Cifrele otravite

Alexandru Lazescu | 26.05.2004

Pe aceeași temă

Orice analist politic care vrea sa para serios si competent face dese trimiteri la sondaje de opinie. Graficele cu evolutia simpatiilor electorale pe partide, gradul de incredere in principalii lideri politici si alte informatii de acest gen fac obiectul unor intense dezbateri la radio sau pe ecranele televizoarelor. De altfel, lumea contemporana e obsedata de sondajele de opinie. Se masoara orice, de la increderea in liderii politici la anti-americanism, la atitudinea fata de imigranti sau popularitatea Uniunii Europene.

E greu de spus daca aceasta avalansa de date ne ajuta sa intelegem mai bine ceea ce se intampla in jurul nostru sau, din contra, mai mult ne confuzioneaza. Dupa cum e greu sa faci politica sub lupa si sub teroarea "testelor de opinie". Combinatia dintre sondaje si explozia mediatica globala impune guvernelor constrangeri majore de actiune. Abilitatea de a comunica si de a manipula opinia publica devine, in aceste conditii, semnificativ mai importanta decat greutatea argumentelor. Faptul ca deciziile politice se iau in buna masura sub presiunea opiniei publice poate sa para, la prima vedere, un semn de sanatate a democratiei, dar, daca nu facem decat sa ne uitam inapoi in istorie, nu e deloc sigur ca alinierea mecanica la emotiile populare este cel mai potrivit mijloc de a fundamenta strategii politice pe termen lung.

Sondajele de opinie, chiar si cele facute profesionist si onest, manipuleaza inerent populatia. Inclusiv atunci cand e vorba de formarea preferintelor electorale. O cercetare sociologica intreprinsa de CURS in aprilie 2004, la comanda CNA, concluziona ca aproximativ 11 procente dintre alegatori sunt influentati de previziunile electorale din sondaje. O pondere deloc neglijabila. Daca mai luam in calcul si maniera asimetrica in care actioneaza aceasta influenta, pentru ca, din cei aflati in aceasta situatie, peste 90 de procente se decid sa voteze cu invingatorul potential, sunt serioase motive sa cadem pe ganduri. Iar lucrurile arata cu atat mai grav cu cat avem destule indicii ca manipularea prin sondaje a devenit o practica curenta in Romania. Practicata mai cu masura si mai sofisticat la nivel national si adesea cu nerusinare la nivel local. In cazul primei categorii, rezultatele sunt influentate in mod subtil de maniera de selectare a esantionului, de felul in care sunt formulate intrebarile din chestionar sau pur si simplu de maniera in care sunt raportate public rezultatele. In cazul celalalt, sunt livrate presei rezultate ajustate de maniera care ii convine celui care a comandat si platit sondajul. Asta cand nu e vorba pur si simplu de "cercetari de teren interne" care, desi nu respecta nici macar un minimum de reguli profesionale de baza, sunt si ele incadrate in categoria sondajelor de opinie si comunicate ca atare presei.

Dupa 2001, partidul de guvernamant a reusit sa actioneze remarcabil de eficient, consistent si sofisticat in planul comunicarii publice. Chiar momentul electoral 2004 e pregatit cu grija de mai bine de trei ani. Strategia in sine a vizat doua directii importante. Pe de o parte, aservirea, prin preluare directa sau indirecta, a mass-media pe plan national si local. Pe de alta, recrutarea unei adevarate baterii de sociologi si experti media. La care se adauga doua importante institute de cercetari sociologice care lucreaza in tandem cu echipa de la Palatul Victoria. Cu o atat de redutabila masinarie de manipulare si cu imensele resurse financiare de campanie de care dispune, partidul d-lui Nastase are, prin urmare, destule motive sa priveasca cu incredere alegerile din acest an. Cu atat mai mult cu cat majoritatea sondajelor de opinie vor consemna consecvent faptul ca marsul triumfator al PSD catre un nou mandat este de neoprit.

Manipularea prin sondaje de opinie este in special folositoare in situatia actuala din Romania, marcata de o inalta doza de confuzie. In acest moment, mai bine de jumatate din electorat nu stie pe cine va alege sau nu va merge la vot. De aceea, pentru a-i impiedica pe multi dintre cei care resimt ca sufocanta prezenta atotdominatoare a partidului condus de Adrian Nastase sa se orienteze catre un vot util anti-PSD, trebuie intretinuta in continuare confuzia si cultivata varianta lipsei unei alternative viabile la actuala putere. Tehnica utilizata: fabricarea de tinte electorale false, pe de o parte, si lansarea pe piata a unor scoruri electorale profund descurajante pentru cei care spera intr-o infrangere a partidului de guvernamant, pe de alta. Acest gen de intoxicari vor fi, de altfel, practicate din plin si la alegerile locale, mai ales in marile centre urbane. Prin manipularea sondajelor se pot determina, de exemplu, acele deplasari electorale de cateva procente care sa transeze unele dispute pentru primarii inca din primul tur. Lucru important, pentru ca, mai ales in orasele mari, este de asteptat ca motivatia politica a votului din turul al doilea sa fie mai accentuata, ceea ce dezavantajeaza in general partidul de guvernamant.

Astfel de detalii sunt cu atat mai importante acum, cand lansarea candidaturilor lui Mircea Geoana la Bucuresti si a lui Ioan Rus la Cluj a ridicat enorm temperatura alegerilor locale. Miza simbolica a scrutinului de pe 6 iunie a crescut astfel considerabil. Pentru ca, daca e adevarat ca un success al actualului ministru de Externe in capitala ar transa probabil de pe acum soarta alegerilor din toamna, e la fel de adevarat ca o victorie a lui Traian Basescu, coroborata cu una a lui Emil Boc la Cluj, ar modifica semnificativ dinamica electorala in perioada urmatoare, relansand cu totul batalia pentru parlamentarele si prezidentialele de la sfarsitul anului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22