Pe aceeași temă
Iliescu ii lasa lui Adrian Nastase presedintia tarii si preia de la acesta sefia Partidului. Iata cuvintele lui Octav Cozmanca: "sIon Iliescut este asteptat cu prietenie si respect la partid s...t, nu scat presedinte de onoare, sci ca presedinte plint. s...t Reintoarcerea sa se va face cand isi va incheia mandatul la Presedintie. Sunt convins ca acest mandat va fi predat presedintelui Adrian Nastase". Cum ar veni, presedintii de stat si de partid fac intre ei o rocada si isi predau unul altuia stafeta, in buna intelegere, peste capul cetatenilor si in dispretul Constitutiei, astfel incat, chiar daca nu mai avem, ca pe vremea lui Ceausescu, un singur sef de partid si de stat, macar putem spune ca beneficiem de mentinerea sefiei partidului si a statului in mainile aceleiasi familii politice. Cum PSD a ajuns un partid-stat, de ce nu ar deveni si statul un fel de afacere de familie a partidului, in care, cand Iliescu e presedinte al tarii, Nastase sa fie la partid; iar cand Nastase ajunge presedinte al tarii, Iliescu sa se intoarca la partid. La partid ori la stat, ce mai conteaza! Oricum e totul in mana catorva oameni, exact ca pe vremea cand actualul secretar executiv al PSD, Octav Cozmanca, era seful Secretariatului General al Guvernului Republicii Socialiste Romania (1983-1989) si facea cam aceleasi lucruri ca azi, iar viata politica nu parea sa fie mai putin dinastica decat epoca in care Iliescu, orice am face si oricum am vota, face si desface toate, dar absolut toate, jocurile politice. Epoca Antonescu a fost caracterizata de omniprezenta lui Ion Antonescu. Epoca Dej a fost caracterizata de omniprezenta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Epoca Ceausescu a fost caracterizata de omniprezenta lui Nicolae Ceausescu. Judecand dupa omniprezenta lui Ion Iliescu in viata noastra politica, e clar ca romanii traiesc din nou in epoca unui conducator care nu se mai satura de putere, care nu se va desparti de putere decat mort - numele noului Antonescu/Dej/Ceausescu este Iliescu.
Ion Iliescu a devenit un nume pentru multi romani pe la mijlocul anilor '80, cand incepuse perestroika lui Gorbaciov, iar la bursa zvonurilor se auzea ca Ion Iliescu, un activist cu studii la Moscova pe vremea studentiei lui Gorbaciov, va fi succesorul lui Ceausescu la sefia PCR. Cand liderul sovietic a vizitat Romania, toata lumea a sperat ca Ceausescu sa fie scos de la putere prin manevre de partid. Chiar si Europa Libera, de obicei atat de prudenta cu zvonurile, a rostit cu insistenta numele lui Ion Iliescu in legatura cu succesiunea lui Nicolae Ceausescu. Astfel incat, atunci cand Ion Iliescu a aparut la televiziune in 22 decembrie 1989, multora li s-a parut fireasca prezenta sa in prim-planul Revolutiei transmise in direct. Mai putin clar ne-a fost cum de a reusit din pozitia de "ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra" sa treaca imediat in pozitia de sef necontestat al noii puteri.
Nici un concurent nu a fost capabil sa-i diminueze puterea. Dumitru Mazilu, care se pare ca a incercat acest lucru, a fost inlaturat fara mila, asa cum te lepezi de o carpa, cu o usurinta care ar fi trebuit sa ne puna pe ganduri. In numai doua luni dupa Revolutie, Ion Iliescu a reusit sa scape de toti oamenii incomozi din Consiliul Frontului Salvarii Nationale, pe care il controla cu o mana de fier - tot asa cum Nicolae Ceausescu controlase Comitetul Central. Iar cand a fost nevoit sa imparta puterea cu un soi de mini-parlament, numit in mod inept Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala si care ii fusese impus de miscarile de strada in favoarea democratizarii, Ion Iliescu s-a ales presedinte cu prerogative de sef de stat, iar oamenii sai, prin artificii procedurale si sforarii de culise, au reusit sa obtina peste tot majoritatea absoluta, sufocand toate fortele politice care nu se aflau sub controlul sefului lor. Inca de atunci, cand puterea politica parea fragila, iar haosul administrativ fara leac, Ion Iliescu a reusit sa conduca tara, partidul, guvernul, cultura oficiala, televiziunea, radioul, societatea - pe scurt, totul - cu o mana de fier si cu puteri de nimeni controlate, de nimic limitate, de nici o institutie supravegheate. Singura limita a puterii lui Ion Iliescu era vointa sa. Ce voia, facea. Ce nu voia, nu se facea. Ce-i displacea, se desfacea. Toata tara ii era la picioare. Ca pozitia pe care a ocupat-o in stat era aceea de "ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra", de presedinte CFSN, de presedinte CPUN ori de presedinte al Romaniei, puterea lui Ion Iliescu a fost mereu aceeasi - absoluta.
