Pe aceeași temă
''Moţiunea nu va fi dezbătută'', a anunţat John Bercow, care a estimat că ar fi ''repetitiv'' să organizeze un al doilea vot pe acelaşi subiect.
Moţiunea a fost amendată sâmbătă, ceea ce a constrâns guvernul condus de Boris Johnson să solicite Uniunii Europene o amânare a Brexitului, prevăzut pentru 31 octombrie.
''Pe scurt, moţiunea de astăzi este în esenţă aceeaşi ca cea de sâmbătă şi Camera (Comunelor) a decis în acest dosar. Circumstanţele de astăzi sunt în esenţă aceleaşi ce cele de sâmbătă. Decizia mea este aşadar aceea că moţiunea nu va fi dezbătută azi pentru că ar fi repetitiv şi haotic să facem acest lucru'', a explicat preşedintele Camerei Comunelor, citat de BBC.
Bercow a spus ca decizia sa are la bază o covenție parlamentară din 1604, care prevede că o moțiune care este în esență la fel cu una precedentă nu va fi supusă votului Camerei Comunelor în aceeași sesiune parlamentară.
"Decizia mea a fost necesara pentru a ne asigura ca timpul Camerei Comunelor nu este irosit", a spus speakerul.
In fata unui val de critici din partea Guvernului si a conservatorilor, el insista ca nu are pentru ce sa isi ceara iertare si ca decizia sa este impartiala si nu opreste cu nimic Guvernul sa primeasca aprobarea pe acord. Bercow declarase si in trecut ca nu va repeta un vot doar pentru ca cel care l-a pierdut e nemultumit.
***
Parlamentul britanic a votat sâmbătă pentru amânarea Brexitului
Camera Comunelor a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acest acord, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Boris Johnson a anunțat deja că nu se va conforma și va încerca să obțină votul pe acord săptămâna viitoare, relatează BBC.
Parlamentul a votat sâmbătă - cu 322 de voturi „pentru”, la 306 „împotrivă” - pentru amânarea unui vot asupra acordului de Brexit convenit de Johnson cu UE, până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acest acord.
Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de Oliver Letwin, deputat independent, fost conservator. Parlamentarii britanici au adoptat amendamentul „Letwin”, care solicita amânarea votului asupra acordului până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acordul.
Prin urmare, premierul conservator Boris Johnson va fi obligat să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie, chiar dacă legislativul de la Londra votează favorabil până la urmă acordul privind Brexitul.
Într-o primă reacţie după adoptarea amendamentului Letwin, Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, dar că va introduce în parlament legislaţia necesară retragerii din UE.
Presa afirmă că Oliver Letwin a propus acest amendament ca un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexitului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.
La peste trei ani de când Marea Britanie a decis, printr-un referendum, cu 52% la 48%, să fie prima țară care părăsește proiectul european, Johnson a încercat să câștige sprijinul legislativului britanic pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.