Guvernul Luca-Grindeanu

,,Marți avem guvern” ne-a anunțat victorios președintele. Ura! După 5 luni trecute de fix ne-am predat.

Tia Serbanescu 19.10.2026

De același autor

Ne-am întors de unde am plecat, la părinții fondatori ai deficitului și ai crizei printr-un guvern PSDan (cum i se spune) înscris sub un steag fals: Luca Niculescu. Semnalând în dreapta și cotind-o la stânga, Nicușor a ajuns acolo unde a dorit. De mult nu l-am văzut atât de mulțumit. Parcă e alt om: a declarat că ,,va colabora instituțional cu guvernul” - ceea ce nu a mai făcut până acum. N-ai fi crezut că expirații din PSD pot ferici un președinte de dreapta dar uite că au reușit- întrucât Nicușor pare să aibă două mâini stângi. Dacă ar fi vrut să treacă guvernul mai ușor, Nicușor ar fi lansat atunci avertismentul folosit acum: aud Luca, aud nihil. Dizolv parlamentul și anticipatele vă mănâncă. De asta era Luca atât de relaxat: știa că președintele va arăta pisica fostei coaliții. Așa că PSD s-a întors (like a virgin) la locul crimei având un alibi prezidențial: Luca. Vorba acea, afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul. Grindeanu s-a și prezentat ca premier de facto înșirând prioritățile guvernării și numind cei 11 miniștri care alcătuiesc echipa de fotbal a PSD. ,,Alții fug de dezastrul produs” a acuzat Grindeanu cel care a fugit cu AUR în primăvară. N-au dansat decât o vară. Grindeanu se referea la PNL pe care-l tot îmbia în guvern: ,,hai, Ilie, guvernează!”. Serios? Păi, nu el l-a dărâmat? Nu era nea Ilie vânzător de glie și aducător de sărăcie? Grindeanu seamănă cu acei soți care după ce își bat zilnic nevasta și o gonesc de acasă o cheamă înapoi fiindcă n-au pe cine să mai bată. De altfel toate partidele fug de PSD ca de ploșnițe. Bolojan a refuzat însă această relație toxică anunțând totuși că votează ,,instalarea” PSD și apoi trece în opoziție. Dacă nu-l vota, Bolojan era acuzat că vrea anticipate ca să mai stea patru luni la putere blocând țara când are nevoie de rectificare bugetară ca de aer. Urmarea? Unii liberali (PNL Iași) sunt nemulțumiți că PNL votează guvernul PSD iar alții suferă că nu sunt în el și acum latră a pustiu (Alina Gorghiu) - drept care Cataramă anunța că Bolojan va fi debarcat din fruntea partidului.  Asta dacă PNL vrea să-și facă sepuku. USR nu votează însă epigonii guvernului Luca-Grindeanu: Barbu, cel cu ,,președintele nostru, Ceaușescu” și noua revoluție agrară cu legume din afară; Neacșu, condamnat la închisoare cu suspendare, e de strajă țării noastre pus (la interne) deși la AUR e cam dus; Daniel, cel trist și mic, semnând solemn că nu votează guvernul în care este pus. Tehnocrații lui Nicușor (Nazare sine qua non) corespund, cel puțin onomastic, domeniilor repartizate: Ciocan la Cultură, Chisăliță la Energie, Costreie (buruiană) la Educație. ,,Vom evalua guvernul la 6 luni” a promis Grindeanu și ,,dacă nu ne place, îl dărâmăm” a completat Olguța. Ce-o fi având femeia asta? Guvernofobie? Instabilitate cronică? ,,Trebuie să livrăm ce-am promis” a zis Olguțu (Manda). Adică schimbăm direcția, indexăm, relaxăm, restaurăm și acuzăm moștenirea Bolojan. Cel mai supărat e Simion care voia anticipate deși nu obținea majoritate (cum credea). Românii gustă circul dar mănâncă pâine. La Bruxelles, Simion a pretins că ,,Georgescu e deținut politic”. Așa zic toți escrocii. Iar Cristela consideră că ,,dictatura de acum e mai rea decât dictatura ceaușistă”. Această aberație a impresionat-o pe Udrea care într-o emisiune de divertisment în doi (,,Maestrul și MAGAreta”, respectiv informatorul și pușcăriașa) o vedea pe Cristela candidată la prezidențiale - unde Băsescu o vede pe Mirabela. Bingo! O finală Mirabela - Cristela, ah, ce MAGAdaravela! Și o semifinală, Șoșoacă și Olguța, căruța și teleguța! Am așteptat noi o vară întreagă dar în toamnă am cules roadele: poamele sunt acre iar rădăcinile sunt amare. Bon appetite! Dar asta-i politica: mănânci sau ești mâncat. Hai, că electoratul deja s-a săturat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22