In memoriam Aleksandr Soljenitin

"Trebuie sa condamnam in mod public insasi ideea de reprimare a unor oameni de catre altii! Trecand viciul sub tacere, cufundandu-l inlauntrul nostru, ca sa nu iasa afara, noi, de fapt, il semanam si el va rasari inmiit in viitor!

Fara a-i pedepsi sau macar a-i blama pe criminali, nu numai ca, pur si simplu, le ocrotim batranetile infame, dar prin asta nu facem altceva decat sa smulgem de sub noile generatii orice fundament al ideii de dreptate. Iata de ce aceste generatii cresc indiferente, nu din pricina «slabei activitati educative». Tinerii capata convingerea ca ticalosia nu este pedepsita niciodata pe pamant, dar aduce totdeauna bunastare. Si va fi neplacut si va fi cumplit sa traiesti intr-o astfel de tara."

Alexandr Soljenitin, Arhipelagul Gulag

Artist si luptator

Aleksandr Soljenitin reprezinta una dintre cele mai puternice voci, in care e greu de distins latura artistica de cea a luptatorului. Ca Tolstoi in Rusia, ca Voltaire sau Hugo in Franta, el apartine castei luptatorilor, "disi­den­tilor", incarnand, in numele unor principii perene, refuzul si opozitia fata de societatea nedreapta in care traiesc. Tolstoi a refuzat societatea Vechiului Regim, ba­zat pe inegalitate si care vedea in mujicul dispretuit in­­car­narea unei vieti acordate de Dumnezeu. Soljenitin in­­carneaza refuzul fata de comunismul ateu si totalitar. Tolstoi, in Ce este arta?, subordona arta actiunii, Sol­je­ni­tin, in discursul Nobel, subordoneaza arta triadei pla­to­ni­ciene a Adevarului, Binelui si Frumosului. Nici unul, nici celalalt nu imbratiseaza principiul "arta pentru arta": "Le infruntasem ideologia, dar mergand impotriva lor, ca si cum mi-as fi purtat propriul cap sub brat", scrie Soljenitin in Stejarul si Vitelul, in 1967.

(Georges Nivat, istoric al literaturii ruse si traducator a lui Soljenitin, Le Monde, 4 august 2008)

Un simbol al libertatii

Aleksandr Soljenitin a fost constiinta critica a so­cie­ta­tii in care a trait. El a denuntat, punandu-l gol in lumina re­flectoarelor, un imperiu cladit in marmura neagra, care parea etern. Curajul de care a dat dovada, invingandu-si frica, pentru a infrunta un stat totalitar caruia i-a su­pra­vie­tuit, a facut din el un simbol al libertatii in lumea in­­treaga. A fost un simbol pentru democratii din tarile fos­tului lagar sovietic, iar in prezent este un simbol, in regiuni in care numele sau abia poate fi pronuntat, iar ope­rele sale, interzise. El este si un simbol al luptei im­­po­triva altor forme de autoritarism. Iar pentru Rusia de as­tazi, o democratie de fatada, vopsita in gri cu picouri rosii si pentru toti rusii, captivi ai acestei lumi, aver­tis­men­tul lui Soljenitin este unul puternic.

(Raul Rivero, disident cubanez, exilat in Spania, El Mundo, 4 august 2008)

Datoria intelectualului de a trai in adevar

Asemenea lui Primo Levi, care a scris despre su­pra­vie­tuire la Auschwitz, Aleksandr Soljenitîn a fost vocea marturisitoare pentru sansele supravietuirii în infernul concentrationar comunist. În 1967, adresându-se con­du­ce­rii Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenitîn a formulat explicit datoria intelectualului de a trai în adevar. În acelasi an, pozitia sa a fost atribuita de intelectualii critici din Cehoslovacia, printre care si Vaclav Havel.

Soljenitîn a propus un cod moral al rezistentei în raport cu minciuna dominanta si a trait el însusi în acord cu principiile pe care le-a preconizat.

Ramâne în urma sa o opera literara si istorica ne­pie­ri­toare. Asa cum au scris, în repetate rânduri, Monica Lo­vi­nescu si Virgil Ierunca, exemplul moral si estetic, în sensul cel mai nobil al acestor cuvinte, al lui Aleksandr Soljenitîn trebuia sa devina o pilda si pentru intelectualii români. Disidenta româna, atâta cât a fost, si-a gasit în Soljenitîn o vitala sursa de inspiratie.

