Pe aceeași temă
UPDATE Rusia a dat oficialilor ucraineni un termen limită până duminică la 15:00, ora locală, pentru a decide dacă se vor întâlni pentru negocieri în orașul Gomel din Belarus, relatează CNN.
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse și consilier al președintelui Vladimir Putin, a declarat agenției de presă de stat RIA Novosti că autoritățile ruse vor aștepta un răspuns din partea Ucrainei până la termenul alocat.
„De îndată ce primim această confirmare, vom porni imediat să ne întâlnim cu omologii noștri în cadrul negocierilor”, a spus Medinski. „Suntem pentru pace”, a mai susținut oficialul rus.
Dacă discuțiile sunt respinse, partea ucraineană va purta toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge”, a spus Medinski. „Dar noi rămânem aici până la ora 15:00 în așteptarea unui răspuns din partea Ucrainei”, mai afirmă el.
„Dacă nu ar fi avut loc nicio acțiune agresivă de pe teritoriul Belarus, am putea vorbi la Minsk... alte orașe pot fi folosite ca loc pentru discuții”, spus Zelenski citat de BBC.
Reacția lui Zelenski vine după ce Rusia a anunțat că o delegație a sosit în Belarus - aparent pentru discuții cu Ucraina.
Cu toate acestea, el lasă ușa deschisă negocierilor în alte locații, cum ar fi Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul, Baku.
„Bineînțeles că vrem pace, vrem să ne întâlnim, vrem să se încheie războiul. Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul, Baku – le-am oferit rușilor”.
"Orice alt oraș ni s-ar potrivi și nouă - într-o țară, din al cărei teritoriu nu sunt lansate rachete asupra noastră. Numai așa negocierile pot fi sincere și pot pune capăt războiului cu adevărat".
Un consilier al președintelui ucrainean a declarat duminică că situația nu s-a schimbat semnificativ în Ucraina, țara controlând teritoriul de la vest de Kiev, iar trupele rusești nu au făcut niciun avans în sud.
"Faptul că o delegație rusă a sosit la Gomel cu o propunere de a purta discuții de pace din punct de vedere militar înseamnă un singur lucru: au pierdut inițiativa și acum nu mai pot continua ostilitățile active", a spus Oleksiy Arestovych.
Volodimir Zelenski a cerut lumii să lase Rusia fără drept de vot în Consiliul de Securitate al ONU, spunând că acțiunile Rusiei în Ucraina se apropie de "genocid".
În cea de-a patra zi a invaziei declanșate de regimul Putin asupra Ucrainei s-au purtat lupte grele pentru ocuparea Kievului, dar orașul a rezistat.
Armatele ruse au intrat însă în Harkov, al doilea oraș ca mărime în Ucraina, și au ocupat Nova Kakhovka un mic oraș situat strategic pe râul Nipru.
Zeci de mii de ucraineni s-au refugiat în Polonia, România sau Republica Moldova. Scenele cu femei, copii si bătrâni fugind din fața violenței Rusiei, care atacă nu doar obiective militare, ci și civile, au impresionat lumea liberă. Putin a devenit un paria în occident.