Pe aceeași temă
Premierul a spus că la baza deciziei de suspendare a cursurilor au stat mai multe motive, unul dintre ele fiind legat de o creştere estimată a riscului de intrare în ţară a unor persoane care vin din zone cu o largă răspândire a epidemiei. "Avem informaţii despre foarte mulţi cetăţeni români care în momentul în care au aflat din presă, anterior emiterii deciziei guvernului italian, despre posibilitatea închiderii Lombardiei, şi-au făcut bagajele şi se pare că mulţi au pornit spre România", a afirmat Ludovic Orban.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a explicat că măsura suspendării cursurilor de referă la toate unităţile de învăţământ, fie ele de stat sau private. Ea a precizat că încă nu a fost luată o decizie privind modul în care vor fi recuperate cursurile și că ministerul analizează și posibilitatea realizării cursurilor online.
În ceea ce privește simulările pentru evaluarea națională și pentru bacalaureat, Anisie a spus că va fi analizată amânarea acestora.
Marcel Vela anunță toate măsurile adoptate:
A fost adoptată o decizie privind măsuri de combatere a coronavirusului:
Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi ocazionale în trafic internaţional pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia şi din Italia, începând cu data de 10 martie, ora 12.00, până în data de 31 martie, ora 12.00, ora României.
Operatorii de transport rutier care efectuează curse ce tranzitează Italia au obligaţia de a le comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia către România că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.
Se aprobă suspendarea sau, după caz, interzicerea introducerii de către operatorii feroviari de transport călători de noi trenuri directe spre Italia şi dinspre Italia spre România, începând cu data de 12 martie 2020, ora 12.00, până la data de 31 martie 2020, ora 12.00.
Operatorii feroviari au obligaţia de a distribui materiale tipărite care să aducă la cunoştinţa călătorilor faptul că cetăţenii români care vor veni din Italia către România vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma această printr-o declaraţie pe proprie răspundere la urcarea în tren.Operatorii feroviari au obligaţia de a înştiinţa cetăţenii străini că acestora nu li se va permite trecerea frontierei României dacă vin cu escală din Italia.
Se sistează programele de studii privind schimbul de experiență până la 31 martie
Se suspendă stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale
Se aprobă instituirea obligaţiei pentru unităţile de alimentaţie publică, de exemplu hypermarket, supermarket, market, magazine de cartier etc., de a lua măsuri în privinţa dezinfecţiei frecvente a suprafeţelor expuse: cărucioare, balustrade, coşuri de cumpărături, clanţe de uşi, butoane de la lifturi, grupuri sanitare etc. şi instituirea de măsuri privind evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat în toate spaţiile comerciale. Această măsură se va implementa pe baza recomandărilor Ministerului Sănătăţii în termen de 48 de ore de la adoptarea prezentei hotărâri
Sunt permise adunări cu sub 200 de participanți fără avizul DSP
Se vor transmite circulare către toate instituţiile publice şi private în vederea analizării posibilităţii desfăşurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispoziţiilor art. 108, 110 din Legea 53/2003, Codul Muncii, coroborat cu art. 2 din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, acolo unde este posibil
La nivel național autoritățile intensifică acțiunile preventive în spații publice - gări, autogări, piețe, pentru conștientizarea populației să respecte măsurile de sănătate publică
Scenariul de lucru constă în devansarea vacanței de Paște și modificarea anului școlar.
Premierul Ludovic Orban a declarat încă din debutul ședinței CNSSU că, dacă există cel mai mic risc, ar trebui suspendată activitatea în învățământul preuniversitar, scrie G4Media.ro.
Anterior, Raed Arafat a propus Grupului de suport tehnico-științific, pe care îl conduce, închiderea școlilor și grădinițelor începând de mâine, 10.03.2020, și până la data de 21.04.2020, precum și declararea stării de alertă. Nu se cunoaște deocamdată decizia Grupului tehnico-științific, dacă a adoptat forma propusă de Arafat sau a modificat proiectul cu care a intrat în CNSSU.
În același draft de propunere, se mai prevăd următoarele:
“1. Se propune, spre aprobarea CNSSU, închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020. Recomandarea fermă către copii și părinții acestora de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spațiile publice aglomerate.
2. Se propune, spre aprobarea CNSSU, sistarea, până la 31.03.2020, a stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.
3. Se propune, spre aprobarea CNSSU, transmiterea recomandării, către unitățile superioare de învățământ publice și private, de a organiza cursurile la distanță, atunci când este posibil.
4. Se propune, spre aprobarea CNSSU, declararea stării de alertă, conform prevederilor art. 2 lit. f) coroborat 20 lit. c) din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare.(…)”