Pe aceeași temă
Moisiu a fost deconspirat de CNSAS drept recrut al fostei Securităţi, sub numele "Ştefănescu" şi "Sergiu", însă a decis că nu se întrunesc elementele privind colaborarea cu fosta structură, conform News.ro.
Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, Tudose l-a eliberat din funcţia de preşedinte al ANFP pe Bitea, numit în primăvară de Sorin Grindeanu, şi l-a înlocuit cu Leonid Moisiu.
Moisiu a fost prefect al judeţului Olt, între 2009 şi 2012, numit în funcţie, potrivit presei locale, la propunerea lui Darius Vâlcov, în timpul guvernării PDL. Ulterior, el a fost director executiv al Primăriei Slatina, angajat de primarul Vâlcov.
Potrivit CNSAS, Moisiu are dosar de Securitate, fiind recrutat, pe vremea când era militar în termen, sub numele conspirativ "Ştefănescu". El a supravegheat studenţi români şi străini la ASE, potrivit dosarului său, semnând un angajament sub numele "Sergiu". A fost abandonat din reţea la finalul anului 1986.
CNSAS a decis însă că lui Moisiu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborat al Securităţii, având în vedere tipul de informaţii pe care le-a furnizat fostei structuri.