Pe aceeași temă
În peisajul românesc stă să apară un fond public de investiţii, creat din participaţiile statului la diverse companii, cu scopul susţinerii economiei fără a deteriora deficitul fiscal.
Aşa cum se conturează din declaraţiile autorităţilor de la Bucureşti, fondul de investiţii controlat de stat pare a fi o replică a Fondului Proprietatea.
„Guvernul lucrează la un proiect în vederea constituirii unui fond de investiţii care să poată pune la dispoziţie resurse financiare pentru proiectele majore ale României“, a declarat recent premierul Emil Boc.
Lansarea fondului este o chestiune de luni, poate chiar săptămâni, a dezvăluit ministrul Economiei, Adriean Videanu. El a mai conturat imaginea structurii portofoliului de acţiuni care ar urma să compună noul fond prin lămurirea că vor intra şi participaţii minoritare ale Ministerului Economiei la diverse companii, lucru interesant, pentru că discutăm de domeniul energetic, aflat încă sub controlul statului. Putem include aici posibile participaţii la Romgaz, campionul naţional implicat în proiectul Nabucco, Hidroelectrica, Electrica, Termoelectrica, dar şi la companiile deja listate la Bursă, cum sunt Transgaz şi Transelectrica.
Videanu a mai lămurit şi chestiunea numelui instrumentului nou creat, care nu va fi „Fondul Naţional de Investiţii (FNI)“, de tristă amintire, cum se specula iniţial, ci o altă variantă lipsită şi ea de imaginaţie: „Fondul de Investiţii Naţional (FIN)“.
Statul nu va urmări neapărat vânzarea participaţiilor minoritare la aceste companii, ci valorificarea eficientă a acestora „în aşa fel încât să aducă bani“, a adăugat Videanu, ceea ce indică intenţia de a crea o structură de gestionare după tiparul Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF-uri), entităţi listate la Bursa de Valori din Bucureşti.
Deocamdată proiectul este neclar, susţin reprezentanţii comunităţii oamenilor de afaceri, însă economia românească are nevoie de acest tip de iniţiative, cu condiţia să existe o strategie inteligentă de acţiune.
„Crearea unui fond public de investiţii este o idee interesantă, însă ea ar trebui articulată într-un plan mai amplu de acţiune, după modelul francez. Franţa a creat în urmă cu doi ani un asemenea fond de investiţii, destinat susţinerii industriei, care s-a dovedit un instrument extrem de util şi eficace în lupta împotriva crizei financiare. Însă el a fost construit în condiţiile existenţei unei strategii ample de susţinere a industriei franceze. Acesta este un model interesant pentru România. Dacă facem doar un fond în care să se poată umbla mai lejer cu mâna, n-am rezolvat nimic“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Pârvan spune că România nu are nevoie de investiţii doar în infrastructură, unde are deja la dispoziţie fonduri europene pe care nu se pricepe să le consume, ci şi în cercetare, fundamentul unei sănătoase evoluţii a oricărei economii moderne.
„Ministerul Transporturilor are la dispoziţie fonduri europene de 4,5 miliarde de euro şi nu le consumă. Bugetul acestui minister a inclus doar 6% din aceşti bani, pentru că nu au proiecte viabile“, spune Pârvan.
Pe de altă parte, cercetarea românească trebuie să se plieze pe eficienţă şi pentru asta este nevoie de o strategie clară de dezvoltare a economiei româneşti.
„Am discutat despre planurile de investiţii cu reprezentanţi din lumea universitară şi din institutele de cercetare. I-am rugat să-şi închipuie că au la dispoziţie 2 miliarde de euro care ar putea să le finanţeze cercetările. A devenit clar că nu au un orizont, direcţii de dezvoltare care să poată fi articulate pe proiectele industriale ale ţării. Planul naţional de cercetare încă mai conţine multe studii inutile“, a adăugat oficialul AOAR.
Unul dintre riscurile pe care ar trebui să le evite acest fond de investiţii este chiar faptul că din el s-ar putea finanţa lejer suplimentarea fondurilor alocate unui proiect public, fără ca firmele implicate să se mai angajeze în competiţia licitaţiilor, ceea ce este convenabil pentru multe aranjamente de culise, avertizează Pârvan.
