Pe aceeași temă
Fostul sindicalist Liviu Pop este ministrul care, pe un biet interimat la Ministerul Educaţiei de doar două luni, a fost în stare să spulbere CNATDCU şi Comisia de Etică din subordinea ministerului numai să-şi scape şeful, premierul Ponta, de acuzaţiile de plagiat.
Pentru că CNATDCU, sub conducerea lui Marius Andruh, a decis că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, printr-un plagiat de tip „copy paste”, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a decis la avea vreme (29 iunie 2012) schimbarea componenţei şi a regulamentului de funcţionare ale CNATDCU, astfel încât Consiliul să nu mai poată avea atribuţii pentru a stabili dacă o teză de doctorat este sau nu plagiată. Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema plagiatului lui Ponta, a cărui componenţă a şi schimbat-o. Peste încă 20 de zile, Consiliul Naţional de Etică din subordinea sa ca ministru decide că Ponta nu a plagiat. În presă s-a vorbit chiar despre sesizarea „ilegală“ a comisiei. Desantul său de interimar a fost completat peste încă o săptămână de ministrul titular Ecaterina Andronescu, cea care a spus că CNATDCU a fost constituit pe criterii politice, „un lucru teribil de nefericit“, motiv pentru care a decis reconstituirea lui din „propunerile universităţilor“. Motiv pentru care pe 5 septembrie 2012 se măreşte noua componenţă a CNATDCU, de la 21 la 44 de membri, din ordinul ei, pentru a se putea produce o diluare a componenţei critice a Consiliului.
Pop a făcut parte şi din guvernul Grindeanu, unde a fost secretat de stat la Educaţie, în subordinea ministrului Pavel Năstase. A stat o scurtă perioadă acolo, suficient cât să demareze procedura anulării concursurilor pentru posturile de directori în şcoli, organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, unul dintre cei mai mari adversari ai imposturii universitare.
Liviu Marian Pop este profesor de matematică, iar timp de cinci ani, 2007-2012, a fost secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
În mai 2012, a fost numit ministru delegat pentru Dialog Social în primul guvern Ponta.
În vara aceluiaşi an, a ocupat două luni, ca interimar, portofoliul Educaţiei, în plin scandal legat de acuzaţiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta.
La alegerile parlamentare din 2012 a obţinut un mandat de senator din partea PSD, iar în perioada decembrie 2014-noiembrie 2015 a ocupat pentru a doua oară funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social.