Patchwork à la roumaine

Marina Dumitrescu 03.11.2015

De același autor

Lucrul prost făcut, pe bucăți, în grabă și neorânduială este o trăsătură fondatoare a societății noastre actuale.

 

Minutul de reculegere alocat de PSD, ad-hoc, victimelor comunismului, cu prilejul con­gresului din 18 octombrie, nu reprezintă decât o palmă pe obrazul deja greu în­cer­cat al memoriei noastre colective. Un pe­tec roșu, obraznic, pe hlamida suferințelor însumate de-a lungul deceniilor totalitare. Dacă ne amintim vehemența manifestată în parlament de către aceeași parte a cla­sei politice, în contextul condamnării ofi­ciale, din 2006, a regimului comunist, pe ba­za unui raport științific amănunțit, pu­tem evalua mai bine cinismul celor care au crezut acum că pot repara, „la minut“, absența totală a subiectului de pe agenda celei mai mari forțe politice a ultimului sfert de veac. Vrem, nu vrem, amarul epi­sod readuce în atenție caracterul frag­men­tat până la incoerență al reprezentării tre­cu­tului recent. De altfel, redeschiderea do­sarului Mineriadei, concomitent cu cla­sa­rea celui privind Revoluția, este o altă re­levantă mostră de abordare parțială a une­ia și aceleiași tranșe istorice, din rațiuni ca­re îl depășesc pe bietul cetățean con­tem­poran. Deși unele voci susțin că pre­zen­ta­rea mozaicată a ultimelor șase decenii (to­talitarism plus tranziție) ar avea cauze obi­ective, precum insuficientul „recul“ isto­riografic necesar unei reconstituiri juste a ansamblului etc., prea multe exemple in­dică, dimpotrivă, absența interesului real de a demonstra caracterul integrat al tu­tu­ror fazelor comunsimului și ale posterității lui imediate. Ceea ce însă doare, în primă instanță, este cârpeala la nivel simbolic - ilustrată de un simplu traseu prin Bu­cu­rești, cu reperele sale: troița precară din fața TVR; cealaltă, aproape neobservabilă, din Piața Romană; jalnicul monument al „cartofului înțepat“, din Piața Palatului; cru­cile vechi, de piatră, instalate pro­vi­zo­riu în ’90 și lăsate pe loc, în lipsă de alt­ceva, să ne amintească de victimele Pieței Universității... Ce sentiment vă creează acest parcurs? Nu vi se pare că, de fapt, s-a evitat, de-a lungul atâtor ani, fixarea în­tr-o demnă reprezentare de for public a Re­voluției? (Ironia soartei face că, în pre­zent, excepționalul ansamblu caragialian de pe esplanada TNB „a cucerit“ efectiv zo­na, nelăsând loc pentru altceva!)

 

Lucrul prost făcut, pe bucăți, în grabă și neorânduială este o tră­să­tură fondatoare a societății noas­tre actuale - niciun domeniu al ei nefiind scutit de reflexul so­luției peticite. Dacă la nivelul mentalului politic această meteahnă ia forme tra­gi­co­mice, în celelalte sfere ale existenței so­ciale efectele ei nu sunt nici mai puțin nu­meroase, nici mai puțin dureroase. Sare în ochi, bunăoară, chiar spațiul vital. În ini­ma Capitalei, nu știu dacă există mai mult de câteva trotuare care să aibă ace­lași aspect, pe mai multe zeci de metri. Bu­cureștenii calcă în mod curent pe se­g­mente de pavaj precar, alcătuind o adu­nătură de lipituri și spărturi - dizgrațioase și periculoase deopotrivă. Apoi, fațadele blo­curilor noastre confirmă lipsa oricărei dorințe a locatarilor de a-și armoniza pro­priul habitat, lăsându-l pradă unui egoism sui generis, egoismul (in)estetic, de apar­ta­ment... Poate cea mai agresivă fațetă a patchwork-ului ambiant este însă specula imobiliară, care a permis (și permite în con­tinuare!) agresarea urbanistică fără li­mi­te, bazată pe o veche rețetă, nere­vi­zui­tă: riscăm oricât, distrugem orice, plom­băm oricum – doar să renteze. Orașul vii­torimii, ducă-se! De la forma peticită a am­bianței în care viețuim până la men­ta­litatea peticită în virtutea căreia ne com­portăm și gândim nu e decât un pas. Ac­ceptând jumătăți sau sferturi de măsură în atâtea privințe, mulțumindu-ne să nu ducem la bun sfârșit, decât cu greu, ceea ce ne propunem (ca societate), forma men­tis e gata. Situațiile de criză se aprind și se sting cât ai zice pește, făcând loc ur­mătoarelor, în aceeași logică. Pălălaia me­diatico-judiciară izbucnită în 2014 (pe bu­nă dreptate), în urma tragediei aviatice din Apuseni, a produs recent, după o ges­tație de aproape doi ani, concluzia gro­tescă: mortul e de vină. Nicio învățătură de desprins, nicio măsură suplimentară pen­tru viitor. Un rezultat neziditor, ig­no­rat cu resemnare de noi toți. Cutezând a ne ridica privirea spre uriașele averi de mu­cava, adunate în ultimii 25 de ani de către te miri cine, se confirmă regula patc­h­work-ului. Nicio ocazie ratată: firme fan­tomă, retrocedări ilegale, evaziune fis­cală, căpușarea sau falimentarea economiei de stat, credite neperformante, despăduriri abu­zive, șantaj media, trafic de influență etc. Frecvent practicate simultan, de o ace­eași persoană sau grupare, asemenea for­me de înavuțire exacerbată își dez­vă­lu­ie singure „filosofia“ inalterabilă: punerea cap la cap, petec cu petec, contra bunului simț, a tot ce poate germina câștig, pu­tere, lux. Fără muncă. Din analiza psi­ho­lo­gică sau chiar psihanalitică a repre­zen­tan­ților acestei categorii de persoane, rezultă un singur, trist, portret robot. Al par­ve­ni­tului hămesit, postcomunist.http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1337/desene_perjo/22%20improvizatie%20Ro.jpg