Folosesc aici cuvantul absolut in sens practic, nu juridic. Din punct de vedere juridic, puterea lui Ion Iliescu nu a fost niciodata absoluta. Din punct de vedere practic insa, era si este. Si-a croit legile dupa interesele proprii, a impus un echilibru intre institutiile statului care sa-i favorizeze intentiile, a trecut prin referendum constitutiile care i-au convenit, a ales in pozitii cheie numai oamenii care l-au servit, a modelat toata tara asa cum i-a placut si asa cum i-au dictat interesele. Ceea ce legea nu prevedea, si-a acordat prin forta culiselor pe care le controleaza. Ce nu a putut pretinde la lumina zilei, a obtinut prin mecanisme subterane. Fapt este ca tot ce s-a intamplat in tara aceasta in timpul cat Ion Iliescu s-a aflat la putere a fost determinat si a depins de vointa sa. Acest om cu aparente inofensive de bunicuta de la comitetul de bloc este atat de puternic, incat singurul om care l-a invins la urne nu a reusit sa fie, in cei patru ani cat l-a inlocuit de la putere, decat o varianta nereusita a sa.
A facut mereu parada de faptul ca nu e interesat de avere, dar nu mai e un secret pentru nimeni ca adevaratul sau interes, singura sa pasiune - devoratoare, absoluta, necrutatoare - este puterea, puterea sa asupra altora. Prin setea sa bolnavicioasa de putere, Ion Iliescu seamana si cu Antonescu si cu Dej si cu Ceausescu. Nu este criminal ca Antonescu, dar are crime pe constiinta (pe care fie le-a ordonat, fie le-a tolerat, fie a stiut de ele si nu a facut nimic pentru a le preintampina ori judeca). Nu a transformat tara intr-un lagar de concentrare, ca Dej, dar s-a descotorosit de toti oamenii care l-au incomodat, fara scrupule. Nu este dement, ca Ceausescu, dar are ceva din irationalitatea acestuia, atunci cand, cu ochii suciti, bataindu-se si dand din maini, isi da cu parerea ca nuca-n perete - atunci cand, de pilda, rabufneste periodic impotriva capitalismului si isi exprima scrasnind obsesiva antipatie fata de proprietatea privata ori atunci cand se repede ca gaina-n boabe si, din prostie ori ignoranta, comite monumentale gafe (interne si internationale). Pe scurt, in epoca lui Ion Iliescu, avem din toate relele trecutului, doar ca in portii mai moderate. Dar ce ne asteapta cu un astfel de om, ale carui motivatii sunt toate legate de cresterea, consolidarea si perpetuarea puterii personale, nimeni nu poate sti (si poate ca nici el).
Ei bine, cand l-am auzit pe fostul sforar al Guvernului RSR, care este si actualul sforar al partidului-stat PSD, pe Octav Cozmanca, ce strategii se ticluiesc in culise pentru ca Ion Iliescu sa ramana in continuare, intr-o forma sau alta, la putere, mi-am spus: imi ajunge, e prea mult - m-am saturat pana peste cap de Ion Iliescu, de oamenii si de epoca lui! Pur si simplu, nu mai vreau sa-mi petrec urmatorii (zeci?) de ani cu el in fata, el in coasta, el in spate, el deasupra, el peste tot! Nu mai vreau!