(Vladimir Tismaneanu, Cotidianul, 4 august 2008)

Ceasul dupa ora Moscovei

Potrivit ultimei sale dorinte, scriitorul care a dezvaluit cri­mele regimului stalinist, criticandu-i, in acelasi timp, pe liderii Rusiei postcomuniste, nu va fi ingropat in ci­mi­ti­rul Novodevici, alaturi de fostii lideri de la Kremlin, Ni­chi­ta Hrusciov si Boris Eltin, ci in cimitirul manastirii Don­skoi, datand din secolul al XVI-lea. Acesta este locul de odihna al multor calugari, poeti si filozofi. Chiar o parte dintre victimele politiei secrete a lui Stalin sunt ingropate aici.

Cu toate ca a fost prizonier in gulagul stalinist si apoi ex­pulzat din tara pentru ca a scris despre experienta traita sub Brejnev, Soljenitin a respins Occidentul si a con­tinuat sa-si potriveasca ceasul dupa ora Moscovei, pe toata perioda exilului sau american. La intoarcerea in Ru­sia, dupa prabusirea Uniunii Sovietice, a continuat sa critice Kremlinul, desi a discutat fata-n fata cu Vladimir Putin chestiuni legate de patriotism.

"Moartea acestui mare om, unul dintre principalii gan­ditori, scriitori si umanisti ai secolului XX, re­pre­zin­ta o pierdere ireparabila pentru Rusia si pentru in­­­treaga lume", a afirmat Dmitri Medvedev in scrisoarea de condoleante. Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, l-a descris pe Soljenitin ca pe "un om cu un destin unic, al carui nume va ramane in istoria Rusiei".

Numeroase figuri din domeniul literaturii si-au adus tri­butul, inclusiv scriitorul sud-african, laureat al Pre­miului Nobel, J.M. Coetzee, care a vorbit despre Soljenitin ca despre un "colos al vremurilor noastre" si "un mare pa­triot rus".

(Helen Womak, The Guardian, 5 august 2008)

Lectii de moralitate

Joseph Brodsky, un alt mare scriitor al exilului, imi spu­nea odata ca i-a fost foarte greu sa scrie poezie in lim­ba rusa, pe cand se afla in America, dupa ce aceasta lim­ba a incetat sa-i mai fie aproape.

Soljenitin parea sa se teama de un destin similar - anume ca orice implicare sau interes fata de noua lume inconjuratoare avea sa-i afecteze misiunea sacra, pe care singur si-a impus-o, aceea de a salva Rusia. Pa­rea hotarat sa sustina spiritul rezistentei morale. In toti anii petrecuti la Vermont, a calatorit foarte rar, iar cand a facut-o, a fost pentru a critica lipsa de moralitate, con­su­me­rismul si decadenta Occidentului.

A doua oara cand l-am vazut pe Soljenitin a fost dupa 20 de ani, cand m-am ocupat de intoarcerea sa in Rusia, la Vladivostok. A continuat sa tina lectii de mo­ra­li­ta­te, de data aceasta indreptandu-si acuzatiile si im­­po­triva noii Rusii postsovietice, haotice. Probabil ca avea dreptate, dar prin critica sa neostoita si naivitatea de­cla­ra­tiilor - avand in centru patriotismul ca solutie pentru vii­to­rul Rusiei - parea irelevant pentru opinia publica rusa, angrenata in valtoarea postcomunista. Lucrarea pe care a considerat-o ca fiind cea mai importanta pentru el, Roata rosie, nu a reusit sa atraga atentia.

A fost un sfarsit trist, dar si tipic rusesc. Dupa cum ob­ser­va Soljenitin insusi in Primul cerc, intr-o dictatura, scriitorul reprezinta un fel de al doilea guvern. Paradoxul este ca autoritatea morala castigata prin puterea profe­ti­ca a scrisului submineaza creativitatea inca de la sur­­sa. Precum alti mari scriitori de origine rusa, Soljenitin a devenit nemuritor inainte de a fi constient de propria pu­te­re, care ulterior avea sa se transforme in pedanterie.

Insa nimic din toate astea nu poate afecta imnul de lauda adus sufletului omului in Ivan Denisovici, marile con­flicte din romanele sale sau furia maiestuoasa din Arhipelagul Gulag. Este meritul sau ca s-a luptat pana la sfarsit pentru a pastra intacta maretia acestor opere ines­timabile.

(Serge Schmemann, The New York Times, 5 august 2008)