 

Deși, la prima vedere, nu ar exista si­mi­li­tudini între pro­iectul construirii unui mall în coasta Palatului Știrbey de pe Calea Vic­toriei și neatribuirea unui nou sediu Mu­zeului Literaturii Ro­mâ­ne (ostracizat de peste un an, într-o ari­pă dosnică a Casei Presei), la o privire atentă observăm că, in rem, modul peticit le subîntinde pe am­bele. Abordarea dez­lâ­nată este de rigoare și în domeniul cul­tural-patrimonial, tră­dând, în fond, ab­sența cronică a dorinței de a demonstra ce­va frumos, de a pune în fapte idei ge­neroase, și nu doar ambiții, de a conecta în mod inovator prezent, tre­cut și viitor. Un aspect de neocolit al aces­tei largi teme îl reprezintă, fără îndoială, problematica Brâncuși. În ultimii ani, ges­tionarea moș­tenirii materiale și simbolice brâncușiene a intrat pe terenul periculos al confuziei de valori și al inadecvărilor. Re­producerile de duzină, sub varii forme, care au ba­na­lizat în imaginarul public o rea­lizare pre­cum Coloana fără sfârșit, trans­formând-o într-un soi de artefact bun să decoreze grădina, arată cum se de­gra­dează per­cep­ția generală asupra unei ca­podopere, în absența unui con­tra­dis­curs cult și con­secvent, care să-i justifice unicitatea, si­tuând-o în contextul pa­tri­mo­niului mon­dial. Schematizarea creației brâncușiene es­te, paradoxal, rodul unei su­pralicitări pa­triotice grăbite care, de altfel, a împins dincolo de orice bun-gust campania de ad­judecare naționalistă a ma­relui artist. Ca și cum aceasta ar putea ți­ne loc de ex­ponat în Muzeul Național de Ar­tă. Ob­se­sia repatrierii osemintelor din Cimitirul Montparnasse, grija reatribuirii postume a cetățeniei române, instituirea unei „Zile Brâncuși“, dar și exagerarea ne­do­cu­men­tată a „idilei“ cu Maria Tănase (pe prin­ci­piul: românul la român trage) sunt petece care încearcă să astupe marile noastre res­tanțe față de geniul născut la Ho­bița. Fan­faronada culturalistă, preluată, din co­mo­di­tate, până la cel mai înalt nivel al castei diriguitoare, nu face doi bani, atât timp cât casa natală din Gorj a „bran­dului de ța­ră“ e lăsată în ruină, iar Cu­min­țenia Pă­mân­tului, ca lucrare de referință, nu e achi­ziționată de statul român...

 

Considerat ca lucru manual, patch­work-ul e ceva insolit și vesel. Aruncăm oricând, cu plă­cere, pe pat sau canapea, o pă­tură alcătuită din bucăți diferite, dar potrivite în asamblajul respectiv. Din păcate, sensul figurat întărește mai de­gra­bă conotațiile negative ale cuvântului. Ca fapt de societate, el rămâne sinonim cu pe­ticire sau cârpeală. Adică opusul lucrului bi­ne făcut, spre care, în fond, trebuie să tin­dă fiecare dintre noi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22