va cădea dramatic.

Oricum ar fi, din această criză au­topro­vo­cată, PSD și Dragnea ies în pierdere în ori­ce variantă imaginabilă.

Pagini realizate de CRISTIAN CÂMPEANU