Specialiştii îndeamnă la crearea unor mecanisme eficiente de gestionare a fondului de investiţii, care să evite greşelile apărute în crearea Fondului Proprietatea, cu care seamănă.
„Pentru a deveni eficient, un asemenea fond trebuie să fie condus cu mare inteligenţă, mai degrabă după modelul clasic al fondurilor de investiţii americane, care au deţineri minoritare în diverse companii“, spune consultantul financiar Ionel Blănculescu, fost ministru al controlului, care a condus şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB).
„Este o replică de mici dimensiuni a Fondului Proprietatea“, consideră Ionel Blănculescu, care adaugă că această experienţă trebuie atent studiată.
Pe de o parte, Fondul Proprietatea s-a născut exasperant de greu şi nu şi-a respectat promisiunea de listare. Spre deosebire de Fondul Proprietatea, care are deţineri consistente în portofoliu, noul fond public de investiţii are posbilităţi limitate de influenţă a activităţii companiilor sau de vânzare a acţiunilor deţinute. În majoritatea cazurilor, statul este aproape captiv în companiile unde controlul este deţinut de investitori privaţi. „Când ai un pachet de 3% din acţiuni nu contezi, nimeni nu vrea să-l cumpere. Acţionarul majoritar poate chiar majora capitalul şi te trezeşti cu o deţinere infimă, care nu interesează pe nimeni“, avertizează Blănculescu. De altfel, criza a deteriorat valoarea de piaţă a acţiunilor companiilor româneşti, astfel încât statul ar ieşi în pierdere dacă şi-ar vinde deţinerile minoritare acum, mai spune Blănculescu. Deocamdată, noul fond se va bizui pe banii obţinuţi din listarea sa. //
Modelul francez
Fondurile de investiţii controlate de diversele state ale lumii au tensionat atât pieţele financiare, cât şi apele politicului în ultimii ani. Cunoscute sub numele de fonduri suverane de investiţii, ele nu au avut un profil european. Doar Franţa şi Norvegia au în acest moment astfel de fonduri, însă ele sunt diferite de modelul practicat în restul lumii. Norvegia îşi finanţează sistemul de pensii de stat prin plasamentele fondului său naţional de investiţii, în vreme ce Franţa a injectat bani în industrie, preluând în schimb acţiuni la companiile ajutate. În general, fondurile suverane au apărut în aşa-numitele economii emergente, care s-au trezit cu lichidităţi mari, pe care au dorit să le dirijeze spre proiecte strategice. Alte ţări le-au finanţat din rezervele valutare, cum este cazul de succes din Chile.
China are mai multe fonduri suverane, Rusia şi-a creat la rândul său instrumentul, până şi Botswana are un fond suveran, numit după moneda sa naţională, al cărui nume este imposibil de reprodus într-o publicaţie românească. Toate fondurile suverane au obiective strategice şi sunt deţinute şi gestionate direct sau indirect de guvernele ţărilor respective. Dintre toate se detaşează modelul francez, creat pentru vremurile actuale. Le Fonds Stratégique d’Investissement (FSI) a fost creat în noiembrie 2008, la două luni după prăbuşirea Lehman Brothers, în plină criză financiară, cu scopul de a stabiliza companiile din industria franţuzească. Fondul Strategic de Investiţii al Franţei este o companie creată cu banii Casei lor de Economii, care are 51% din capital, şi cu participarea guvernului francez. Fondul francez nu a apărut singurel, aşa ca o soluţie minune, a fost doar un instrument dintr-un mecanism mai amplu de susţinere a industriei, considerată domeniu strategic al Franţei, care a inclus un program cu 23 de măsuri, printre care şi reglementarea creditului fiscal.
Toate intervenţiile sale sunt auditate financiar şi industrial de consultanţi independenţi, care verifică şi conturile companiilor care cer ajutor, şi piaţa pe care o are afacerea.
Grupul Renault, de pildă, beneficiază de susţinerea fondului strategic pentru fabrica sa de baterii electrice. Evident, fondul e acţionar al companiei create de Renault. Fondul nu a fost ferit de controverse, dar este o afacere transparentă a statului.
