Pe aceeași temă
Pe micile ecrane si in presa campania electorala a devenit tot mai zgomotoasa. In mod ironic, cu cat se risipeste mai multa energie in disputele dintre candidati si cu cat mai contondente au devenit declaratiile acestora, cu atat pare mai putin semnificativa toata aceasta risipa de efort. Altfel spus: mult zgomot pentru nimic! Audientele emisiunilor electorale televizate sunt minimale. In afara familiilor celor implicati si activistilor de partid, putina lume mai are rabdarea de a urmari disputele televizate consumate cu multa pasiune in platou. Ca raspuns, televiziunile incearca sa contracareze aceasta tendinta introducand in exces elemente de show care nu fac decat sa goleasca si mai mult de substanta emisiunile electorale. S-a ajuns astfel la emisiuni de gen Meciul serii, de la Realitatea TV, care in fond nu e nimic altceva decat un fel de spectacol de circ televizat, in care oamenii politici invitati joaca roluri de clovn.
Sigur, cei care agreeaza circul ar putea chiar sa se distreze urmarind astfel de show-uri pe micile ecrane, dar, din punctul de vedere al impactului asupra vietii politice autohtone, rezultatul este dezastruos. Acest gen de emisiuni nu fac decat sa deterioreze si mai mult cota de credibilitate a politicienilor romani, oricum dezarmant de scazuta. Iar vina principala nu e, pana la urma, doar a televiziunilor care propun formatele cu pricina, ci si a politicienilor care accepta sa se prostitueze public in posturi din cele mai ridicole. Nu am vazut pana acum niciunul care sa refuze sa joace rolul de saltimbanc media.
Realitatea e ca foarte putini oameni politici par in stare sa-si gestioneze cat de cat coerent aparitiile in spatiul public. Si asta desi, mai ales dupa anul 2000, au aparut ca ciupercile dupa ploaie o multime de "consultanti politici" care se autoproclama cu emfaza experti in comunicare. Cea mai mare parte a politicienilor sunt atinsi de magia micului ecran. Se zbat sa apara cu orice pret in emisiunile TV de profil, de multe ori sunt chiar dispusi sa plateasca astfel de aparitii, fiind convinsi ca asta e formula castigatoare pentru o cariera de succes. Atunci cand faci o confunzie grosolana intre notorietate si credibilitate, acest gen de tentatii functioneaza ca un adevarat magnet.
Surprinzator, chiar si oameni politici experimentati cad uneori in capcana. Nu cu mult timp in urma, l-am vazut pe Traian Basescu intr-o emisiune speciala gazduita de Realitatea TV in care de partea cealalta s-au aflat patru bine cunoscuti jurnalisti/comentatori. O confruntare evident dificila, dar nu asta e problema. Recent, si Nicolas Sarkozy a avut de infruntat o baterie de ziaristi, intr-o emisiune televizata organizata pentru a marca un an de la inceperea mandatului sau. Numai ca pe alte meleaguri, mai ales atunci cand apar oameni de calibrul presedintelui sau a primului ministru, formatul discutiei e atent negociat. Se convine tematica, ceea ce, e drept, se intampla in general si la noi, si, mai ales, niciun gazetar nu se apuca sa dezbata subiecte cot la cot cu seful statului sau cu cel al Executivului, ci doar pune intrebari. Asta e in fond si misiunea jurnalistului. Sa puna intrebari, sa revina si sa ceara explicatii daca nu e multumit de raspuns, lasandu-l pe telespectator sa traga concluziile. Iar daca are ceva de comentat, o poate face ulterior, cu prilejul altor emisiuni, nu in timpul interviului.
Pare o observatie de bun simt. In spatiul romanesc, o parte dintre jurnalisti isi inteleg cu totul altfel misiunea. Principala lor grija nu sunt intrebarile. Ei acuza, ironizeaza, dau verdicte. Or, tipul acesta de abordare impinge adesea discutia in derizoriu si afecteaza, vrand-nevrand, nu doar prestigiul invitatului, ci si pe acela al institutiei pe care acesta o reprezinta. De altfel, chestiunea are o bataie mai lunga. I-am auzit de multe ori pe politicienii nostri deplangand ingrijorati erodarea respectului pentru institutiile fundamentale ale statului. Iar o parte dintre ei nu prididesc de altfel sa-l faca responsabil de acest lucru pe Traian Basescu, desi ar trebui sa se uite mai intai in propria gradina. Poate are si d-l Basescu o oarecare vina, dar nu putem sa nu constatam ca rar trece o zi fara sa auzim declaratii jignitoare, de multe ori la limita injuriilor, proferate la adresa presedintelui de personaje care de cele mai multe ori au ele insele mari probleme de moralitate. Or, una e sa-l critici pe seful statului, intr-o democratie asta tine de regula jocului, si alta este sa deraiezi intr-un registru de mahala, atunci cand vorbesti despre el.
Bolile care afecteaza comunicarea in spatiul public romanesc s-au cronicizat. Si, daca nu ne amagim singuri, va trebui sa recunoastem ca ele sunt greu de tratat. In primul rand, pentru ca multi dintre actori, deopotriva jurnalisti si oameni politici, nu par sa realizeze ca ele deviaza de la normalitate. Iar daca nu acceptam diagnosticul, e greu speram ca vom putem iesi la un moment dat din impas.
