Victor Ponta a semnat in cartea de condoleante de la ambasada Frantei

T.d. | 08.01.2015

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a semnat, joi, in cartea de condoleante de la ambasada Frantei la Bucuresti. Gestul premierului roman a fost motivat prin solidaritatea cu poporul francez si indignarea fata de atacurile teroriste, potrivit Mediafax.

"Transmit convingerea României că, alături de Franţa şi de toate ţările lumii democratice şi civilizate, să luptăm ca în viitor, prin toleranţă, terorismul, actele acestea inumane să poată fi, dacă este posibil, prevenite şi cu siguranţă să fie pedepsite atunci când au loc", a spus Ponta, adăugând că românii se simt aproape de Franţa şi îşi doresc să fie împreună atât în momente dificile, cât şi în momente bune.

El a semnat sub un text care a fost scris în prealabil, în limba franceză, reprezentând mesajul Guvernului şi al poporului român pentru familiile victimelor, redacţia Charlie Hebdo şi poporului francez.

Cartea de condoleanţe a fost aşezată pe o masă în faţa ambasadei, nu în incinta clădirii, reprezentanţii ambasadei spunând că decizia a fost luată pentru a permite accesul cât mai multor persoane.

Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22