Pe aceeași temă
In ciuda sondajelor, cel putin ciudate, care anuntau o victorie clara a PSD - chiar categorica dupa Mircea Geoana - si in ciuda comentariilor pro-PSD si anti-Basescu formulate la cald pe ecranele si site-urile trustului Realitatea-Catavencu, numaratoarea voturilor, pana luni la ora 14.00, a demonstrat ca realitatea - cu "r" mic - este diferita, si anume ca de fapt PD-L si PSD au castigat aproape acelasi numar de voturi la alegerile din 30 noiembrie. Un observator atent putea sa-si dea seama, inca de duminica seara, ca pe fetele pesedistilor, mai ales pe fata senatorului de Dabuleni, nu se citea catusi de putin bucuria, iar Miron Mitrea era chiar ingandurat. Social-democratii stiau, probabil, din sondajele adevarate, ca nu stau chiar pe roze, ceea ce conduce direct la concluzia ca exitpoll-urile care ne-au fost servite de televiziuni au fost niste mistificari ale realitatii - poate chiar o parte a unui plan bine gandit de manipulare a opiniei publice prin crearea unei imense confuzii legate de adevaratii castigatori ai alegerilor.
Chiar daca cifrele finale, dupa redistribuirea la nivel national, vor fi diferite de cele pe care le avem in momentul de fata, nu se va putea vorbi de o victorie categorica a unui partid, ci eventual de o situatie echilibrata. In toata aceasta mare de incertitudini, insa, un singur lucru este cert: absenteismul. Procentajul romanilor care s-au prezentat la urne a fost de numai 39,24 %, cel mai scazut din istoria postdecembrista a Romaniei. Desi participarea la vot a fost mai mare in mediul rural, nici acolo ea nu s-a ridicat la nivelul atins cu prilejul alegerilor din anii trecuti. Marele perdant al absenteismului din mediul rural este in mod evident PSD, cel care a mizat intotdeauna pe alegatorii de la sate si mai ales pe primarii lor. Marele castigator este UDMR, formatiune care, probabil, ar fi ramas pe dinafara parlamentului, daca romanii s-ar fi prezentat la vot in numar mare. In mediul urban, dupa cum era de asteptat, absenteismul a defavorizat PD-L si PNL - partide care au fost abandonate de o buna parte a electoratului clasei de mijloc. Cum s-a ajuns aici?
In primul rand, datorita deciziei premierului Calin Popescu-Tariceanu de a plasa data alegerilor in mijlocul unui weekend lung, prilejuit de faptul ca Ziua Nationala, 1 Decembrie, a cazut anul acesta intr-o luni. In absenta unei mize majore a acestor alegeri si in fata unei echipe de candidati prea putin convingatori, clasa de mijloc a decis sa plece in vacanta. Domnul Tariceanu a mizat, desigur, pe acest efect, chiar daca si partidul sau a avut de suferit de pe urma exodului alegatorilor din orase catre locurile preferate de vacanta. Important pentru el a fost sa dezavantajeze PD-L si sa favorizeze PSD, partid cu care spera - si o mai fi sperand - sa formeze un nou guvern pe care sa-l si conduca, asa cum i s-a promis. Planurile sale si ale PSD ar putea fi, insa, anulate de presedintele Basescu, care va propune PNL refacerea unei coalitii puternice de dreapta. Invitatia lansata in seara alegerilor de Emil Boc si de Theodor Stolojan, care au proclamat o victorie a dreptei, plaseaza PNL intr-o pozitie delicata: daca refuza invitatia si se aliaza cu PSD, la vedere de data aceasta, isi anuleaza propria identitate.
Se cuvine, insa, sa risipim mitul unei victorii a dreptei: procentele castigate de PNL nu s-au datorat politicilor de dreapta, ci masurilor de stanga adoptate de guvernul Tariceanu, la loc de frunte aflandu-se marirea pensiilor. Nici PD-L nu s-a manifestat, de altfel, cu prea multa convingere ca un partid de dreapta, cum se lauda ca ar fi. Mesajele din campanie s-au referit la bugetari, pensionari si asistati, neglijand clasa de mijloc si electoratul tanar, exact cum a facut si PNL. Din acest punct de vedere, electoratul urban si tinerii nici nu ar fi avut de ce sa voteze pe 30 noiembrie. In plus, nici unul dintre cei trei candidati propusi pentru functia de premier - Calin Popescu Tariceanu, Theodor Stolojan si Mircea Geoana - nu au reusit sa mobilizeze electoratul. Poate pentru ca sunt personalitati prea bine cunoscute, chiar uzate, si lipsite de carisma - carenta pe care nu o poate remedia nici macar un consultant politic de talia lui Tal Silberstein. In retrospectiva, se pare ca aceste personaje, menite sa tina locul candidatilor la presedintie care au fost in anii trecuti locomotivele partidelor, au de fapt rolul de pioni sacrificabili in complicatele tratative care vor incepe cat de curand pentru formarea viitoarei majoritati parlamentare si a viitorului guvern. Evident, electoratul - urban si rural deopotriva - nu a gustat acest joc al cifrelor si al agendelor ascunse.
Pe langa manipularea operata de Calin Popescu Tariceanu prin programarea alegerilor in mijlocul unei minivacante oficiale si admitand deficientele campaniei PD-L, nu putem trece peste efectul deformant al dezbaterii televizate dominate de televiziunile de stiri care au fost vadit ostile PD-L si presedintelui Basescu. Trusturile mogulilor - si nu numai ele - nu s-au dat in laturi de la niciun truc, de la nicio diversiune (ultima a fost legata de deformarea mesajului lui Traian Basescu referitor la fondul de pensii) pentru a compromite imaginea adversarilor PNL si PSD. Faptul ca, in ciuda tuturor acestor obstacole, PD-L a reusit scorul final pe care l-a obtinut poate fi considerat un succes, chiar daca unul relativ.
Componenta viitorului guvern depinde acum de Traian Basescu. Putem fi, insa, aproape siguri ca PD-L va face parte din el, fie ca va fi aliat cu PNL, fie ca se va intelege cu PSD, fie ca va atrage grupari de simpatizanti din ambele partide. Partidul domnului Boc nu mai concepe un mandat in opozitie. Iar domnul Tariceanu ar putea primi, in schimbul cooperarii sale, postul de presedinte al Camerei Deputatilor, ceea ce este foarte mult pentru cel care a izgonit fara scrupule PD-L din guvern. Dar cine a spus ca politica este justa?
