Pe aceeași temă
Declaraţia a fost făcută de Ionuţ Moşteanu, vicepreşedintele formaţiunii politice.
Întrebat dacă există vreo colaborare între USR şi Dacian Cioloş, deputatul a spus că mai mulţi membri din partid colaborează informal cu platforma România 100.
„O colaborare există informal între diverşi membri dintre USR şi platforma România 100. Mecanismul intern al referendumului, tocmai am văzut că funcţionează, şi membri partidului vor să fie consultaţi şi implicaţi în deciziile majore ale partidului. Există un referendum care a fost lansat de la colegii din filiala Mehedinţi prin care au cerut consultarea bazei partidului penru o viitoare colaborare între USR şi platforma România 100. Statutar, asta va dura două luni şi va întâmplă la începutul lui octombrie”, a răspuns Ionuţ Moşteanu, vicepreşedintele USR, conform News.ro.
Chestionat în continuare ce înseamnă colaborare, Moşteanu a spus că „această întrebarea va da un mandat Biroului Naţional să înceapă nişte discuţii formale cu platforma România 100”.
De asemenea, întrebat dacă cele două formaţiuni vor merge în tandem sau va exista o fuziune, el a susţinut că „asta rămâne de văzut”.